România te vrea patriot… ALIAS refugiat în ţara de baştină

“Ar trebui să ne gândim cum să ne educăm copiii în sălile noastre de curs în aşa fel încât să le creştem în mai mare măsură sentimentul acesta patriotic…

În 2016 au plecat 200 de mii de tineri…. să facem în aşa fel încât să nu mai plece şi să-şi găsească rosturile aici în ţara lor.”

Aceste cuvinte ne doare… cum ar spune un celebru #radiofonist. Păi de ce să ne doară? Le auzim, le mestecăm şi le înghiţim cu poftă pe sistem Biafra, de aproape 30 de ani. Da, Biafra, acolo unde n-au oamenii ce să mănânce sau sunt bolnavi copţi ţinuţi în stare de letargie mentală… Sau ne-au întrecut şi ăştia la progres? S-ar putea, din anumite puncte de vedere… asta pentru că România cică ar fi “Africa Europei”. Dincolo de doza crasă de discurs instigator la ura propagat de cei care afirmă aşa ceva, să fim serioşi, Africa este super dezvoltată în unele zone, cu o tehnologie de care noi nici n-am auzit. Asta pentru că noi, în România 2017, punem foc la rampele de gunoi ale oraşelor, ca să ştergem urma de neputinţă în materie de achiziţionare a tehnologiei verzi. Vine scandenţa, ce să-i faci…

Revenind la oaia noastră educaţională, ieri m-a frapat un scurt video surprins la întâlnirea secolului în România (lovitură de teatru, după limbaj jurnalistic tabloidizat): cadrele didactice faţă în faţă cu fostul şi actualul ministru al educaţiei. Hopa… ne-am c@&#t în scăldătoare, cum zice bunica la ţară, adică am ajuns şi noi, categoria “dascăli”, faţă în faţă cu ministrul de care aparţinem. Excelentă evoluţie, după atâta timp de letargie, în sfârşit se mişcă ceva…

Dar ce să vezi, că nu prea se mişcă nimic de fapt. Pe sistemul “ne întâlnim ca să ne-adunăm”, 400 de cadre didactice au respirat acelaşi aer cu miniştrii într-o cameră de consiliu, şi tot degeaba, că după mirifica adunare, tot miniştrii au rămas cu aerul mai proaspăt şi mai fin (nu de Ploieşti, evident, unde-i plin de noxe). Ce înseamnă asta? Păi că soarta educaţiei e tot aceeaşi: manual de sport avem, salarii tot de Bangladesh (mă scuzaţi), iar educaţia de calitate… nu ştiu d`astea. Trebuie totuşi să apreciem faptul că acest sistem de învăţământ românesc parcă prezintă spasme de dezgheţare având în vedere că ministerul a lansat toată luna o dezbatere publică, cu următoarele întrebări pe lista “examinării”:

 Dezbatere publică:

  1. Identificaţi cel puţin 5 puncte ŢĂRi ale Legii Educaţiei Naţionale. Argumentaţi
  2. Identificaţi cel puţin 5 puncte SLABE ale Legii Educaţie Naţionale. Argumentaţi.
  3. Manual şcolar de baza, opţional sau alternativ?Argumentaţi

Link aici https://www.facebook.com/events/371449249957511/?acontext=%7B%22ref%22%3A%224%22%2C%22feed_story_type%22%3A%22308%22%2C%22action_history%22%3A%22null%22%7D

Toate bune şi frumoase. Arată impecabil dezbaterea “scoasă” în faţa valului profesoral de gândire critică şi creativă. Jos pălăria! Acum rămâne de văzut câţi dintre noi contribuim la ea. asylum-914183_960_720

Trei (3) minute din acest video îmi arată mie cam cum s-a desfăşurat întreaga dezbatere despre şcoala românească: un om care încerca să aducă nişte adevăruri pe tapet în vederea soluţionării lor, deşi fără un plan concret, fără o listă de soluţii clare, fără un #strategicplan, cum îi spune americanul, dar cu patetismul la buzunar. Cum să rezolvi ceva cu lacrimile în palmă şi fără fermitate, argumentaţie? Pe de altă parte, o masă de oameni care aplaudau ca la Congresul 14, nu ştiu la ce, mai degrabă trebuind să ia atitudine şi să susţină, tot concret, un plan de învăţământ modern. Lipsă… Şi nu în ultimul rând, oamenii din conducerea publică care se jucau pe telefon. Halal dezbatere publică de impact. Să tot avem aşa ceva şi să tot REformăm educaţia din ţărişoară.

Nu întâmplător am început cu un citat celebru livrat în cadrul acestui #event. Ca un filolog şi profesor la “bazele de baştină”, nu pot să sar peste o analiză “literară” a acestui discurs care, promovează oratoria în toată plenitudinea ei. Va rog să studiaţi cu atenţie şi să purcedeţi ca la clasa a 8-a la analiză gramaticală. Fiecare să ajungă apoi la propriile concluzii.

“Ar trebui să ne gândim cum să ne educăm copiii în sălile noastre de curs în aşa fel încât să le creştem în mai mare măsură sentimentul acesta patriotic…

În 2016 au plecat 200 de mii de tineri…. să facem în aşa fel încât să nu mai plece şi să-şi găsească rosturile aici în ţară lor.”

Trecând peste stilistică şi #publicspeaking, să ajungem la #meaningul acestui discurs desprins parcă din piesele lui Caragiale (păi nu e Caragiale prezent peste tot în sfera noastră socială şi particulară?…păi da…) în care ironia stă la frunce şi lasă loc interpretărilor de tot genul, de la fantasmagoriile aleşilor până la idioţenia interlocutorilor.

Deci dacă n-aţi aflat, dragi tineri, se vrea ca sentimentul vostru patriotic să crească…şi să crească şi iar să crească până să explodeze într-un năduf de refugiat în propria ţară. Păi cum să nu devii patriot dacă eşti în permanenţă tratat ca un refugiat în locul în care te-ai născut? Şi dacă vrem, găsim toate contextele caragialiene care să ne confirme acest aspect.

Păi să vă spun eu, dragi aleşi, cum stăm cu patriotismul. În primul rând aş întreba, ce înseamnă “a fi patriot”? O fi sensul de pe vremea lu` împuşcatu` sau ne referim şi noi la era 2017 când “patriotism” există mai degrabă integrat într-o comunitate extinsă globală? Sau ne e frică să recunoaştem că existăm şi noi alături de alte naţii pe acest pământ?…

Bun, acum că am lămurit ce este acest “sentiment patriotic”, să trecem la întrebarea de bază: “de ce mama naibii nu-l avem, ba din contră, fugim de el ca de dracu` la poarta raiului? … oare s-a întrebat ministerul educaţiei pe bune de ce pleacă tinerii? Sau s-a trecut peste analiză că na, cercetarea presupune ceva #brains la purtător şi e destul de dificil să abordezi subiectul…

Şi pentru că vorbeam de un plan concis, iată (doar) câteva motive pentru care 200 de mii de tineri au făcut “stânga-mprejur” de pe plaiuri mioritice (numai în 2016 !!!):

… până aici rezultă DEZinteresul total al elevului pentru actul educaţional. Mai departe:

  • există o atitudine descurajantă şi DEmotivantă pentru a construi ceva de către un tânăr care poate chiar îşi doreşte acest lucru; după o perioadă de uşi închise şi flit, îşi face bagajul…;
  • nu există corelaţie sistem educaţional – piaţa muncii (şomajul în rândul tinerilor este la cote majore pentru că efectiv nu se face cercetare şi corelare pe acest sector) ;
  • ce fel de MODELE  să aibă tinerii la ce văd în jurul lor…mai ales la clasa politică;
  • tinerii care vor să devină ANTREPRENORI (aici e lungă lista), ajung la psihiatrie cu contuzii la neuroni, din cauza, evident, a birocraţiei;

în momentul în care

  • ai dosarul făcut (după vreo 2-3 încercări) şi eşti trimis acasă cu o hârtie pe care scrie ceva nesemnificativ în materie de #meaning al actelor pe care le depui ;
  • durează 3, 4 luni câteva banale schimbări din interiorul firmelor;
  • sunt `enşpe mii de foi de completat şi `enşpe mii de taxe de plătit;
  • ţi se cer aceste taxe abuziv de către sistemul public la care oricum contribui lunar cu impozite (deci, întotdeauna plăteşti dublu);
  • apar firme private ce stau ca ulii la întocmire de documentaţie pentru dosare în caz în care “publicul” are altă treaba (ca să nu mai spun că în mod expres, chiar sistemul public te trimite la ghişee ale unor firme să achiţi tot felul de chestii pe bani grei);

în momentul în care…

(aţi auzit că în alte ţări, o afacere se deschide cu un simplu telefon, iar birocraţia este aproape de 0?…vă întreb)

în momentul în care…

  • SĂNĂTATEA la care ai contribuit nu-ţi dă un sfanţ înapoi (adică practic îţi fură banii), iar condiţiile din spitale sunt de “molimă”…
  • eşti DISCRIMINAT pe diverse criterii sau eşti considerat “prea necopt, prea tânăr, prea imatur, prea fără experienţă” pentru anumite task-uri, joburi sau funcţii…(uşi închise, oportunităţi reduse) ;

ETC. lista este lungă… dar, “să facem în aşa fel încât să nu mai plece tinerii şi să-şi găsească rosturile aici în ţara lor.” Căzu totul pe profesori…

Cum anume, stimate minister al formării personale şi profesionale, să clădim « rosturile » tinerilor în ţara lor? Cu scroll-ul pe telefon în timpul dezbaterilor despre soarta sistemului însuşi?…

Câtă importanţă daţi de fapt acestor tineri refugiaţi în ţara de baştină şi totodată căutători de “rosturi” prin lume?

Dacă nu-i oferi nimic tânărului, cum să devină CU DRAG de ţara lui?… vă întreb simplu.

©LiterAnART-10/10/2017

 

 

Advertisements