Letters on Rhythm

every soul is an immortal dancer 

having one foot

on the existence`s dance floor

and the other moving continuously

on the rhythm of love

where lovers are dancers

and dancers are lovers

(©Ana-Lucretia Nedelcu/LiterAnART)

Advertisements

Letters on Rhythm


THE ENDLESS, VOICELESS CONVERSATIONS

ARE PULLED OUT BY… SENSE

WHERE

I BECOME YOU IN MY INNER MIRROR

AND

YOU BECOME ME IN YOUR BEING TRANSPARENCY

(©Ana-Lucretia Nedelcu/LiterAnART)

`MOVE AWAY A LITTLE CLOSER`

So peculiar… this path of LOVE and WISDOM!
One can act so foolishly
And yet develop a great sense
Of courage and awareness.
Burned in the midst of flames,
And yet risen in heavens
By this miraculous chant
Of love itself…
Just trapped in this harmonious waist

Far away and yet so close
To the beloved…!

Don`t be a fool to walk away!
Just `move away a little closer`
So I can hear your breath
In my ear,
So I can feel your heart
On my skin,
So I can see your figure
In my mind!

Who`s gone mad
Inside this homey madness?
Lovers and love…

(Copyright©2014 All rights reserved LiterAnART)

From home to Barcelona … at a glance

  This Easter journeyP1130286 actually happened one week before Easter, but I still consider it the perfect gift for the occasion. Therefore, I travelled to Barcelona for an incredible one week meeting/conference/training on EuroMed Young Social Entrepreneurship as an activist in my field of activity -> eco – fashion. And although I did participate in quite a few events as such along the years, in different countries, this one was special for many reasons.
Barcelona is flowing through your veins when first putting your foot on its land. This amazing city is piercing your heart and eye like a strong golden arrow in terms of beauty and diversity. A huge city that you could never cover entirely … not even with your mind. A place full of life during the days and during the nights, full of lights, noise and dense mass … very much alive.

Patience is what you learn from its structure, from its endless streets, uncountable directions, extreme squares, dancing fountains, big parks, castles and churches along with … yes, Gaudi and his precious Sagrada Familia. When you turn your head to this overwhelming structure, either you can faint or remain still for the next half of hour just admiring its beauty and asking yourself how could anyone create such stone embroidery at such dimensions.
Fortunately, between the travel and our event program, I had 2 days to explore a bit of what this city offers, so I immediately took the opportunity to take its pulse. With a map in my hands (that, no matter the place, it always ends up destroyed after me looking for streets, going back and forth like a crazy person all along the city for approximately 6-7 hours -), I started this journey on foot, as usual, so I can absorb as much as possible from what it was revealing in front of my eyes.

So adding to what I already said …P1130395

Before getting to the beach, you firstly remain astonished by the marvelous mixed architecture that is revealing itself like an open book for the curious –
– from Gaudi to contemporary fancy buildings,
– from castles to huge malls,
– from endless foot walks to 7 metro lines,
– from tiny elegant parks to forests from you can hardly find the way back,
– from select streets full of famous brands to old city breaks where artists are crafting their passions,
– from churches legendary `planted` in the middle of volcanoes to centre`s high fancies,
– from the impressive centre`s open market full of exotic fruits and vegetables to the Erotic Museum just in front of it,
– and from Sagrada Familia to the Old Port where you can finally take a walk through the deck and admire the sea …
But the best point from where you can actually see the entire city is Park Guell situated on a high hill (getting up there is quite a challenge for the less physically practiced), place that also hides the marvelous Gaudi Museum. From this point, you can admire Barcelona in all its beauty, especially Gaudi`s masterpiece Sagrada Familia that is rising like a giant among the other buildings.
In this sum of contrasts (where you can not actually smell the pollution no matter how big and crowded this city is), the people seem to be getting more and more interested in developing a community, in contributing to a common good based on what the social transition brings -> human conscience towards the environment and social justice … people open to new patterns of life …

P1120758
And in this context, 32 young individuals from the EuroMed region, socially engaged, found themselves together debating upon their initiatives on social entrepreneurship, finding similarities and differences, exchanging and sharing information and experience, getting some awesome training in the matter and visiting special Catalan social enterprises and cultural places.
This meeting has confirmed me once more that great ideas and progress can only come when brains from different cultures are getting together and reveal each and every identity. This mixture can only enrich hearts and minds in terms of political and social aspects/facts and can only get to a positive follow-up.

(©Ana-Lucretia Nedelcu/LiterAnART)

10292139_485131538280462_1299383007410494819_n

Munca – între glamour ṣi ridicol

Munca – şi când mă gândesc la acest concept, nu pot să-mi refuz dublul sentiment -> al plăcerii şi al respingerii, care poate caracteriza fiinţa din `câmpul muncii`. De ce oare ne confruntăm cu această viziune a dublei măşti şi către ce parte tindem fiecare dintre noi când vine vorba de o mentalitate colectivă dar şi individuală?
Ne naştem şi devenim acest `persona project` al propriei existenţe, după care ne formăm măştile sociale şi individuale. Dar de ce am purta măşti şi de ce n-am avea un chip clar, neascuns, sincer şi perpetuu? … Mai ţine şi de o cultură în care te naşti, şi de un statut social, şi de un context social mai mult sau mai puţin favorabil, de educaţie … de urbea natală …

O analiză a muncii, o asociez personal cu o analiză a măştii, aceastǎ caracterizare a măştii şi a măştilor ei.
Când mă refer la o muncă ridicolă, asociez automat unei mǎṣti nefericite, unui context nefavorabil în care individul `presteazǎ` fără bucurie, fără entuziasmul unui om împlinit prin ceea ce face zilnic … un actor trist.

De ce alegem să fim nefericiţi, când avem liber arbitru întru a fi mulţumiţi? De ce ne complacem în ceva ce nu agreǎm, mai degrabă decât să devenim regi ai imperiilor noastre? Unii mi-au spus că este greu să fii liber, este greu să trăieşti în contexte pe care să ţi le alegi singur, fără să fii constrâns de circumstanţe, de nevoia de a supravieţui. Muncim în inerţia timpului şi a spaţiului doar pentru că avem nevoie de bani să ne întreţinem, iar `restul … e tacere`. Muncim pentru confortul exterior, uitând complet de cel interior. Oare ne face plăcere prestarea activităţii de fiecare zi? Ne aduce satisfacţie sufletească, ne îmbogăţeşte ca fiinţe conştiente?

A munci conştient este, da, a face ceea ce-ţi place. Este o vacanţǎ prelungitǎ a vieţii. Sună a clişeu, însă psihologia comportamentală ne confirmă că avem nevoie de un impuls interior la locul de muncă.
Există două variante pentru a ne salva şi a ne transmuta într-un context favorabil nouă –> fie ne căutăm de propria vocaţie şi o transformăm în activitate zilnicǎ din care sǎ ṣi trǎim, fie acceptăm un context mai puţin favorabil pe o perioadă determinată şi ţintim către ceva superior în viitorul apropiat. `Suntem aceşti spălaţi ai sorţii! Îţi mai trebuie şi noroc în viaţă.`, mai aud încolo, încoace. Dar oare acest noroc nu vine tocmai dintr-o atitudine personală favorabilă, un teren pregătit pentru mai mult, pentru o vreme a intersecţiilor şi a întrebărilor?

Suntem actorii piesei noastre de teatru absurd!

Ce poate fi mai plăcut decât să te delectezi
La umbra unui pom alături de o duzină
De texte absurde despre propria-ţi viaţă?
Respiri sacadat citind versuri
Ce parcă aparţin unei lumi rare cum numai în basme e posibil.
Stai nemişcat cu picioarele întinse
Adulmecând subtil izul unei dimineţi de vară,
În bătaia vântului trecător, sub coroana bogată de fructe.
Citind, străbaţi drumuri absurde
Ce au fost create de proprii vizionari
Ce astăzi îşi caută o nouă perspectivă asupra unor noi căi.
Suntem actori … ai propriei noastre piese
Cu accente groteşti şi fanatice,
Cu dezmăţ ţinut totuşi în frâu,
Cu izmene comode ce atârnă lângă ecranul veşnic aprins.
Piesa noastră de teatru e bine regizată,
Magistrală chiar
Prin apariţia surprinzătoare ṣi deja de acum
Prea puţin surprinzătoare a hârtiei de consum
Pentru diverse scopuri … pictură, desen, scrieri…
Diverse scopuri…
Teatrul nu este absurd.
De fapt, depăşeşte viteza acestui concept
Parcurgând neîncetat distanţe infinite către … nu ştiu ce.
Ne măsurăm distanţele la fiecare haltă,
Dar e cu putinţă păstrarea lor în minte?
Sunt distanţe imense,
Dar pline de absurd, de inedit, de colosal …
Suntem actori într-o piesă de teatru absurd!
Pe care noi singuri am scris-o si regizat-o…
Într-un mod cu totul aparte,
Urcată pe nişte culmi paroxistice cu aer rarefiat unde,
Ori ne putem sufoca, ori de unde ne putem desprinde
Şi plonja pe o platform a siguranţei şi a schimbării.
Să nu ne fie frică să plonjăm!
Cineva ne va prinde si ne va spăla
De absurdul creat si acumulat…
Şi ne va salva.
Şi … culmea absurdităţii:
Dacă privim un pic mai devreme josul,
Ne vom observa chiar propriul chip,
Ca-ntr-o oglindă,
Ce subtil ne afişează o distorsionare superbă
A propriului eu: unul acceptabil.

Pe scena unui teatru contemporan …

(©Ana-Lucretia Nedelcu)