Trapezul vieţii – RECENZIE

… de Maria Pană

… despre viaţă sub formă de trapez:

  1. fie ca un patrulater ce are drept baze două laturi paralele și neegalestrictețe, reguli, încadrare în norme, o apropiere sau o îndepartare de ceva, talente, dorințe interioare, respingeri;
  2. fie ca un aparat de gimnastică format dintr-o bară mobilă, legată la extremități cu două frânghii sau cabluri egale în lungime, fixate de plafon sau de o grindă – balans, risc, înălțime, acrobație printre experiențele vieții, pregătire artistică, calcul, precizie, scena socială, salt spre un nivel superior (evoluție), depășirea fricilor;
  3. fie un leagăn improvizat pentru păsări și animale ținute în colivii sau cuști – limitări interioare, iluzia fericirii;
  4. sau un mușchi plat în formă de patrulater situat în regiunea spatelui, începând de la ceafa – susținere exterioară, integritate, condiție fizică, rezistență, frumusețe, eleganță;

Aşadar… viața are obstacolele dar şi rigurozitatea ei, deoarece fără aceasta şi fără o auto-disciplină , existența devine haotică.

~~~

“Trapezul vieţii” – despre viaţă aşa cum este ea şi cu ceva în plus, o auto-biografie sugestivă ce ne aduce în prim plan un tip de literatură pe cât de extrovert şi dinamic în exprimare, pe atât de profund şi sensibil în trăire.

Autoarea Maria Pană ne surprinde din nou, a treia oară în ciclul apariţiei literaturii sale, după volumul de poezii “Cioburi de iubire” şi povestirea scurtă “O călătorie într-o ureche” apărută în paginile antologiei naţionale “Jurnal de călătorie” 2016.

“Trapezul vieţii“ este un roman structurat în două părţi – “Dincolo de porţi” şi “- Adio, Mirel!” – şi are în centru figura Marinolei, fata cu o copilărie pierdută în negura dificultăţilor familiale, o copilărie pierdută până la orbirea propriilor ochi, însă fără a întuneca frumuseţea sufletului ei pur de copil şi a trăirilor sale intense de femeie. Astfel că, romanul se concentrează pe parcursul vieţii unei femei, ceea ce-l face a fi o scriere dedicată feminităţii şi trăirilor acesteia.17498422_969565839845611_651258622092765062_n

Percepţia de bază pe care ne-o transmite romanul este dată de dinamica desfăşurării acţiunii, dar şi de cea a viziunii personajului principal, energia debordantă a vieţii, setea de a-i gusta fiecare experienţă şi al său tumult.

Călătorii şi contexte multiple, familie numeroasă, dureri atroce şi depăşiri triumfale, multidisciplinaritate, sociabilitate şi poftă de viaţă, toate duse la apogeul sclipirii soarelui în miez de vară. Iată care ar fi cele mai importante rame ale conţinutului acestui roman minunat, creaţie ce, cu siguranţă, ne duce cu gândul la propriile vieţi, ne pune întrebări despre ce şi cum am putea schimba acolo unde este nevoie, sau despre cum ne-am putea depăşi eventualele stări de victimizare pe care, în mod cert, cu toţii le experimentăm în anumite etape ale vieţii.

Copila Marinola Deleanu trece prin crunta fază a pierderii ambilor părinţi, ceea ce conduce şi la nefasta orbire, neajuns ce o va urmări în peripeţiile vieţii, dezvoltându-i, cum era de aşteptat, capacităţi şi simţuri diferite ce o vor călăuzi pe drumul existenţei sale.

Copilăria alături de bunici, situarea într-o familie numeroasă, pe alocuri ursuză, o şcoală parcursă la Buzău, o alta la Arad, viaţa Marinolei pare că este un bumerang care sfidează legea gravitaţiei…din ce urcă pe scara socială şi a ambiţiei personale, se măreşte conturând existenţa unei fiinţe puternice, a unei femei cu o personalitate de învingător şi poftă de viaţă care ne dărâma orice depresie de oameni “întregi” pe care am avea-o noi, văzătorii.

Viaţa Marinolei nu este deloc roz, ba din contră, necazurile par că se ţin lanţ de această copilă şi tânără femeie de mai târziu: moarte, orbire, decepţii în amor, trădări, părăsiri, certuri, sărăcie, instabilitate şi iubiri imposibile.

Încă de la debutul romanului, titlul ne pune faţă în faţă cu firul roşu al paginilor ce vor urma: “Am păşit cu stângul”. Dacă titlul deja ne oferă cheia către drumul parcurs, nici primul paragraf nu se lasă mai prejos: Povestea mea (…) a fost adusă de un sticlete în scânteioara lui, furată din soare, ca să ardă aidoma focului din acea micuţă scânteie, căci într-adevăr, toată viaţa mea am clocotit ca un vas mult prea plin cu năzuinţe şi necazuri, doruri şi speranţe, pus pe un foc mult prea mare. Astăzi, când scriu aceste rânduri, pot spune cu mâna pe inimă că viaţa poate fi comparată cu o ruletă şi, după ce această ruletă a vieţii mele s-a învârtit vreo trei ani şi jumătate, s-a oprit la o formă variolică de vărsat, care ar fi umplut de încântare şi pe cea mai ticăloasă ursitoare dintr-o carte (…).  Nu putem să nu remarcăm patosul cu care d-na Pană îşi alege cuvintele pentru a descrie viaţa “călcată” de destin a acestei femei. Un patos cu iz de satiră, în care umorul devine pe alocuri agresiv în exprimare, aşa cum descoperim pe parcursul lecturii întregului roman. Timpul este precis: (…) acum mai bine de 60 de ani, că al doilea război mondial abia se sfârşise de 3-4 ani, lăsând în urmă sărăcie, foamete, boli, mulţi oameni mutilaţi şi mult mai mulţi copii orfani, printre care mă număram şi eu, iar viaţa este definită într-o singură frază: Amintirile mele formează un pământ uscat pe care reuşesc să crească doar lăcrămioare, apoi descrisă cu minuţiozitate: La naştere, Dumnezeu mi-a dat de toate: părinţi, sănătate, frumuseţe, inteligenţă, mai puţin noroc, dar apoi, încet-încet, mi le-a luat aproape pe toate, lăsându-mi în iarna vieţii şi în pustiul singurătăţii doar dreptul de a gândi şi posibilitatea de a scrie aceste rânduri, despre care nu pot spune cu certitudine că vor alcătui o carte. Ba din contra, cartea de faţă este cu certitudine un roman scris cu rânduri ţâşnite din străfundurile fiinţei triste, o fiinţă care a răzbit prin viaţă cu tot ce a avut mai bun, condamnând, în acelaşi timp, existenţa pentru crudele lecţii oferite. Vremurile nu au ajutat nici ele la depăşirea unor crize sociale şi individuale, ci au venit ca o rană deschisă la pragul destinului femeii care s-a luptat pentru o viaţă decentă şi demnă: Viaţa era grea, dificilă, complicată şi în vremuri normale, darămite în jurul anilor 1948-1949, când sărăcia se târa pe străzi şi bătea din poartă în poartă sub formă de colector de haine, încălţăminte şi hrană pentru invalizi şi copii orfani, dar şi pentru văduvele celor ce nu s-au mai întors, căci războiul abia se încheiase de câţiva ani, iar plăgile sociale se vedeau pretutindeni.

Romanul devine cu atât mai captivant şi mai relevant pentru zona de sud a României şi pentru locuitorii acesteia (printre care mă număr şi eu, cel ce scrie aceste rânduri), cu cât sunt descrise frânturi din viaţa comunităţii ploieştene, locul unde d-na Pană îşi gândeşte şi scrie cartea de faţă: Nu ştiu dacă v-aţi dat seama că e vorba de oraşul Ploieşti, descris mai sumar, deoarece nu ţin să  fac o monografie a oraşului, care totuşi avea ceva specific şi drăguţ, Bulevardul Independenţei, care mergea de la Gara de Sud până în centrul oraşului, bulevard ce avea de o parte şi de alta castani falnici şi bătrâni, despre care la un moment dat, Ionel Danielescu a compus o frumoasă romanţă: <De ce nu vii când castanii înfloresc>, mult fredonată în tinereţea mea.”

Încă de la început, romanul ne expune şi date despre familie, printre care mama pare că ocupă un loc aparte: O, mamă, dulce mamă”, să mă ierţi că nu sunt în stare să te venerez în cuvinte, aşa cum Eminescu a preaslăvit-o pe mama lui în versuri atât de încântătoare. Veneraţia pentru mama este una specială, autoarea transpare suspine de admiraţie, dar şi de regret, deoarece fiinţa cea mai dragă o părăseşte mult prea devreme. Momentul decesului este unul confuz: După ce au aranjat-o în sicriu, cu maldăre de flori pe ea, au venit nişte colege de la Poştă să o vadă. Una dintre ele m-a luat în braţe şi m-a pus să o sărut, dar mie mi-a fost frică şi n-am vrut. Deşi lucrurile erau destul de confuze în capul meu, totuşi îmi dădeam seama de nişte înţelesuri ale stărilor de lucruri.

Din loc în loc, frazele expun refugiul scriitoarei, dacă îl putem numi “refugiu”, descris prin frumuseţi amăgitoare sau distruse de condiţia vieţii în sine: Îmi place să cred că fulgii de zăpadă sunt îngeri trimişi de Dumnezeu, să ne bucure sufletele, când ţesătura speranţelor devine mai transparentă şi chiar, o rod carii disperării din loc în loc.

D-na Pană descrie existenţa însăşi pornită încă din timpurile copilăriei, al sufletului de micuţ care se bucură de mediu, un copil special pentru care viaţa însemna cu mult mai mult decât pentru orice muritor adult din jurul său: Din primii ani ai copilăriei, când memoria strânge în casetele ei de aur toate amintirile, roşul meu era mai roşu decât al altor copii, albastrul meu mai albastru, mingea mea mai rotundă, căţelul mai jucăuş, păpuşile îmi zâmbeau mai frumos, florile îşi deschideau corolele şi-şi revărsau parfumul cu mai multă dragoste, fructele erau mai gustoase, soarele meu era mai cald şi stelele mai misterioase şi promiţătoare. Încă de atunci, această fiinţă simţea şi pipăia antrenul vieţii de câteva ori mai mult şi mai profund. Să fi fost oare acea poftă de viaţă oarbă a omului nefericit care încearcă să se agaţe de orice fir de bucurie sau să fi fost ambiţia unei viitoare femei fără de strămutat? Faptele ce ne călăuzesc pe parcursul romanului ne dezvăluie acea femeie straşnică pentru care viaţa este întradevăr un dar.

(…)

(Ana-Lucreţia Nedelcu – fragment din prefaţa romanului)

IMG_0917

Romanul poate fi gasit la Librariile Carturesti AFI Palace Ploiesti si online aici http://www.librarie.net/p/290858/trapezul-vietii

2 Mai – Ziua Nationala a Tineretului

…sau despre cum ne implicam in comunitate noi, tinerii…@ profil de voluntar & exemple de buna practica

Despre voluntariat şi învăţarea pe tot parcursul vieţii

Mă numesc Ana NEDELCU şi sunt formator în proiecte educaţionale şi de tineret, dar şi Ambasador al Dialogului Structurat cu TINErii în judeţul Prahova, parte din reţeaua naţională de ambasadori ai Forumului Tinerilor din România, un proiect în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi Comisia Europeană.

Dialogul Structurat reprezintă instrumentul folosit la nivelul Uniunii Europene pentru luarea în considerare a opiniei tinerilor la momentul realizării politicilor de tineret. În acest sens, DS aduce împreună la discuţii tinerii şi persoanele aflate în poziţii decizionale-cheie.

Fiind o persoană dinamică şi mereu deschisă către procesul de învăţare, aplecarea către varii domenii de activitate mi-a oferit posibilitatea de a mă dezvolta multi-disciplinar, de a dobândi o gândire critică ṣi creativă prin conexiuni către o abordare vizionară. De asemenea, posibilitatea de a mă forma într-un context multicultural prin implicarea în nenumărate proiecte internaţionale, m-a format ca om deschis către culturi noi ṣi viziuni avangardiste. De aceea, un motto după care mă ghidez în viaţă este: Gândeşte global, acţionează local! Un interes pentru mersul lumii per ansamblu, o gândire deschisă care are capacitatea de a face conexiuni între domenii, popoare şi naţiuni, ne pot conecta iniţiativele locale la un bine extins, ne pot conecta cu oameni din alte colţuri ale lumii care poate că luptă pentru aceleaşi principii, idealuri şi viziuni. Din experienţă proprie, pot spune că proiectele multiculturale sunt cele mai interesante şi mai de impact pentru societate, demersuri din care înveţi foarte mult cum poţi aplica şi tu în comunitate anumite strategii şi idei.

Rolul actual pe care-l deţin în domeniul tineretului şi al politicilor de tineret, ca şi ambasador al dialogului structurat cu tinerii, un rol pro bono de altfel, poartă în spate o experienţă complexă şi de lungă durată, experienţă marcată prin implicarea în diferite iniţiative şi proiecte.

Experienţa mea ca voluntar începe în anul 2006 când, cu mare entuziasm, curiozitate şi dedicare, am făcut debutul în activităţile extra-curriculare împreună cu elevi de liceu în cadrul unui Colegiu din Ploieşti. De ce am ales acest context? Poate că nu l-am ales eu, ci a venit el spre mine, deoarece am avut şansa să lucrez cu un cadru didactic foarte dedicat care îmi este şi părinte. Împreună, am înfiinţat în liceu o trupă de teatru cu care am pus în scenă diferite piese, majoritatea scrise de elevi, altele fiind în limba engleză ale unor dramaturgi celebri, dar şi un scenariu ce-mi aparţine. De la educaţia prin teatru clasic până la scenariul axat pe teme sociale, elevii au avut posibilitatea să-şi dezvolte competenţe necesare vieţii reale precum discursul public, comunicarea şi relaţionarea, gestionarea emoţiilor şi dezvoltarea creativităţii prin scris, în cazul celor care contrbuiau cu scenarii scrise. Un real succes în acest sens a fost abordarea temei sociale în teatru a “migraţiei forţei de muncă” în anul 2007, an în care acest fenomen lua amploare în România şi unde copiii şi tinerii erau abandonaţi de părinţii care plecau la muncă în alte ţări. De ce a avut un impact semnificativ? Pentru că majoritatea tinerilor care au dorit să se implice erau chiar cei în cauză, alegând să-şi gestioneze emoţiile negative prin acest tip de implicare. Scenariul mi-a aparţinut şi a fost prezentat ca spectacol-lectură, ulterior fiind publicat în două antologii: judeţeană, respectiv naţională, în domeniul educaţiei extra-curriculare şi al mini-scenariului social.

Anul 2007 a fost un an plin de activităţi şi iniţiative. Din sfera educaţiei la liceu am trecut la sferă cultural-artistică. După terminarea studiilor universitare, m-am îmbarcat direct într-un tren de Sibiu, fiind extrem de motivată să fiu voluntar în cadrul Capitalei Culturale Europene. Episodul “voluntar în Sibiu” chiar are o poveste frumoasă mai ales prin faptul că motivaţia de mă implica în sfera cultural-artistică a fost atât de puternică, încât am aplicat sintagma “a-ţi lua bocceaua la spinare şi a pleca pur şi simplu” fără să mai aştept confirmări de acceptare sau răspunsuri. De aici, un episod frumos de aproximativ două luni mi-a conturat viaţa la Sibiu, alături de oameni minunaţi, timp în care două luni au însemnat doi ani, activităţile fiind multiple şi diverse, desfăşurate într-un deosebit context multicultural.

Trecând un pic peste ani, timp în care am continuat să mă implic în cursurile de teatru cu liceenii, anul 2011 marchează o altă etapă importantă în activitatea mea de voluntar, de data aceasta în sfera proiectelor europene interculturale. Dialogul intercultural nu-mi era străin, experienţa de voluntariat dintr-o Capitală Culturală Europeană punându-şi amprenta în acest sens. Prin intermediul programului de Masterat şi a unei oportunităţi inedite, m-am alăturat unei reţele Europene de tineret, cu tineri aparţinând din peste 10 ţări, cu care am organizat şi participat în iniţiative şi mobilităţi Europene timp de 3 ani, în Franţa şi România, respectiv în Ploieşti, unde, în 2011, am organizat o tabără Europeană de tineret în parteneriat cu Univ. Petrol-Gaze, prin programul de atunci “Tineret în acţiune”. Tot prin intermediul acestei reţele, am avut şansa ca, în 2013, să parcurg programul “Serviciul European de Voluntariat”, timp de un an, în oraşul Marsilia din Franţa. Pot spune că aceasta a fost o experienţă singulară care m-a transformat foarte mult şi din foarte multe puncte de vedere. Mi-am dezvoltat competenţe în multiple domenii, de la management de proiect la lucrul cu copiii în medii defavorizate. La reîntoarcerea în ţară şi ca de fiecare dată după parcurgerea unui stagiu dedicat tinerilor, am luat iniţiativa de a lansa o campanie de informare în rândul tinerilor ploieşteni despre cum ar putea să beneficieze şi ei de astfel de mobilităţi Europene şi programe de voluntariat atât de necesare dezvoltării personale şi profesionale. Am parcurs câteva licee şi am scris articole despre acest aspect, devenind practic mentor pentru tineri în ceea ce priveşte managementul proiectelor şi al voluntarilor, dar şi al mobilităţilor Europene, în special SEV.

De la sfârşitul anului 2013 până în vara lui 2015, am avut şansa să mai parcurg câteva programe Europene de tineret axate în special pe politici de tineret şi antreprenoriat social, în urma cărora am diseminat informaţia la nivel local, devenind o obişnuinţă pe care am considerat-o necesară în rândul tinerilor din comunitatea locală.

Începând cu anul 2014 şi până în prezent, am fost activ implicată în sfera tineretului şi a educaţiei non-formale, colaborând din ce în ce mai mult cu asociaţii, ONG-uri şi instituţii locale. Am iniţiat ateliere de educaţie ecologică (dezvolt un concept de educaţie ecologică încă din 2005), ateliere de scriere creativă (cu debut în liceele ploieştene), formări pentru tineri şi “Caravana Cetăţeniei Active Prahova 2016” (proiect nominalizat la Gala Comunităţii Prahovene 2016, categoria “Leadership comunitar”), demers iniţiat ca ambasador al dialogului structurat cu tinerii.

Pe scurt, acesta ar fi parcursul experienţei mele ca voluntar atât în ţară cât şi în străinătate, o experienţă de învăţare continuă pe care o recomand tuturor tinerilor pentru o dezoltare personală şi profesională optimă.

Consider că, a fi voluntar în domenii de interes, este extrem de necesar pentru orice persoană care doreşte să-şi acceseze laturi pe care poate nu le-a cunoscut până atunci, şi să-şi depăşească anumite limite la care poate nu se gândise niciodată. În acest sens, avem nevoie doar de o doză de curiozitate, dorinţa de creştere şi de contribuţie într-o sferă socială care are nevoie.

A fi voluntar nu înseamnă însă că suntem singurii salvatori ai lumii, deoarece sfera ONG în esenţă reprezintă un imbold către mediul public şi privat în a coopera în tot acest proces al unui mers benefic în societate. ONG-urile şi voluntarii nu fac treaba în locul autorităţilor, ci le cheamă pe acestea la masa dezbaterii, a negocierilor şi propun schimbări legislative benefice tuturor, pe care să le implementeze împreună.

De ce este voluntariatul atât de important pentru dezvoltarea individului? Deoarece el incumbă metode ale educaţiei non-formale, un tip de educaţie atât de răspândit în lume care, încet, încet, ia amploare şi în România. Recunoaşterea metodei educaţionale non-formale este extrem de importantă şi utilă, nu numai în sfera ONG de unde ea pleacă, ci şi în sfera educaţiei formale din şcoli, licee şi universităţi, instituţii care ar trebui să-şi schimbe perspectiva când vine vorba de “educaţia optimă”. Non-formalul este tot educaţie, însă cu un adaos important: practica, a învăţa prin joc, a învăţa prin experimentare sau, cum i se mai spune, învăţarea experienţială, pe care unele sisteme de învăţământ European au adoptat-o în întregime, realizând o adevărată reformă în sistem cu rezultate extraordinare. Nu în ultimul rând, activitatea sau stagiile de voluntariat reprezintă o carte de vizită semnificativă în paginile CV-ului personal, pe care, sper ca societatea românească să o recunoască din ce în ce mai mult în anii următori. În contextul în care în alte ţări Europene sau în SUA aceste stagii sunt obligatorii pentru recunoaşterea unor abilităţi practice şi pentru piaţa muncii, tot aşa şi în România piaţa muncii ar trebui să recunoască şi să aprecieze că tinerii îşi doresc să se dezvolte şi să se pregătească astfel.

Voluntariatul poate fi accesat la orice vârstă, deoarece nu poate aduce decât beneficii celui ce-l practică, astfel că a fi voluntar este egal cu a învăţa pe tot parcursul vieţii.

Articol de Ana Nedelcu

Lucrator de tineret si Ambasador al Dialogului Structurat cu TINErii Prahova

articol aparut in brosura “Povestile voluntarilor prahoveni” 2016

 

Poetry4Peace/Antologie dedicata Pacii

(ro)
Sunt onorata sa reprezint Romania intr-o noua antologie literara internationala dedicata pacii. Multumesc initiatorilor pentru invitatie!
Cartea este disponibila pe Amazon @ https://www.amazon.com/…/…/ref=cm_sw_r_cp_awdb_VDIbzbHAFP8V6
~~~

(en)
Presenting a new international anthology I am honored to be part of ~ “Poetry for Peace” ~ First Anniversary Anthology. A compilation of Poems of Poetry for Peace 2016 Theme Events.
Many thanks to the initiator! Peace & love
Book available on Amazon @ https://www.amazon.com/…/…/ref=cm_sw_r_cp_awdb_VDIbzbHAFP8V6

~~~

“Poetry is like a songindex
though without melody
but it can reach hearts
and rhyme life
to many.
Words are powerful than sword
I know we all believed.
Our World is facing surmounting conflicts
of many kinds
and we are caught helpless
in every atrocities and miseries
Here and there, anywhere…
But deep in our hearts
is a raging strong desire to reach out
do something and help.
Poets, you are blessed with a pen
You are blessed with a wonderful heart
endowed with ingenuity.
Let your pen touch lives
Let the voices of your soul be heard
Let your words make a difference
In the complexity of life
Let your Pen Speak for Peace.”
(Manuelle Augustine – initiator and editor)