MANUAL de mişcare în masă sau cum teoria bate practica

Zilele acestea tot citesc şi mă minunez în legătură cu “preafericitul” manual de educaţie fizică care şi-a făcut apariţia în haosul necontrolat din învăţământul românesc… Adică el mai lipsea, parcă poposit ca cireaşa de pe tortul ce anunţă cu fast decesul sistemului… Tortul nu este nici el un oarecare, ci unul care pune grăsimea pe crupe bine de tot şi în timp scurt că doar, lipiţi de bancă şi cu mâinile la spate, nu avem cum să consumăm calorii şi eventual câteva kilograme bune… Săracii copii, mă uit în jur în fiecare zi şi observ foarte mulţi obezi…rămâne să mă întreb ce fac părinţii în cauză şi cum iau problema greutăţii excesive în mâini, că de sistem ne-am lămurit: i-a înfipt bine pe puşti în bănci.

Sincer, mi-e greu să-mi revin din coşmarul manualului cu pricina, din şocul provocat de noua carte alias “sfânta mişcare” trecută de pe teren în rândurile strâmte de carte şi de clasă…

Meditez la logica făptuitorilor de manual care, se pare, au mers pe următorul principiu: oricum nu se face sportul, mai ales la ţară, iar copiii stau săracii degeaba o oră sau fug în “abandon şcolar” că “nu facem ora de sport, plecăm mai devreme”.e656a16409e070de84bd11d4aaf435fd

Evident, cauzele sunt bine cunoscute: nu avem resurse de nici un fel – săli de sport, echipamente etc. – iar unii profesori (după cum personal am întâlnit) au probleme cu alcoolul. Probabil au uitat că predau materia “educaţie fizică”.

Dacă ne gândim profund, materia există doar pe hârtie, că ea nu se face oricum, aşa că de ce să nu o mai menţionăm şi pe alte hârtii decât pe cele de secretariat, respectiv în filele unui manual care ne învaţă cum să dăm în minge. Aşadar, logica este clară: nu vom mai sta degeaba la sport, ci vom sta cu folos: vom avea ce lectura.

Îmi imaginez saltele de gimnastică de la 1900 toamna, pline de purici şi alte microabe de sezon (!!!), cum vin ele în completarea manualului cu pricina care ne va spune exact: una pe dreapta, două pe stânga, dar mai uşor cu rostogolirile că ne rupem oasele.

Ar fi de râs, dacă n-ar fi tragic… dacă nu aş fi cunoscut îndeaproape situaţia şcolilor din rural şi aberaţiile pe care ţi le trântesc directorii dacă cumva vrei să mobilizezi elevii la sport. Tocmai de acest aspect mi-am adus aminte de scriu aceste rânduri, din peripeţiile personale prin şcolile din România.

Anul trecut, aflându-mă în postura de a preda sportul celor de gimnaziu, s-a început cu “nu se poate, nu avem sală, nu avem mingii, nu avem, nu putem…”. Evident deranjată de situaţie şi cu planuri mari de a reabilita situaţia locală, am cerut pentru început o minge nouă, că doar şcoala şi-ar permite măcar atât, pentru o porţie de mişcare de o oră/săptămâna. Cererea însă a fost cam exagerată… Iar restul, într-o poveste de zile mari aici https://ananedelcu.wordpress.com/2016/10/20/literatura-categoria-grea/ (e nevoie de o doză de răbdare pentru a citi totul din categoria “viaţa bate filmul”).

Concluzia este că manualul nostru cel nou încheie cu mare succes un ciclu al tembelismului înfipt în permutările din sistemul nostru de educaţie. Adică, până la urmă, de ce ar avea şi elevii noştri acces la săli de sport moderne, cu duşuri, cu vestiare, cu echipamente complete şi de o oră de sport zilnică (cum se practică în SUA de exemplu şi cum şi este normal; iar dacă vrem şi manual, să fie şi el, dar aferent unor ore de sport consistente !!!), dar şi de o educaţie în materie de nutriţie?… Când am putea să stăm cuminţi în bancă (cu mâinile la spate) şi să învăţăm să dăm cu mingea din cărţi.

Avem şi noi câţiva olimpici (bătrâni deja) la sport, dar sportul de masă a rămas îmbâcsit, cuprins într-un manual nefericit…

©LiterAnART

Advertisements

Wireless cu priză la purtător @ filosofia tehnologiei moderne

Încep prin a afirma foarte sincer că nu agreez telefoanele noi şi nici multitudinea de device-uri apărute în lumea noastră “civilizată” care, de altfel, ne mănâncă timp din viaţă reală şi din conexiunea cu existenţa noastră umană. Consider că un telefon e menit să vorbeşti la el când ai nevoie şi cam atât.

De curând însă, am intrat şi eu în lumea “civilizată” a tehnologiei, în caz de forţă majoră (zic eu), adică în lipsa de telefon, întrucât ultimul pe care l–am avut era tras pe modul “vintage 5 ani” , cu bateria rasă de vreme.

Ce să vezi, la noul contract întru în posesia unui telefon modern, cu toate touch-urile incluse, primit gratuit evident, că altfel n-aş fi dat nici 10 lei pe el.

Trecând peste faptul că touch-ul îmi dă bătăi de cap şi de navigare haotică pe ecran (până te obişnuieşti cu tehnologia tabula rasa, durează), un singur aspect m-a făcut să “pun mâna” pe tastatură şi să scriu aceste rânduri: durata bateriei nefericitului dispozitiv.

În acord cu filmele tip Chaplin neştiutorul, iau telefonul în prima zi de viaţă şi zic să navighez şi eu pe el, că na, măcar să învăţ să dau un telefon (ce mă interesa în mod principal). Trecând prin diverse aplicaţii ale telefonului (fără acces la net deocamdată), am remarcat cu stupoare că bateria respiră la foc intens şi îşi dă duhul sub ochii utilizatorului. Am zis că poate nefericitul dispozitiv o fi stricat şi am decis să mă reînfiinţez la serviciul clienţi din magazinul cu pricina. Probabil că femeia de acolo s-o fi întrebat de pe ce planetă am aterizat cu astfel de întrebări, adică ce se întâmplă cu bateria telefonului de îşi dă sfârşitul într-o singură zi sau în câteva ore? (!!??)

…la care ea îmi zice: “Păi cu cât este mai performant telefonul, cu atât se consumă mai repede bateria.” (ce mă!!???)

“Mai să fie!…” mi-am zis eu şocată de “magia” tehnologiei actuale. Adică, miile de oferte îţi bagă pe gât abonamente de tip “nelimitat” pe toate palierele conversaţionale (net, fix, voce, roaming etc.) dar nu prea ai cu să le foloseşti, cu alte cuvinte.

“Deci asta era filosofia tehnologiei de top”, îmi zic eu încă în stare de şoc. “Vindem wireless la kilogram, dar nu uitaţi de priză la dispozitiv, că altfel, nu aveţi cum să va conectaţi la hell-ul virtual creator de dependenţe care mai de care.”

Good point! Mă apuc şi de ceva cercetare pe teren şi întreb şi eu câţiva prieteni cum e cu telefonul performant. “Aaa, daa, îl incarc zilnic, mai ales dacă stau pe chat şi facebook…”.

Întrebarea mea este: pe când şi telefonul a cărui baterie nu se consumă? Dacă tot vrem să devenim virtuali…

Iată cum bateria telefonului devine o grijă zilnică în plus pentru omul utilizator de tehnologie. Să fac loc în geantă şi pentru priza de telefon…şi pentru căşti…cine a zis că tehnologia ne uşurează viaţa??!! Nu de alta, dar telefoanelor vechi (domnul să le odihnească 🙂 le ţinea bateria câte o săptămâna, două…

Mă mai întreb de ce unii oameni s-au pierdut prin munţi şi văi, neavând priză la îndemna naturii înconjurătoare…trist…

Mă mai întreb cu ce scop au fost create aceste telefoane şi tehnologia ultra-avansată?…

Acum, pe sistem self-sustained, cât să pedalezi la bicicletă ca să-ţi încarci bateria la telefon?! Sau ce te faci dacă n-ai bicicletă?! …

Să ne trăiască I Phone-le!

©LiterAnART

iphone-2390121_960_720

Evadarea creatiei in urban #AnARTivism

Soon…un nou proiect eco~design marca #AnARTivism

Soon…a new eco~design project @ #AnARTivism

schita enescu blog

Wisdom in a pocket book_REVIEW

When it comes to book reviews, I always engage into a sort of writing trance about the literature that rocks my world one way or another, whether it is about a poetry book, a short stories volume or an endless novel.

And it seems that these days, time is filled with a kind of exotic literature that I am mostly keen on: the African literature.

A few days ago, I had the honor to be published in a worldwide journal coming from the bilingual Songsoptok Journal in India, among other 24 voices. Inside this publication, I represent the Romanian voice focused on an extremely interesting theme: “Back to the roots”.

I remember during college, I studied a significant part of a very dear to me type of literature – African-American literature. Among the most important figures I used to read and analyzed was Toni Morrison, an exceptional woman and a proverbial artist, after which famous screenings have been made. Although I wrote a 1st version of the review 10 years ago, now, in 2017, part of my critical analysis is published by a special bilingual diary (Bengali/English) in India. Therefore, the “reviews” category is “occupied” by my personal analysis of the novel “Sula” – the black community (you can read it here https://quarterlysongsoptok.blogspot.ro/2017/07/ana-lucretia-nedelcu.html).

On the 1st of January last year, I was also making a blog post dedicated to the African literature itself (here https://ananedelcu.wordpress.com/2016/01/01/a-readers-opinion-on-african-literature/), again engaging in a part of the worldwide literary creation that I really adore and often read. And not only because of my personal passion for the African culture, but also because this kind of ancient vibes offer an amazing variety of life lessons filled with wisdom and beauty.

Starting with the above analysis, this present review represents a continuation of last year`s foray into this section, it presents and it comments on the wonderful series of short stories written by a famous author and illustrator: Kingsley Nwabia. If in 2016 was about the Nigerian folktales and other stories 1st volume and one of the pocket books, The city that disappeared, today I want to present another wonderful wisdom “pill” that will certainly catch your interest. The Panda Pizza-Men it`s a short story, part of the “Paths to wisdom” series, that talks about success throughout entrepreneurial knowledge and skills. Have you ever wanted to open a business but you lacked motivation or purpose? Have you ever encountered difficulties in becoming an entrepreneur but you didn’t know why? Then this book may offer you some answers. What is it about this book that makes it so great? Just like the other ones from the series, each of them is a textbook and most certainly a guide itself into several important aspects of our lives and existence. These little books offer everyone, from the kids up to the grown-ups instructions on why and how things happen.41na2vrA9gL._SY346_

The Panda Pizza-Men is about Bob, a guy in struggle and left with no motivation after he had had difficult times in finding success in his different initiatives and proceeds. While his thoughts were bound to renounce, he finds himself in the middle of a special encounter, a chance for him to understand the meaning of real success. The opportunity comes from the owner of a special pizza parlour and the results give him a fresh new start along with a new visionary thinking.

The wonderful aspect is that these precious pocket books are imperishable and universally valid, being filled with ancient and immortal wisdom.

The Panda Pizza-Men isn`t only about an average entrepreneur, but about a social entrepreneur, the business of the future: how can we make profit by believing, promoting and supporting a social cause?

In less than 30 pages, here we have a lesson on what entrepreneurship means and how we can find success into this venture. Not only that the book creates a magical world in which you can find yourself as a reader, absolutely fascinated about the language used, the atmosphere created and the wonderful illustrations of the author, but it also gives you answers and the power to start up.

While reading the book, you most certainly discover an amazing writer coming from the heart of Africa to teach you things you may never heard of.

For the entire series of his books, but also of his full artistic pieces, you can access Kingsley Nwabia`s official website here http://www.kaizarts.com/books/

Also, try a free sample for kindle here https://www.amazon.com/PANDA-PIZZA-Paths-Wisdom-Book-ebook/dp/B01JSKUSBS/ref=sr_1_23?ie=UTF8&qid=1500585186&sr=8-23&keywords=the+panda+pizza+men

Happy reading! 🙂

©LiterAnART-23/07/2017

Viata configurata prin R.E.S.P.E.C.T./Life designed with R.E.S.P.E.C.T.

(ENGLISH BELLOW)

In perioada 13-17 iulie 2017 a avut loc la Piatra Neamt, aniversarea a 10 ani de existenta UNIFERO – Uniunea Internationala a Femeilor Romane. Tematica conferintei a fost “Viata configurata prin R.E.S.P.E.C.T.” – Recunoasterea, Educatia, Sustinerea, Promovarea si Evaluarea Creativa a Talentelor Femeilor. Un eveniment plin de activitati: lansari de carte, prezentari proiecte, concursuri si excursii.
Editia de anul acesta mi-a adus surprize extraordinare pentru care multumesc colectivului organizatoric:

  • o diploma de excelenta pentru implicarea si promovarea continua a femeP1260132ilor de toate varstele;
  • un loc III la concursul de creatie literara “Diamante Spirituale” la care am contribuit cu proza-jurnal intitulata “Repetiţii şi exerciţii de limbaj…”
  • publicarea romanului III din seria “policier” al doamnei fondator UNIFERO Smaranda Livescu la care am contribuit cu un cuvant introductiv;
  • am avut onoarea de a prezenta cele 3 antologii literare pe care le-am coordonat in ultimii 3 ani: “Voci feminine”, “Cuplul, in cautarea paradisului pierdut” si “Jurnal de calatorie”;
  • de asemenea, am sustinut un atelier de creatie literara bilingv ro-en cu titlul “Puzzle like” (avand in vedere participarea membrilor UNIFERO din strainatate)
  • nu in ultimul rand, am fost desemnata in board-ul director pentru a reprezenta UNIFERO, alaturi de alte distinse doamne, la sectorul “Educatie si Cultura”.

Multumesc tuturor celor care au participat la atelier si ii felicit pentru creatiile din cadrul exercitiului!
Multumesc pentru recunoasterea activitatii in domeniul educatiei si literaturii!

Alaturi de mine in fotografii: D-na Smaranda Livescu – fondatoare si presedinta UNIFERO si d-na psiholog Ema Petrescu – premiata deopotriva la UNIFERO pentru activitatea educationala si literara, impreuna cu care am reprezentat Prahova in cadrul acestui eveniment.

(EN)
Between July 13th & 17th – Piatra Neamt, I took part in the 10th anniversary of UNIFERO – The International Union of Romanian Women. The theme of the conference was “Life designed with R.E.S.P.E.C.T.” – Recognition, Education, Support, Promotion and Evaluation of Women’s Talents. The event contained: book launches, project presentations, contests and cultural trips.
This year’s edition brought me a series of extraordinary surprises for which I kindly thank the orgaP1260301nisational team:

  • a Diploma of Excellence for continuous involvement in activities and promotion concerning women of all ages;
  • a 3rd place at the literary creation contest “Spiritual diamonds” to which I contributed with the prose entitled “Repetitions and language exercises …”;
  • the publication of the 3rd novel from the “policier” writing series written by the UNIFERO founder Smaranda Livescu, to which I contributed with an introductory word;
  • I had the honor to present the 3 literary anthologies I have coordinated over the past 3 years: “Feminine Voices”, “Couple, looking for lost Paradise” and “Travel Diary”;
  • I also held a bilingual Creative Writing workshop (ro-en) entitled “Puzzle like” (considering the participation of UNIFERO members from abroad)
  • last but not least, I was appointed on the board to represent UNIFERO, alongside other distinguished ladies, in the “Education and Culture” sector.
    ~~~
    Thanks to all those who participated in the workshop and I congratulate you for the literary outcomes!
    Thank you for the recognition for my personal involvement in the educational and literary fields!
    ~~~
    Along with me in the photos: Mrs. Smaranda Livescu – UNIFERO founder and president and Mrs. Ema Petrescu (psychologist) – also awarded at UNIFERO for her educational and literary activity.

“Biblioteca vie” extrasă din cinematografie_film review

Film interzis sub 18 ani – aşa scria ieri pe postul de televiziune unde am vizionat a treia oară o pelicula educaţională până în cel mai mic detaliu Jurnalul unui basketbalist, având ca protagonist pe foarte tânărul atunci (1995 – 21 de ani) Leonardo di Caprio. Ştiam că titulatura bulinei mai sus menţionată duce către sfera pornografică a filmografiei, şi mă întrebam ce are a face cu pelicula de faţă…

Păi cum să fie interzis sub 18 ani un film dedicat tinerilor, adolescenţilor începând cu 14 ani, având în vedere că intervalul vârstei tânărului din film era chiar între 13 şi 16 ani?!? …având în vedere că structura de bază a filmului este construită chiar în ideea de jurnal de “antidrog”: cum începe, de ce începe, care sunt simptomele, procesul conştiinţei şi procesul de salvare a victimei?…

Filmul face parte pe bună dreptate din categoria “lecţii de viaţă, de ilustrat şi dezbătut la clasă şi în familie”.

Intrigată de acest aspect şi mai ales pentru faptul că foarte recent am recomandat acest film tinerilor cu care am lucrat în acest an în cadrul demersurilor civice şi educaţionale judeţene, am decis să fac debutul recenziilor de film (la care mă tot gândesc de ceva vreme încoace, odată cu parcurgerea unor programe de formare foarte interesante şi utile în domeniu) cu această ocazie.    BasketballDiaries

Un tânăr aspirant la trofeul de NBA şi un viitor scriitor cu renume pus în umbra unei societăţi bolnave, nepăsătoare, calibrate în sens distructiv, ce nu poate oferi tinerei generaţii decât o singură opţiune în viaţă: viciul de orice natură sau de natura cea mai monstruoasă, periculoasă posibil – consumul şi adicţia de droguri.

Regizorul Scott Kalvert ecranizează un roman autobiografic de excepţie a lui Jim Carroll (autor, poet şi muzician american), iniţial scris sub formă de pagini de jurnal adunate între anii `63-`66 când acesta avea 13, respectiv 16 ani.

Nu întâmplător am ales să vizionez filmul a treia oară, precum lectura în triadă a oricărei cărţi pe care vrei să o aprofundezi după nivelurile de lectură. Cinematografia nu face nici ea excepţie în acest sens, mai ales dacă eşti un consumator pasionat de filme bune. Înainte de a analiza esenţa filmului de faţă, insist că un pic de teorie nu strică în acest sens.

Aşadar, cele trei niveluri de lectură se aplică cu succes şi în cazul nivelurilor de înţelegere ale unei pelicule, atunci când îţi doreşti cu adevărat să pricepi tot mai mult sau chiar pe deplin din ceea ce ai vizionat.

Primul nivel în cazul cinematografiei îl numesc simplu şi clişeistic “emoţia de telenovelă”. Aceasta ţâşneşte mai degrabă din identificarea intrigii pure. Care este firul narativ? Care este conflictul?

Al doilea nivel de înţelegere urmăreşte simbolisitica dialogului, a spaţiului de desfăşurare, identificarea mesajului, a moralei, nivel pe care îl putem numi, din nou clişeistic, “ce a vrut să spună autorul?”

Al treilea nivel tinde către înţelegerea profesionistă a tehnicii prin care a fost realizat filmul: mijloacele de realizare, unghiurile de filmare însoţite de observarea în detaliu a jocului actoricesc. Dacă ai ajuns la acest nivel pe care să fii capabil să-l analizezi în profunzime, ţi-ai răspuns la întrebarea legată de motivul pentru care a fost realizat filmul şi impactul său social.

Poate părea o triadă uşor de asimilat din prima vizionare şi că nu ar fi nevoie de trei vizionări ca să poată fi asimilat mesajul integral al peliculei. Evident că se poate, dar numai în cazul în care deja ţi-ai format ochiul prin exerciţiu constant de vizionare de filme (de artă). Cu toate astea, orice reluare a filmului preferat poate deconspira laturi pe care nu le observaseşi înainte. Iar filmele bune chiar merită revăzute oricând.

Întorcându-ne la pelicula noastră şi la viaţa zbuciumată a americanului Jim Carroll, pot să afirm cu certitudine că filmul este absolut desăvârşit din toate punctele de vedere: o poveste despre adolescenţă şi ale sale “valuri”, o critică socială în mijlocul căreia adulţii sunt blamaţi subtil pentru nepăsare, indiferenţă, neputinţă, un sistem educaţional pus la pământ, rolul de părinte responsabil pus sub semnul întrebării, jocul actoricesc al protagonistului Leo di Caprio fiind de categoria MV5BMjdlNzQxZGUtZTg5YS00ODg2LTkxMzctMDAyNmEwM2YyZjA4XkEyXkFqcGdeQXVyMTQxNzMzNDI@._V1_UX182_CR0,0,182,268_AL_premiilor “Oscar”, iar tehnica cinematografică dezvăluind în mod direct şi chiar agresiv mesajele puternice şi semnalele de alarmă ale unei societăţi bolnave. Este un film pe cât de dur, pe atât de necesar.

Puştiul nostru de Manhattan este un elev promiţător, excelează la sport, basketul fiind pasiunea sa, şi face faţă cu brio şcolii, deşi rigiditatea sistemului şi violenţa publică la care este supus de către un profesor, generează stări interioare de furie şi frustrare (cum era de aşteptat). Iată un prim aspect ce ne livrează informaţia că educaţia de masă nu corespunde standardelor formării unor adulţi maturi şi responsabili.

O mamă singură, disperată de traiul de zi cu zi şi mereu nemulţumită de fiul ei, un anturaj cu risc dar şi dorinţa de expasiune şi adrenalină specifică vârstei, îl conduc pe puştiul nostru în sfera narcoticelor: hoinăreala pe străzile Manhattan-ului, o night out începută cu praful banal ingerat pe nară, până la injecţia cu heroină şi dependenţa ucigătoare, nu e cale lungă. Este de remarcat parcursul descendent al tânărului de la etapă la etapă, timp în care adulţii din jur îşi continuă vieţile nepăsători. Dar dacă adulţii ar fi numai nepăsători, ar fi încă bine. Când adulţii vin la pachet cu probleme sexuale nerezolvate şi se tranformă în devoratori de suflete tinere, nu mai există scuză ci acuză după bine-cunoscutul titlu “Şi atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”.

Ce este important de remarcat – şi astfel revenind la ideea stipulată în primul paragraf – filmul este construit ca un manual de prevenţie şi risc, ca o serie de bad practices şi despre cum putem să le transformăm într-un ghid de good practices cu ajutorul celor puţini din jur cărora le pasă (şi de la care te aştepţi cel mai puţin) şi cu o voinţă proprie de fier.

Un caz de narcoman notoriu care devine un “profesor” în materie de “antidrog”. Cum poate un tânăr de 15 ani să depăşească stările de monstru pe care i le oferă adicţia de heroină şi să se transforme într-un public speaker de azi care oferă lecţii pozitive comunităţii?

Filmul mai reprezintă şi o definiţie a metodei de educaţie non-formală folosită în sfera non-profit (şi sper cât mai des şi în sistemul clasic de educaţie) numită “biblioteca vie” unde cărţile reprezintă oameni.

Nu am să fac apologia filmului până în cel mai mic detaliu, deoarece el trebuie văzut fără doar şi poate, el trebuie studiat la şcoală, el trebuie dezbătut în familie, el trebuie să fie resursă educaţională pentru asociaţiile şi instituţiile care se ocupă de sectorul “narcotice/prevenţie/risc/antidrog”. Cum facem să aducem în şcoală asemenea filme? …  

Cu această ocazie, recomand ca Media să înceapă să se preocupe mai mult de analiza pe niveluri de înţelegere a filmelor… poate aşa am putea să denumim şi noi bulina de pe ecran în mod corespunzător şi să înceapă şi televiziunea să facă educaţie pe bune… aşa cum se cuvine şi cum îi este şi rolul…

Mă întreb cum am putea denumi în adevăr prin bulină, filmele proteviste care promovează exclusiv violenţa fizică, verbală şi virtuală, fără a avea pic de învăţăminte, mesaje şi artă cinematografică adevărată? Nu de alta, dar din câte am observat, bulina acestor filme nu pune restricţii în nici un fel…

©LiterAnART – 08/07/2017

Mai multe despre metoda biblioteca vie aici http://www.artfusion.ro/v1/docs/biblioteca_vie.pdf

photo credits https://www.google.com/

Program Conferinta UNIFERO_2017

(ro)

Conferinta UNIFERO – Uniunea Internationala  a Femeilor Romane – isi deschide portile intre 13 si 17 iulie la Piatra Neamt.

Programul oficial integral poate fi parcurs aici UNIFERO_program_2017

Anul acesta LiterAnART este invitata in cadrul conferintei aniversare UNIFERO 10 ani – va astept cu o prezentare de carte ~ TriLiterar si cu un atelier inedit de scriere creativa – in cursul zilei de SAMBATA 15 IULIE. 

(en)

UNIFERO 2017 – the 10th International Conference welcomes everybody to Piatra Neamt between 13th and 17th of July.

The official program can be viewed here UNIFERO_program_2017

This year, LiterAnART is invited to hold a Creative Writing workshop and also a book presentation.

You are welcome to join me on Saturday the 15th for a consistent dose of creativity and literature 🙂

 

 

Previous Older Entries