“Scârba mea de persoana I”_dilemele scriitorilor înăcriţi

Zilele trecute am poposit la un colocviu de critică, eseistică și istorie literară,  ca să văd cum se mănâncă literatura la amiază și la nivel înalt. Şi nu  oriunde, ci la Muzeul Literaturii Române, pe care îl salut grațios pentru evenimentele pe care le organizează cu o frecvență amețitoare. Ai de unde alege.

Pe de altă parte, e bine să știi că poți alege și event-uri unde să te aștepți la surprize mai puțin plăcute ca, spre exemplu, acest colocviu cu titlul pompos “Teme, strategii, tehnici în proza românească de după `90”, care pe mine m-a transferat undeva în sec. XV, unde cam toate subiectele erau #tabu.

Pe de altă parte, nu știu dacă exista pe atunci analfabetism funcțional în rândul adulților, că astăzi există din plin. Cel puțin, aceasta este concluzia la care am ajuns ascultând a bunch of schollars, cum zice americanu`, de pe tărâm literar, unul mai academic ca altul, cu cărți scrise, cu dileme literare nerezolvate și cu discursuri de dai să fugi și din care înțelegi de ce studenții apelează și ei la abandon școlar de tip universitar.

Printre temele abordate, majoritatea despre prezența istoriei în proza actuală (!? n-am înțeles de ce…), s-au mai aflat: proză scurtă vs. roman, proza de azi între diversitate și confuzie (!?), “parfumul trecutului mort – reconstituri istorice” (!?), proză SF sau despre veșnica pomenire a 80_ciştilor… și faptul că a scrie proză scurtă e cam derizoriu… că dacă nu ajungi să scrii roman, tot degeaba… ești un nimeni…(!?)

Adică, niște teme care practic desființează cam tot ce înseamnă scriitură contemporană, căci dacă nu scrii despre trecut, ești vai mama ta… după cum afirma chiar unul dintre “capetele mari”.

Un alt subiect tratat de “mai marii critici și scriitori de capitală” a fost “proză la pers. I vs. proză la pers. aIII-a”. Ei, aici, a mai intervenit cineva să amintească că mai există și scrierea la pers. aII-a, acesta fiind un aspect minor, dar ce m-a frapat a fost abordarea d-nei cu pricina și cu tematica, adresându-ne următoarele: “Am o scârbă pentru a scrie la pers. I, nu știu exact de ce, dar e scârbă totală.”

Am zis: ok, o dată că aduci în discuție un subiect incomplet, dar mai vii și cu o abordare inadecvată de tip “cu chiloții pe masa academică”, mai ales că d-na mai stătea și răscăcărată la prezidiu și că, în preambulul discursului său, i-a mai făcut și declarații de amor moderatorului. Nu știam dacă e vorba de un muzeu, un colocviu sau despre ce era vorba.

Dincolo de frustările personale pe care unii, ajunși la o anumită vârstă, și le exhibează fără rezerve, subiectul ar fi putut fi interesant dacă știai cum să-l abordezi, dintr-o metodologie contemporană, de tip “confesiune vs. construcție”, vocile narative, rolul lor, centrarea pe text vs. vocea autorului (intenția în discurs) etc. Sunt atâtea abordări faine care merită atenție și captează deopotrivă publicul.

Analizând și eu post-event afirmația “scârbită” a vorbitoarei, ajung la concluzia că poate starea ei “scârbită” de persoana I, denotă cumva o neputință a românului de a se exprima pe sine, de a avea o părere, de a învăța generațiile tinere cum stăm cu exprimarea.

white-male-1720211_960_720Până și o reclamă zice “e ultra să fii tu”, numai baba nu se putea suferi… Păi dacă nu te suferi pe tine, cum ai putea să-i înveţi pe alții să se suporte?… Ca să nu mai spun, lipsa totală de discurs adresat educației, cum predăm literatura, ce este “creative writing”, cum facem ca tinerii să iubească literatura etc. Educația, deh… nu interesează pe nimeni, mai ales pe acești adulți mucioşi, rămași la stadiul de copii.

Și când să cred că am trăit într-o nebuloasă absurdă, vine și cireașa de pe tort: una dintre temele abordate de un critic a fost SEXistenţialismul – noua paradigmă a trăirismului”. Asta da formulare, nenică… pompoşenia de tip “hazard” al academicului din turn de fildeș.

Ei, subiectul “sex în literatură” i-a dus pe suspuşi către meandrele pudibonderiei, unde penibilul discursului ajunsese la stadiul de “mimă”…(probabil că pentru unii, sexul înseamnă și mimat, știau ei ce știau…).

Cred că există un buton automat care se declanșează la cuvântul “sex”, pentru că deja oamenii o luaseră pe arătură cu râsete, chicoteli și atitudine de vârste fragede, pesemne că se vedea clar ce înseamnă să nu studiezi educația sexuală la școală… Într-un speech de zile mari, în care Eliade era amestecat cu Eminescu, cu pornografia prezentă în literatură și cu erotismul ceva mai elegant, de care nu ține seama decât litera istorică, acest “sexistenţialism” devenise un monstru care ne trăia pe deplin într-un trăirism (sună groaznic!) de netrăit… Totul asezonat cu povești devenite deja bârfe despre scrierile care abordează subiectul “sex” într-însele…

Printre chicotelile de adult needucat sexual, se strecoară și un citat de Eminescu: “Te salut, mică R(r)omă !”, cu aluzie discriminatorie la țiganu` din bătătură… fără nici o legătură cu realitatea…

După ce am ieșit de la acest happening, aveam senzația că trăisem un coșmar… din păcate, era al vremurilor noastre și al generațiilor apuse, acum de 60-70 de ani, care chicoteau precum liceeni pe teme de poluţii nocturne, scârbă de propria identitate și “te dau la țigani dacă nu ești cuminte”…

©LiterAnART-04/02/2018

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s