Cuplul, în cǎutarea paradisului pierdut (exerciţiu de creaţie ~ poemul comun al participanţilor la lansare)

coperta final

Evadez în interior…
Unde, cândva, şi eu visam în auriu…
Meditam la un Adam
Şi la o Evǎ – cuplul primordial,
Simbolul tuturor cuplurilor următoare,
Cu rădăcini bine înfipte
În paradisul pierdut şi regăsit,
Cu braţe-ramuri
Întinse spre veşnicie…tacit.

Evadez în interior…
Unde, cândva, şi eu visam în auriu…
În pomul aista-nmiresmat
Înlănţuiţi noi sta-vom acum ferecaţi
Şi-n lumina lunii aşternuţi peste ani
Ne-om mai iubi, doi câte doi
Împrăştiaţi de vântul cel bizar
Ne-om rătăci în zâmbete placid…

Evadez în interior…
Unde, cândva, şi eu visam în auriu…
Sunt ca un copac al iubirii noastre
Sunt legătura dintre noi doi.
Şi mă iubeşti,
Şi mă pătrunzi în fiecare zi,
Şi faci permutări în corpul meu uscat
Pe care vrei să îl învii…

Evadez în interior…unde
Te iubesc şi te acopăr
Cu crengile mele,
Ocrotindu-te ca pe un copil.

Cu linii-abstracte din priviri
Te căutam cu nesaţ-n celelalte lumi vii…
Aş vrea să ştiu de ce acum cobori
În valea copacilor răsăriţi
Îmbrăţişând lumina, miezul firii-n doi gǎsiţi
Ascunṣi de glasurile tuturor
Pitiţi de aerul flǎcǎrilor.

Copacul dragostei se-nalţǎ acum
În vibraţii-nspre soare…
Amintirea mea…
Când trupurile ni se zbăteau înlănţuite
Şi legate fedeleş de rădăcinile
Mult prea înfipte în strămoşii noştri…clipe.

În glasul de-ţi răzbate,
Prin bocet de banshee
Al meu altar să-nchine,
Renaşterea iubirii divine
Iubitului meu suav…ṣi al nefirii…

În glasul de-ţi răzbate,
Îmi spui adesea trist…
“Să nu te temi, iubito!
Eu te voi înşela,
De-ar fi să fie visul
Cât toată viaţa mea.”
De ce să spui aşa?…şi strigi din nou acerb
Pe culmi rǎsunǎ valea
“Stăm neclintiţi cu burţile lipite
De ṣirele spinărilor smerite
Ce puternică este memoria nărilor noastre mărite
…de suflu greu şi aşteptare…!”

Pe cerul roşiatic umbre ale tăcerii gonesc,
Gânduri secate de sentimente plutesc,
Speranţe deşarte îşi fac loc tiptil…
În ramuri de vise ascunse-n senin…

Paradisul a fost prea pierdut
În neant prefǎcut,
A fost…tǎcut
Pierdut poate fi cuplul ce caută paradisul …
Doar pe el, Adonisul?…
Mă tot întreb adesea în viforul dulce-al lunii…
Şi cuget…
“Dacă nu iubeşti, visele nu ţi se îndeplinesc.
Suntem doi, de fapt suntem unul,
Doar liniile trupurilor noastre
Ne dau de gol.
Dragostea este împlinirea visurilor,
Un galben răsturnat,
Un galben întors înspre vaste culori,
Flori de rapiţă printre maci desfăcuţi
În benzi ca o pistă de avion
Ce- aşteaptă să decoleze…spre sufletul tău.”

Ei, suflete cu trup de lemn,
Un cuplu contopit într-un apus de soare
Purtându-şi iubirea demn
Iubirea nicicând nu moare.

Din doi în doi, sub clar de lunǎ-blat
Cei doi se sărutau sub cerul înstelat.
Din iubirea lor, aşa cum stăteau înlănţuiţi,
Începuse să se nască arborele vieţii-mit.

Şi arborele vieţii se-nǎlţa,
Răsucindu-se în sine însuşi,
Ca doi iubiţi înlănţuiţi în a lor dragoste
O dragoste-legământ spiritual
Înrădăcinat în substratul absolutului.

El este amurgul divin
Ce uneşte destine-acoperite
Cu pelicule de speranţă mistuite.

Şi-uniţi în simţiri
Ne-ntorceam la rădăcini
La omul primordial, androgin,
Numit Sophia…divin,
Era doar unul
Şi-avea rădăcini adânci,
Fiică a Geei
Zămislitoare de oameni-spirit…
…ṣi nǎluci.

(adaptare/colaj realizat de Ana Nedelcu – coordonator proiect literar)
Mulţumim tuturor pentru contribuţie!

http://kartagraphic.ro/

poze aici https://www.facebook.com/media/set/?set=a.744215759047288.1073741850.605926536209545&type=3

afis 1 logo

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: