Photo Voice/Vocea Fotografiei (proza scurta)

♦ PhotoVoice este o metodǎ de educaţie non-formalǎ numitǎ ṣi “fotografia participativǎ” cu originile în anii `60 în SUA ṣi UK, prin care se urmǎrea documentarea cazurilor grupurilor sociale vulnerabile. 

~~~P1110164

Poposise în colţul străzii, în frigul mistralului de Marsilia, aṣteptând-o. Stabiliseră o întâlnire după atâţia ani de separare în care îşi juraseră credinţǎ şi loialitate. Acum venise clipa reîntâlnirii. Lui îi tremurau picioarele numai la gândul revederii chipului ei luminos, jucăuş ca naivitatea unui copil sincer şi pătruns de pasiune ca a unei femei mature avidă de dragostea puternică a bărbatului ei.
Era o oră întârziată şi străzile păreau pustii, cu oameni alungaţi de crivǎţul Mistralului şi a valurilor unei Mediterane îngheţate. Numai artiştii curajoşi îşi puteau dedica viaţa acestui moment de maximă intensitate a vremii, unde peisajul era parcă rupt dintr-un film fantastic.
Claude şi Frances erau meşterii unui destin unit prin joc, prietenie, suferinţǎ, intimitate, destrămare, prin teste existenţiale, evoluţie şi lacrimi…oo, dar câte lacrimi pogorâte pe obrajii amândurora timp de o eternitate trecută în acest ceas răsfrânt peste ani…
Minutele treceau iar intensitatea era la cote maxime în acel vârtej de sentimente în aşteptare. Florile din mâna lui Claude degeraseră, rămânând statice în frumuseţea culorilor văratice. Da, la Marsilia, vara mai bate crivǎţul…
După un colţ de clădire, Claude îi întrezări figura lui Frances, o englezoaică scăpată de frigul Londrei acum câţiva ani şi acoperită aici de uscăciunea Mistralului, dar şi de blândeţea şi limP1090876pezimea Mediteranei. Fugise de o Londrǎ de care se plictisise, fiind o fire mai aventuroasǎ, alesese vibraţiile antice si pline de extaz ale Marsiliei, acest oraṣ-minune înfǎṣcat de o istorie grea, milenarǎ ṣi unde variile culturi poposite aici se înmagazineazǎ pe veci în conṣtiinţa oamenilor.
Povestea lor era mai degrabă un roman în versuri extras din tragedia greacă, un poem sălbatic scăpat de sub control, învolburat de plânsetele a mii de copii, de dragostea tuturor mamelor de pe pământ, de cruzimea leilor din Amazon, de tristeţile Penelopei în aşteptarea lui Ulise, de dezamăgirile copiilor părăsiţi, de aşteptările îndrăgostiţilor pe Sena şi de dorinţa neîmpărtăşită fizic a femeilor în aşteptarea soldaţilor de pe fronturi. P1090875
Iubirea lor era unicat în univers, îşi tot cǎuta acum un loc mai confortabil în social, o coborâre realistă în concret, o atingere mai fină a mătăsii unei rochii de gală. Acum era momentul adevărului, momentul lor de extaz, de revedere, de unire nu numai a sufletelor ci şi a trupurilor îmbrǎţiṣate…la o simplǎ cafea.
Din capătul străzii principale la Canebière, Frances păşea puternic în asfaltul îngheţat către dragostea ce o aştepta la capătul celǎlalt şi în eternitate. Claude, un francez autentic de Marsilia, cu trǎsǎturile fine specifice unui amorez iremediabil pierdut, dar cu o fâṣie de chip ce-ţi dezvǎluia duritatea grecilor originari ce stǎpâniserǎ odatǎ oraṣul, o privea ca un hipnotic şi nu-şi putea imagina că acest moment sosise pentru el, pentru inima lui încrezătoare, iubitoare. Momentul se contura ca în acele scene de film unde îndrăgostiţii se aştern în braţele înflăcărate ale destinului ce-i uneşte. Amândoi pǎṣeau unul spre celǎlalt ca-ntr-un galop de cal regal, cu o misie precisǎ.
Se apropia momentul lor. În vǎpaia Mistralului, corpurile li se ciocnirǎ puternic împinse de dor ṣi de…vânt. Cu ochii înlăcrimaţi de frig dar şi de emoţie, cele două muze ale poemulP1060413ui nostru îşi întâlniră privirile, din ce în ce mai mult sorbite în ele însele, până când…unirea…inimile ţâşniră din piept, braţele se înlǎnţuirǎ după trupuri, ochii le rǎmǎseserǎ înnecaţi în valurile Mediteranei care plângea şi ea acum de încǎrcare, hainele erau aproape sfâşiate de avalanşa de lumină şi energie ce le strămuta corpurile. Un fulger puternic se descǎrcă acum din ceruri urmat de un tunet ce cutremură întregul oraṣ-fort al Franţei. Lumea încremeni pentru o clipă, timp în care se auzirǎ ṣoaptele – ,,mi-ai intrat în viaţǎ şi-ai schimbat sunetul harpei, te iubesc, iubite dor, preţioasǎ perlǎ a mării, sărutul tău îmi cutremură simţurile, nu ştiu dacă te-aş putea iubi mai mult, te iubesc în tot timpul veşniciei…tu eşti poezia, arta pictată de suflet în inima mea de atâta timp…’’
Timpul se opri în mijlocul furtunii de nisip ce ajunsese chiar pe Canebière…îi acoperi cu totul şi cu valurile Mediteranei ce le vorbea neîncetat în mirajul flacării ce îi unea acum. Vapoarele tăcură, oamenii poposiră în mijlocul acestui roman fantastic de dragoste regăsită, un paradis pierdut şi regăsit în mijlocul unei mǎri turcoaz ṣi a unei Marsilii profunde…
…Iar eu, un artist curajos ce chiar îşi dedica viaţa acestui moment de maximă intensitate a vremii, unde peisajul era parP1110016că rupt dintr-un film-basm, iar vremurile se schimbau prin obiectivul aparatului meu de fotografiat…

(©LiterAnART/20-12-2015

@Antologia “Cuplul, in cautarea paradisului pierdut” 2016, ed. Karta Graphic Ploieşti)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: