RECENZIE ~ “Cioburi de iubire”

…de Maria Pană

Un complex de imagini poetice ce te îndeamnă la meditaţie despre viaţǎ, sine, univers şi condiţia omului pe pământ. Aceasta poate fi descrierea pe scurt a creaţiei literare aparţinând d-nei Maria Pană, o poetă “de cursă lungă” ce a decis să aştearnă pe hârtie viziunea sa de viaţă, complexul poetic ce traduce percepţiile întregii existenţe personale.

Scriitura de faţă a doamnei Pană este una clasicǎ, o poezie “cuminte” de o muzicalitate des întâlnitǎ, cunoscută auzului, smulsă din momente ale istoriei secolelor. De cum începem lectura acestui volum, suntem “loviţi” de o dinamică aparte a unei iubiritragedii, o iubire pierdutǎ, un regret profund, o dorinţă de nestăvilit, o amintire a unei vieţi apuse (,,…Dar drumul e pustiu, hain poştaş/Şi plec în suflet cu păreri de rău…”).

Imaginile iubirii, a dragostei şi a celui drag apar ca un bumerang de tristeţi implacabile din care nu ne rămâne decât să extragem esenţa pozitivă, transmutarea benefică a imaginii unei vieţi sumbre, a unui ,,…cimitir mi-e sufletul/De doruri ne-mpletite,/De ce să figurezi şi tu,/În el prinde morminte.”

Iubind, omul poate pica în deznădejdea firii, în patima unui eros înţeles greşit, ce parcă rupe din rădăcini frumuseţea şi puritatea acestui sentiment dominant de…dor (,,Spre tine vrea năvalnic dor/Din pieptul meu să scape”).P1210199

Iubirea pierdută este percepută ca un drum anevoios al vieţii, înnegurat de umbre, de o mie şi una dezamăgiri, de haosul interior ce dominǎ neîmplinirea reciprocă a dragostei eterne (,,Ieri, ţi-a bătut la poartǎ un drumeţ/Să-ţi spună ce dorea, el n-avea glas.”). Drumeţul, călătorul sunt metamorfoze ale iubirii fără de glas, un popas mut, clădit în adâncurile sufletului şi în centrul inimii. De ce iubirea n-are sunet, n-are vorbǎ, când ar putea răcni de furie, de pasiune, când ar putea ţipa versurile propriei lumi? Este o întrebare pe care trebuie să ne-o adresǎm în călătoria printre aceste versuri.

În viziunea d-nei Maria Pană, iubirea poate exista numai în eternitatea divinităţii (,,Apoi, urcuşu-i tot mai greu,/Iubirea este floare rară,/Nu-i nici aiurea, nici în ţară./Ci, poate doar la Dumnezeu.”). Altfel, iubirea este atât de greu de manifestat, înfǎţiṣându-ni-se ca un copil timid, un fugar implorând…,,Lasă-mă te rog să te iubesc”.

Călătoria sentimentului unic al iubirii este atât o curiozitate, o candoare, însă poate fi şi o deziluzie, un episod efemer, o sânzianǎ ce apare şi dispare ademenind nebunul îndrăgostit întru pierzanie. Unde se aflǎ călătorul nostru în momentele de popas? Dar în momentele de freamăt al şinelor pe sol?… (,,Gara-nseamnă o-ntâlnire/Cu cel drag sau o iubită,/Înseamnă şi despărţire,/Dar şi-o veşnică ispită.”)

Tragismul acestei scriituri transpare în sarcasm, într-un comic în lacrimi, unde atât poeta cât şi cititorul sunt nevoiţi să să aşeze la o masă a tăcerii, într-o gară pustie întrebânduse prin semne “de ce aşa?”

Într-un dialog mai profund, tristeţile vieţii ce se traduc în aceste versuri sunt “cosmetizate” de câte o rază de speranţă târzie, cu o floare de primăvarǎ sau cu o ploaie de vară, scurtă, îmbietoare şi caldă (,,Aş vrea să mă prefac în floare,/În curtea ta să mă sădeşti,…/Aş vrea să mă prefac în floare,/Să-ţi cresc la geam şi pe poteci,…/Aş vrea să mă prefac în floare,/Să-ţi cresc gingaşă lângă prag,…/Aş vrea să mă prefac în floare,/Brodată pe cămaşa ta,…”), un zâmbet suav prefăcut în dorinţa perpetuǎ de a fi alături de iubirea pierdută.

Poeta este într-o continuă căutare a identităţii proprii ṣi a iubirii, atribuind poveṣti păsărilor (,,Printre crengi şi rămurele,/Şi-a făcut un cuib firav,/Un cuplu de turturele…”), animalelor, necuvântătoarelor, anotimpurilor, cu precădere toamnei cele ruginii, melancolice ce aruncǎ îndrăgostiţii într-un abis fără de ieşire ṣi speranţe deşarte, ploioase, reci şi ruginite (,,Toamna vieţii plouă-ntr-una/Cu regrete şi poveri,/Gonind una câte una/Bucuriile de ieri.”) Întâlnim un număr semnificativ de poezii dedicate anotimpului muribund în viziunea d-nei Maria Până, ,,trista şi eterna toamna” (,,Venit-a iarăşi toamna prea curând,/Cu veşnicu-i şi dezolant tablou,/Cu zile mohorâte, nori plângând,/Şi vechi melancolii cu trist ecou.”)

Spre finalul lecturii noastre, sesizǎm o adiere de speranţă mistificată în iarna ce pare că este mai agreatǎ de poetǎ, aducând cu sine ,,În cuptor…mere coapte,/Prichindeii obosiţi,/Moţăie cu nasu-n lapte,/În sfârşit, sunt potoliţi.”. O imagine ce reflectǎ o iarnă pe uliţa lui Alecsandri, cu clinchete de copii şi albul ce-ţi luminează sufletul.

Călătoria noastră prin tunelul vieţii este spulberat de “reflecţiile” poetei ce aduc bătrâneţea în calea popasului iernii (,,Mă strânge iarna vieţii ca p-un sloi/Şi cum trecut-au anii chiar nu ştiu./În van mă cheamă doruri înapoi,/Că-n suflet lupii urlă a pustiu.”). Imaginea lupilor în iarnǎ precum mesageri ai morţii, stǎ în opoziţie cu cea a lupilor reali, jucǎtori ai unei ierni vesele, lupi ce adorǎ zăpada în freamǎtul stelelor înceţoşate.

Cioburi de iubire, titlul volumul de faţă, se regăseşte şi în poezia ce încununează scriitura d-nei Maria Pană, prin versuri ce îmbinǎ imaginea pozitivă a iubirii (,,E primăvară iarăși în păduri/Și păsări ciripesc prin lăstăriș./Din soare vrei iubirea iar s-o furi,/Serotonina crește pe furiș.”) cu cea negativă, cu vise deşarte, cu un timp ce se scurge mult prea repede, cu viaţa răpusă de implacabilul destin (,,Finalul ne arată crud și clar,/Că-n viață și în mâini doar cioburi strângi./La urmă toate au un gust amar,/Căci pe destin, nicicând n-ai să-l înfrângi.”)

Un volum de poezie ce poate ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă asupra viziunii vieţii, a alegerii ochiului ce priveşte neîncetat în interiorul omului, viziunea sa proprie asupra existenţei. Un volum de poezie ce te pune pe gânduri şi îţi ridică întrebări – Este viaţa atât de neagră sau poate fi şi altceva decât o înşiruire de evenimente sumbre? Este omul un neputincios în faţa destinului sau destinul este însuşi alegerea omului? Este iubirea un blestem pentru om sau reprezintă de fapt o celebrare a vieţii pe pământ? Cine eşti tu? Dar cel de lângă tine? … Întrebări la care fiecare trebuie să mediteze în urma acestei lecturi şi poate să devinǎ curios a descoperi şi altă latură a existenţei, latura ei magnifică.

Prefaţǎ de Ana-Lucreţia Nedelcu –
scriitoare, antologator, reprezentant în România al World Poetry Canada & International

articol lansare@http://promovamprahova.ro/cioburi-de-iubire-lansare-de-carte-la-biblioteca-judeteana-nicolae-iorga-ploiesti/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: