O Românie într-o agoră unită

2017 –  România, ţară care, după 27 de ani de stare amorfă invadează, de şase seri încoace, piaţa unei victorii din bătrâna capitală Bucureşti. Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului României, punctul zero al democraţiei 2017, al doilea punct zero după Piaţa Universităţii şi masacrul din `89 care, cu preţul dispariţiei unor suflete tinere, intram şi noi în rândurile naţiunilor democratice Europene din blocul de Est.

Iată că, după 27 de ani de libertate mascată se iveşte, din negura unor suflete chinuite, oprimate de neajunsuri, VOCEA, o voce a poporului român pe cât de mută până acum, pe  atât de vie la început de 2017.

Radiografia unei capitale împânzite de 280 de mii de oameni  (şi alţi 300 de mii în ţară) care cer în mod paşnic să li se respecte drepturile, reeprezintă un triumf substanţial, un triumf al unei ţări din categoria “teatrul oprimatului” în care Forumul decide să schimbe traiectoria stării de fapt într-un deznodământ fericit, constructiv. Un triumf al unei ţări care, până mai ieri, reprezenta o faţă hidoasă a Europei, a lumii, o ţară neputincioasă, cu accente de escrocherie, hoţie, cerşetorie şi vandalism, România face azi schimbarea la faţă. Brusc, devenim un model, un exemplu pe care întreaga lume nu l-a mai văzut până acum, o lume care stă acum cu ochii aţintiţi către proces… România, un protest paşnic al unei formaţiuni de aproape un milion de oameni ieşită din case pentru a face dreptate…

Am fost în stradă. Am protestat pentru a câta oară pentru o ţară care îşi doreşte să nu mai găzduiască proprii refugiaţi, pentru o naţie care îşi doreşte să iasă din boală, dintr-o comă profundă de 27 de ani şi care acum îşi cere dreptul la viaţă, acum renaşte.

Am fost în stradă şi am rămas profund impresionată de zâmbetele românilor pe care nu le văzusem până atunci, acele feţe pe care le observ zi de zi mergând cu ochii în pământ şi cu expresia trasă ca a unui muribund. Acum nu. Acele zâmbete îmi vor rămâne întipărite în minte, aşa cum îmi va rămâne şi expresia sutelor de copii veniţi de mână cu părinţii pentru a-şi exprima cetăţenia activă. Dacă şcoala românească n-a reuşit până acum să facă o educaţie civică adevărată, cu ocazia trezirii României 2017, este absolut fabulos cum aceasta se face direct “în teren”. Nu pot să nu admir şi să nu respect până la lacrimi părinţii care-şi aduc copiii la proteste zilele acestea (la Bucureşti nu mai vorbesc, dar şi la Ploieşti au participat destui). Este cel mai inspirat şi mai constructiv lucru pe care îl poţi face ca părinte pentru o generaţie viitoare sănătoasă.

Iată cum, dintr-o lume a IV-a pe care se pare că o inventasem în ultimii 9 de ani de Uniune Europeană din neputinţa de a ne alinia standardelor civilizaţiei, azi suntem o voce care schimbă starea de fapt, care aduce speranţa adevărată că România se schimbă şi se reconstruieşte de la zero. Azi pot să spun pentru prima dată că sunt mândră că sunt româncă şi asta pentru că numai participarea civică colectivă în mod constructiv determină mândria unei naţiuni.

Mulţumesc, România!

©Ana Nedelcu/LiterAnART

p1240237

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: