ROMII…O PERCEPTIE…

Dupa parerea mea, problematica romilor s-a augmentat in ultimii ani, ajungand la cote inimaginabile de stres psihologic si administratie publica deficitara in ce priveste aceasta minoritate, la nivel national, binenteles, dar cu ecouri ingrijoratoare la nivel European. În contextul european în care ne regasim cu totii, poate fi analizat raportul dintre identitate şi integrare. Iar definirea identităţii europene trebuie gestionată în raport cu identitatea naţională.

Cand vorbim despre problematica unei minoritati si a convietuirii in cadrul European, cred ca trebuie sa facem diferenta intre 2 concepte – cel de ASIMILARE si cel de INTEGRARE .

Asimilarea presupune absorţia unei minorităţi în condiţiile anulării identităţii culturale proprii şi introducerea în anume tipare ale majorităţii. Am putea-o numi convertire sau s-ar putea defini şi ca suprimarea sau purificarea etnica. În final aceasta presupune discriminare şi separatism, creând astfel ETNOCIDUL care este egal cu pierderea identităţii unui popor.

Pe de altă parte, integrarea presupune unitate în diveristate, adică acceptarea unei culturi şi a unei civilizaţii minoritare sau grupuri etnice, considerând-o un suflu nou, un pilon în procesul de dezvoltare a unei lumi noi. Incumba intrebarea `Imigrantii pot reprezenta o problema sau o resursa pentru tara-gazda ?`

O majoritate trebuie sa stie cum sa integreze o minoritate si nu `sa-i dea la cap` ori de cate ori are ocazia. Nu suntem singura tara care include minoritatea tiganeasca, insa suntem singura tara care nu a stiut niciodata sa integreze aceasta minoritate in sensul mai sus mentionat – nici macar Bulgaria nu are probleme atat de mari cu tiganii. Mereu m-am intrebat cum o tara ca Spania a stiut sa faca din tiganii ei un patrimoniu mondial prin muzica si dansul flamenco sau portul specific?

Cred cu tarie ca exista si o dimensiune psihologica a acestui fenomen, unde tiganii ca etnie reprezinta un personaj mimetic in aceasta ecuatie, copiind in practic si cu o extrema usurinta o mentalitate sau o psihologie colectiva ce caracterizeaza spatiul unde ei se regasesc.
In rest, se pare ca exista cu adevarat o rea-vointa, o nepasare si o discriminare mult prea puternic accentuate in context romanesc, in ce priveste aceasta minoritate, din partea administratiei publice nationale, a unui popor cu aere de elite, dar si a unei Media care nu cauta decat subiecte-tabloid facatoare de audienta.

Ce pot observa ca o viziune generala in ce priveste Media internationala in comparatie cu cea romaneasca, este diferenta de stil a prezentarii stirilor – obiectivitate la nivel international versus subiectivitate sau tabloidizare la nivel national. Asta nu ma poate duce cu gandul decat la o lipsa de educatie si profesionalism. Iar daca pana si presa europeana-internationala a ajuns sa prezinte acest tip de subiecte legate de romi cu o anumita tenta rasista, discriminatorie, chiar cu o frica subinteleasa – aspect pe care l-am observat de multe ori – este numai rezultatul proastei gestionari la nivel romanesc a acestei probleme.
Nu neg atitudinea nedorita a Frantei, spre exemplu, de expulzare a romilor din sudul tarii, reactie ce denota, pe de-o parte, un apel catre administratia romaneasca la a face ceva in acest sens, pe de alta parte, o atitudine anti-europeana care in fond presupune unitate in diversitate, cetatenie europeana si gestionarea problemelor in comun. Cuvinte publice din partea unor politicieni francezi de genul `mizeria Europei` sau `Romania cersetoare` nu stiu insa daca isi au locul. Sa ne gandim mai bine la o solutie impreuna, decat sa ne atacam in acest mod si la acest nivel.

Locuind chiar in sudul Frantei – Marsilia- miezul problemelor de acest tip- pe o perioada indelungata, am luat contact direct cu aceasta grava problema, i-am vazut in fiecare zi in centrul orasului, pe la colturile strazilor, sub podurile promiscue. Am fost discriminata ca sunt romanca in diferite institutii publice si am avut surpriza sa aud si sa vad ca multi francezi nu stiu ca roman si rom sunt cuvinte diferite, unii crezand ca romii sunt poporul din Romania. In nici un caz nu am urat romii pentru asta – asa cum spun multi ca `ne-au facut de ras peste tot` – ci mai degraba am constientizat profund situatia grava de la noi din tara, intoleranta si lipsa de viziune asupra unor programe ce se cer urgent a fi aplicate.
Pe de alta parte, am avut placuta surpriza sa colaborez cu ONG-uri nationale cu multiple filiale locale, specializate in problematica refugiatilor-azilantilor-imigrantilor – La Cimade, care au dezvoltat si au pus in practica proiecte, ateliere si dezbateri speciale de integrare pentru romi, publicand brosuri si livrete cu toate aceste initiative care vorbesc atat despre expulzarea pe nedrept a lor si dificila comunicare cu administratia publica locala in ce-i priveste, cat si despre incurajarea a ceea ce ei pot realiza la o prima vedere – arta originala de calitate autentica, si nu maneaua care s-a dezvoltat la noi. Mi s-a parut ceva extraordinar sa observ cum face altcineva treaba pentru noi.

Desigur, exista si la noi ONG-uri care se presupune ca isi fac treaba, poate si-o si fac, insa prea putin are impact la nivel national, iar la nivel european vedem bine ce reactii primim.
Dupa parerea mea, rolul Media incumba 2 aspecte – a fi obiectiv, profesionist si a educa in sens cetatenesc, de unitate, nu a starni uri, panici si forme fara fond in ce priveste dialogul.
Sa nu uitam ca ultima reactie a Angliei vis-a-vis de aspectul deschiderii granitelor pentru romani si bulgari incepand cu 2014 a fost cam asa, parafrazand – `Nici nu ne gandim la asa ceva. Vom mentine restrictiile, pentru ca daca vom da drumul, vor veni muuulti !!!` – referire directa la romi.

(©Ana-Lucretia Nedelcu-Decembrie 2013)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: