Recenzie ~ Către tine ~ manual psiho-literar

Către tine de Gabriela Olteanu-Donose

Editura Karta Graphic Ploieşti

Un studiu asupra feminităţii, pe cât de accesibil cititorului ca şi limbaj, pe atât de abstract în profunzimea mesajului. O doamnă psiholog care îţi perturba existenţa prin conţinutul de o frumoasă muzicalitate a limbii, îmbinat cu cercetarea ştiinţifică în domeniul psiho-terapeutic prin care îţi dezvăluie cǎi către latura feminină puternică, pozitivă, încrezătoare, fără de temeri. (,,A evolua înseamnă a ieşi din ceea ce deja ai ales să fii’’)

Cartea de faţă te îndeamnă către auto-cunoaştere, auto-observare şi auto-evaluare, atât din perspectiva socială, cât mai ales din perspectivele emoţională şi mentală, pentru că din acest punct porneşte drumul fiecăruia dintre noi, raportat în oglinda societăţii. Percepţia fiecăruia în parte şi bagajul cu care noi venim ne creează universul social. Depinde de noi cum ajungem să-l modelăm pentru a ne fi benefic din toate punctele de vedere.

Ca şi structură, studiul prezent îmbină armonios partea literară, dezvăluită prin citate inserate printre poveştile de viaţă ale mai multor femei, explicate şi analizate de psihologul omniprezent, acest ochi critic deopotrivă blând care ,,ne ascute’’ simţurile. (,,Cred cu tărie că fiecare are nevoie să SE ia în calcul pentru o viaţă asumată şi împlinitǎ’’) P1200032

Consider că această carte trebuie citită de fiecare femeie în parte, deoarece tratează relaţia feminităţii cu trei factori principali -> părinţi, copii, bărbatul de lângă ea. Femeia pusă în cele trei ipostaze de copil, părinte şi soţie dezvăluie rolurile diferite ale ei, vârste diferite şi circumstanţe diferite în care se regăseşte.

Femeia-Copil este strâns legată de ,,zestrea’’ împreună cu care femeia maturǎ îşi parcurge existenţa, valorile cu care rămâne, mentalităţile şi ieşirea din zona de confort. (,,Copilul rănit din tine este asemenea unui magnet. Atrage situaţii care se suprapun perfect peste tipul său de ranǎ’’)
Femeia-părinte se raportează la ceea ce ea oferă mai departe copiilor săi ca urmare a ,,zestrei’’ primite, cum pune în balanţă valorile trecutului şi ale prezentului pentru a nu repeta tipare vechi dăunătoare. (,,înghiţim pe nemestecate tipare de comportament’’)
Femeia-soţie (în cuplu) reprezintă femeia matură şi relaţia ei directă cu sexualitatea sa, cu intimul şi emoţia implicării sentimentale. Se lasǎ ea atrasă într-un scenariu fals al vieţii sau descoperă viaţa însăşi prin procesul evoluţiei şi al dezvoltării personale? (,,A nu lua problemele în seamă, nu înseamnă că trăieşti fericită, ci pǎcǎlitǎ’’)

Feminitatea este ilustrată aici atât printr-o floare nepreţuită, rară, cu rădăcini adânci, cât şi printr-o luptătoare feroce care este conştientă de natura şi valorile ei, îndemnând la auto-cunoaṣtere şi construcţie de sine. Aspectul practic ce se raportează la această ultimă idee, este dat prin exerciţiile concrete propuse de ,,ochiul’’ profesionist la finalul fiecărui capitol.

Aşadar, această carte poate fi considerată un manual psiho-literar cu puternice inflexiuni feminine…,,cǎtre tine’’. (,,Să cunoşti psihologia este opţional. Să înţelegi cum funcţionezi tu este vital.’’)

(©postfaţǎ de Ana-Lucreţia Nedelcu ~ filolog, scriitoare, poetǎ, antologator)

https://www.facebook.com/gabriela.olteanu.92

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: