O lună de #CreativeWriting ~ maraton de creaţie literară

INVITATIE DESCHISA SCOLILOR SI LICEELOR DIN PLOIESTI/PRAHOVA

Ȋn această perioadă, marcăm două evenimente importante legate de educaţie:
• Săptămâna Educaţiei Non-formale (SET) – 13-19 noiembrie 2017
• Săptămâna Educaţiei Globale – 18-26 noiembrie 2017

Totodată, marcăm sărbătorile de iarnă mult aşteptate, avand aproximativ o luna pana la vacanta de iarna.
Astfel, intre 20 noiembrie si 20 decembrie, #AtelierulPlayART – firmă cu activitate în domeniul artei, educaţiei şi formării, cu sediul în Ploieşti – propune un #maraton de #educatie non-formala axat pe ateliere de Scriere Creativă dedicate elevilor cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani (clasele VIII-XII).
~~~
Atelierele se pot susţine la orice clasă, pe parcursul celor 50 de minute alocate unei ore, şi pot fi coordonate de către domnii profesori diriginţi sau profesori de orice disciplină dornici de o activitate nouă dedicată elevilor. Activitatea este ideală pentru orele de #dirigenţie.
Orele şi zilele sunt stabilite de către direcţiunea şcolii şi/sau de către profesorii doritori împreună cu trainerul, şi sunt anunţate cu cel putin 3 zile înainte pe adresa şi/sau la nr. de telefon disponibile mai jos.

~~~ Iniţiativa are ca scop dezvoltarea laturii creative a elevilor şi implicarea lor într-o activitate plăcută de creaţie literară şi lectură. Totodată, promovăm metodologia educaţiei non-formale folosită în activitatea de faţă. Tematica abordată va fi axată pe evenimentele perioadei de iarnă.


~~~ Atelierele vor fi susţinute de poeta, scriitoarea şi formatoarea în scriere creativă, Ana Lucreţia Nedelcu. Filolog de formaţie, cu o experienţă de aproximativ 10 ani în domeniul literar, artistic şi educaţional, reprezentant în România al asociaţiei World Poetry Canada and Intl., membru în board-ul director al asociaţiei UNIFERO (Uniunea Internaţională a Femeilor Române – Atlanta, SUA) şi trainer în scrierea creativă, d-ra Nedelcu urmează a tipări la începutul anului 2018 primul manual de Scriere creativă din România, în calitate de coordonator şi în colaborare cu 8 co-autori.

***Menţionăm că activitatea este certificată printr-o #adeverinţă oferită profesorilor coordonatori implicaţi.

~~~ Pentru detalii legate de costul unui atelier, va asteptam la ana.nedelcu2013@gmail.com si/sau la 0745 436 393.
Taxa include toate materialele aferente activitatii si sunt asigurate de trainer.

Va asteptam cu drag!
https://atelierulplayart.wordpress.com/

https://www.facebook.com/events/854022598099787/
#
sharingiscaring Apreciem distribuirea acestui eveniment catre persoanele/institutiile interesate. Va multumim! 🙂

school-916678_960_720

Advertisements

Lansare de carte ~ TriRoman policier la Gaudeamus 2017

Duminica, 26 noiembrie, intre orele 12/00 si 13/00 va asteptam cu drag in cadrul lansarii a trei romane din colectia “policier” a doamnei Mada CAZALI.
Cunoscuta pentru romanele sale politiste, pline de aventura si suspans, Mada CAZALI este o scriitoare feroce, cu un aprig simt pentru neprevazut si surprinzator.
In cadrul lansarii, ne vom bucura de povesti inspirate din viata autoarei, ce urmaresc un fir rosu si pun in prim plan problematici sociale pornind de la individ ca entitate creatoare de destin.
Asadar, duminica la standul editurii CORESI, ne vom delecta cu o intalnire dinamica in prezenta invitatilor: Mada CAZALI, Ana Lucretia NEDELCU SI Vasile POENARU.
Va asteptam!
~~~
Pentru lista completa a lansarilor de carte ale editurii Coresi in cadrul Targului de Carte GAUDEAMUS 2017 (22-26 noiembrie), va invitam sa accesati acest link: http://www.epublishers.info/Gaudeamus2017/

Eveniment aici https://www.facebook.com/events/660698864318162/

23518941_1104333266368867_3557894556241472138_n

Confesiuni – #breakingnews dubla 1_RECENZIE film

“Lumea-ntreagă e o scenă și toți oamenii-s actorii”, spune Shakespeare. Pe bună dreptate, there`s a great show in us în traducere cuprindem un întreg spectacol în noi înşine, ca să aduc un alt citat spre completare marelui dramaturg englez.

  • Dar oare, noi oamenii, ne jucăm rolurile ce chiar merită în societate, raportate atât la binele personal cât și la cel colectiv?
  • Purtăm măşti permanente, de ocazie sau deloc?
  • Ne învățăm bine replicile, știm să le livrăm, știm să creăm povești în seri de #storytelling demne de a fi ascultate?
  • Avem capacitatea de a observa reacția publicului pe scena socială?
  • Cum interacționăm cu acest public?
  • Ce înseamnă #senzațional în existența fiecăruia?
  • Cat la % din autenticitate mai purtăm ca și actori sociali?…

… Sunt întrebări pe care filmul recent lansat pe marile ecrane, “Breaking News” al tinerei regizoare Iulia Rugină, le adresează și poate deopotrivă răspunde la ele dintr-o perspectivă mai mult sau mai puțin fericită.

“Breaking News” face parte din categoria analizelor succinte de tip “ia de-aici, scurt și la obiect”, prin care te lovește pe tine ca și cetățean consumator, în moalele capului: “cam asta e situația. tu ce faci în acest sens?” ți se spune. Filmul este despre “aici și acum, cam asta se întâmplă”, un nivel al societății actuale care a cam deviat major de la normele umane general valabile, alegând #senzaționalul pe post de protagonist.

Pelicula îl are în centru pe reporterul Alex Mazilu (Andi Vasluianu), pus în situația de a rămâne fără operatorul său, în urma unui tragic accident chiar la locul de muncă (pe teren). În timpul unui reportaj transmis dintr-o fabrică, are loc o explozie ce se soldează cu rănirea reporterului și cu moartea colegului său, operatorul.

Ne aflăm în preajma Crăciunului când, dintr-o dorință absurdă şi mult prea cunoscută de senzațional, tabloidizare și povești tragice “poposite” în vremuri sensibilo-lacrimogene, televiziunea în cauză dorește să pună pe sticlă (nu-i așa?) viața acestui om și nefericita sa întâmplare. Nimic surprinzător… Parcă sună cunoscut. Sună din viață… Astfel că Alex, reporterul nostru, pornește într-o investigație detaliată prin care își dorește să REformeze puzzle-lul existenţei colegului său. În peripețiile sale de jurnalist, el are de-a face în mod direct și dur, aș putea spune, cu fiica decedatului, o adolescentă rămasă cu traume din relația șubredă cu tatăl ei. În mod inevitabil în contextul dat, Alex Mazilu devine, pentru câteva zile, un fel de tată pentru Simona (Voica Oltean). Cum poate rezolva el problemele acestei familii? Cum înțelege drama unei adolescente?

Ȋn primul rând, aș vrea să remarc contribuția în acest film a trei actori din urbea natală, din echipa teatrului Toma Caragiu Ploiești, și să-i felicit pentru această colaborare într-un film de lungmetraj (Andi Vasluianu, Constantin Cojocaru și Oxana Moravec).

Ȋn al doilea rând, aș vrea să mă raportez la unul dintre locurile de filmare ale peliculei: litoralul românesc, cu precădere faleza Eforie Sud unde se află o casă de patrimoniu lăsată în paragină (una dintre multele din această zonă). De ce m-am oprit aici? Pentru că aproape an de an, întâmplându-mă pe această faleză, am admirat cu lacrimi în ochi degradarea lentă dar sigură a unei astfel de clădiri lăsate, ca de obicei în România, “în plata Domnului”. Pentru cei ce cunosc această zonă, puteți confirma existența unei multitudini de clădiri de acest tip părăsite pur și simplu de autoritatea publică. Eforie Sud este un locșor minunat, plin de verde și de case batrâneşti, dar care arată ca după război, înnecat într-o mizerie de nedescris și în case aflate în putrefacție, precum și în clădiri noi pe jumătate construite. O imagine de vis…

… Ca după război se arată și pelicula, prin subiectul tratat, prin cotloanele devastate surprinse pe cameră, prin imaginea #blurred ce ni se înfățișează ca un strigat acut după claritate: o mamă care-și pierde uzul rațiunii după moartea fiului, o adolescentă rebelă prinsă în ghearele traumelor familiale și sociale, apartamente și scări de bloc “comuniste”, devastate la propriu și la figurat, patrimoniu distrus și, nu în ultimul rând, o Media devastată de foamea după senzațional, un aspect tot mai des întâlnit în care Media iese întotdeauna răvășită fără să-și dea seama. Acesta este un film dedicat, în primul rând, jurnaliştilor.

breaking-news-478188l-1600x1200-n-623e84c2Tema de bază a peliculei este deci, aparență vs. esență a unei problematici, introdusă într-o prima subtemă jurnalismul de fațadă și într-o secundă subtemă – educația. Până la urmă, cât la % din jurnalismul din România mai reprezintă o adevărată educație pentru public? Oare jurnalismul și-a uitat rolul sau primordial: de a reprezenta o voce a comunității și deci, de a educa și sprijini comunitatea în mod constructiv?

Dar nu… moartea unui om reprezintă aici totul pentru #raiting și livrarea senzaționalului pe micul ecran: un operator TV mort într-o explozie la locul de muncă. Ce poate fi mai de impact decât expunerea lui lumii întregi, expunerea familiei către ochiul larg, expunerea problemelor intime unui public avid de scandal şi bârfă?…

Vom spune: asta cere publicul. În adevăr, publicul cere exact “ceva-ul” cu care s-a obișnuit din ce i se oferă. Deci, unde este vina și unde este responsabilitatea primă?

Deopotrivă frumuseţea cât și oripilarea sunt reprezentate aici de îmbinarea exteriorului cu interiorul, a mass-mediei și știrilor (exteriorul, vizibilul, expusul) cu drama particulară a unei adolescente (intimitatea Eu-lui). Cât putem expune din această dramă? Se cuvine să o expunem până la urmă? Cum anume? … Pare să fie și întrebările lui Alex Mazilu pus în dificila situație de a răspunde și corespunde normei sale de jurnalist vs. normei sale de Om.

Filmul pendulează aici între relația părinte-copil, mai exact tată-fiică, Mazilu luând rolul tatălui acestei adolescente părăsite (într-o anumită măsură) de tatăl natural… acum pentru totdeauna. Aici începem să ne întrebăm: oare timpul mult petrecut la joburile noastre și obsesia banilor scuză lipsa noastră fizică, mentală și emoțională din viața copiilor noștri? Ce impact are asupra lor? Sau cum menținem o legătură sănătoasă cu copiii noștri în condițiile societății actuale?

Plecarea în investigație în prag de Crăciun, refuzul tacit de a vorbi cu familia de la București, #drive-ul pentru a investiga viața acestei persoane, motivația subtilă de a sprijini psihicul rătăcit ale acestei adolescente, sunt transpuse în pelicula “Breaking news” prin expresia meditativă a protagonistului nostru rămas și el, la rândul său, cu sechele după accident. Tocmai de aceea și gro-planurile unui #facies preocupat de ceva mai mult decât de o știre de senzaţie.

Un #breakingnews din categoria #viață, adică semnale de alarmă pe care să ni le dăm singuri când vine vorba de educație, de inter-relaționare, de empatie și de găsirea unor soluții la problemele concrete cu care ne confruntăm.

Oare într-o societate sănătoasă, călcarea peste cadavre, la propriu, poate face o știre de senzație și un #amount semnificativ de bani? … 

Filmul nu poate condamna până la capăt setea de senzațional, Simona, adolescenta noastră (jucată magistral de o tânără cu multiple resurse interioare) alegând să se confeseze publicului larg, oferind din drama proprie în relație cu tatăl ei. Oare confesiunile acestea nu puteau rămâne între patru pereti?…

Si cum apa ne salvează pe toți în momente cruciale, rămâne Marea prezentă și aici, cu vântul și valurile sale care ne mai dau câte o doză de inspirație, de speranţă, ne mai livrează un îndemn la a lua atitudine…

Noi, oamenii, unde ne poziționăm în raport cu Marea? …

©LiterAnART-01/11/2017

Forumul Cultura în Educaţie 2017_despre #educatiaaltfel

Cum ar fi să ne fie şi nouă, în România, ancorată cultura în educaţie aşa cum trebuie? Adică să formăm la ambele nivele ale individului – mental şi emoţional – un consumator de artă cu o gândire critică sănătoasă? …

În acest weekend am luat parte două zile la Forumul dedicat Culturii în Educaţie, un eveniment ce vrea să faciliteze un spaţiu de dezbatere şi învăţare vis-a-vis de cum arta şi cultura îşi pot găsi locul în actul educaţional românesc. Mi se pare mai mult decât pertinentă iniţiativa, mai ales că în România răsuflăm artă o dată la săptămână în şcoală, pentru ca la nivel liceal să dispară cu desăvârşire noţiunea actului artistic.

De ce m-a interesat acest eveniment? Pentru că eu activez în ambele sfere, atât ca artist în două domenii de activitate (design şi scriitură) cât şi ca trainer şi lucrător de tineret, fiind în permanenţă în relaţie cu instituţiile de învăţământ. De altfel, în 2014, am început periplul atelierelor de scriere creativă chiar în licee, dorind să creez un program pilot pentru ce urma să vină- un curs de 8 luni deschis nu numai şcolilor şi elevilor, ci oricărei persoane interesate de scrierea creativă. De aici şi manualul rezultat ce va fi tipărit în 2018.

Anul acesta Forumul a conţinut 12 sesiuni de prezentare şi dezbatere, dintre care am participat la 6, fiind derulate în paralel. Au existat două părţi ale Forumului: finanţări şi resurse/idei.

IMG_20171028_101544_1CSPe partea de finanţare, au fost prezentate modalităţi de a obţine finanţare şi proiecte derulate din :

  • fonduri locale – PROEDUS cu proiectul CIVITAS – Parteneriat Civic pentru Educaţie ;
  • fonduri naţionale – Administraţia Fondului Cultural Naţional
  • fonduri europene – Biroul Europa Creativă România, un program de finanţare pentru care depunerea şi selecţia proiectelor se face direct la Bruxelles, fără să fie nevoie trecerea aplicaţiei prin birocraţia naţională, de cele mai multe ori nedreaptă când vine vorba de obiectivitatea alegerii proiectelor şi implementarea lor.

… Toate acestea, nişte oportunităţi extraordinare pentru profesori, şcoli şi licee de a face educaţie de calitate prin care elevul să acumuleze nişte competenţe şi abilităţi de viaţă. De altfel, exemplele oferite mi s-au părut extraordinare, fiind implicate până la un număr de 7-8 şcoli per proiect. În plus, aici intervine cooperarea cu instituţii publice, europene şi ONG-uri care activează o întreagă comunitate şi/sau comunităţi întregi de oameni îndreptate spre un scop comun: educaţia de calitate.

Am avut surpriza să ascult diseminarea unui proiect pe o sfera foarte dragă mie, teatrul (aici, despre teatru labirint), un domeniu în care am fost şi eu implicată mulţi ani la nivel de liceu, şi care oferă cele mai bune rezultate în materie de “dezvoltare a creativităţii şi a abilităţilor practice”.

Tot în sfera de finanţare, o dezbatere interesantă şi foarte utilă a fost despre parteneriatul cu mediul business: cum obţinem finanţări mari pentru proiecte de amploare dar şi pentru proiecte mici dar de mare impact pe termen lung – atragerea de fonduri private pentru cultură şi educaţie. Aici, am avut parte de o discuţie cu mare sens, fiind invitate din partea “Parteneriat pentru Arte” – facilitator între operatori culturali şi industrii creative, precum şi o invitată din partea unor mari corporaţii în domeniul digital/telecomunicaţii, ce a expus exemple de bună practică realizate la nivel macro în proiecte de gen “Festivalul Internaţional George Enescu” sau “Biblionet”. Cum e să vină un specialist în CSR să-ţi expună din secretele aplicaţiei şi obţinerii de fonduri private?

Pe partea de resurse/idei, mi-a făcut plăcere să mă reîntâlnesc cu CoIMG_20171029_152630aliţia pentru Educaţie într-o sesiune despre gestionarea emoţiilor în actul de predare-învăţare şi crearea unui climat favorabil şi apreciativ în ce priveşte clasa ca spaţiu de facilitare, un aspect ce nouă ne lipseşte aproape cu desăvârşire în sistem, dar şi despre grupul de iniţiativă locală din #Prahova – formarea profesorilor #altfel (grup aici https://www.facebook.com/groups/REstartEduPloiesti/)

O sesiune care a cam dat peste cap şi de fapt a adus pe tapet nişte probleme sensibile în educaţie, a fost cea a Inspectoratului Şcolar al Mun. Bucureşti, având ca invitaţi profesori de muzică şi desen şi un Inspector Şcolar în arte vizuale. Aici s-a cam rupt firul, deoarece problematica numărului de ore şi a gestionării şi importanţei orelor de muzică şi desen se clatină puternic, cum de altfel a şi fost mereu. Cum facem să mărim numărul acestor ore şi să acordăm creditul cuvenit dezvoltării emisferei drepte a creierului? … Că până la urmă despre acest aspect vorbim: echilibrarea funcţiilor creierului în învăţare.

IMG_20171028_193512Studiul inteligenţei emoţionale are la bază echilibrarea raţiunii cu simţirea, deci vorbim automat de crearea armoniei între cele două emisfere ale creierului – stânga şi dreapta – care nu se exclud, din contră, ele se completează reciproc. Adică nu prea există om sănătos fără a avea activate ambele valenţe. Cum explicăm acest lucru? Ştiind că partea stângă se ocupă de raţiune, iar cea dreaptă de creativitate, de emoţii, putem să încercăm o ecuaţie simplă rezultată din următoarele întrebări:

  • cum poţi inova în ştiinţele exacte?
  • cum poţi deveni un om organizat şi responsabil (un thinker după metodă Personal Communication Model al lui Taibi Kahler) în practicarea artelor?

~~~arta este o ştiinţă şi ştiinţa este o artă~~~ ele nu se exclud

Răspunzând la aceste întrebări, ajungem şi la vitala necesitate de a activa ambele sfere cerebrale şi deci, a dezvolta inteligenţa emoţională.

Revenind la sesiunea despre care vorbeam, aici ne lovim puternic de birocraţie, de “ştiţi câte hârtii trebuie făcute ca să merg cu elevii la un concert de muzică clasică/un muzeu?”, “dar când să merg cu ei, că ne ia toată ziua?”, “nu ne dă voie afară din şcoală”, “nu avem nici măcar un casetofon în şcoală”, “educaţia artistică presupune o investiţie în plus”, “nu ţine de noi ca profesori, noi nu putem, noi nu facem…” etc. Ba ţine de noi, de fiecare dintre noi… IMG_20171029_113532_3CS

Pe de altă parte, s-a discutat despre cum putem crea transdisciplinaritate în procesul învăţării, cum putem conecta artele la materiile fixe (muzică vs. matematică), cum arta poate veni ca o #terapie în dezvoltarea unor abilităţi şi mai ales în consiliere acolo unde există probleme de comportament, cum să facem să ajungem în atelierele artiştilor pentru a învaţa direct de la ei.

Urban vs. Rural a fost firul roşu ce a condus discuţia: dacă în urban avem mai multe resurse, ce facem în rural, de unde le luăm?

Una peste alta, o dezbatere care nu prea s-a concluzionat în ceva concret, asta pentru că, în general, fie punem bariere mentale în ce priveşte iniţiativa proprie, fie pentru că ne confruntăm cu frica de a semnala nişte nereguli, fie pentru că nu ne interesează, fie pentru că “oricum nu se schimbă nimic”.

Vorba unei cunoştinţe: hai mai bine să introducem materia “Estetică” în şcoală, un fel de Istoria Artelor (cum ar trebui să existe şi Istoria Religiilor a lui Eliade, singurul care a abordat acest subiect la nivel mondial; iar noi nu-l studiem…) pe care apoi s-o defalcăm în multiple practici per domeniu. Aici însă intervine lipsa resurselor: laboratoare, ateliere şi, în general, tot ce ţine de a practică pe bune a acelei activităţi.

Per ansamblu, am rămas cu o părere bună despre organizarea şi desfăşurarea acestui eveniment, deoarece am avut şansa să aflu informaţii noi, precum şi metode noi de lucru, dar, din păcate, am rămas şi cu o replică antologică venită din următorul dialog:

–        D-na Inspector, ce ne pregăteşte Inspectoratul pe mai departe? Cum vede el schimbarea aceasta în educaţia de calitate?

–        “Teoretic” (!), nu ştiu să vă spun ce pregăteşte Inspectoratul. (“practic”, nici atât…)

… tot să lucrezi cu instituţiile publice ce-şi dau interesul…

IMG_20171029_124956_3CSȊn ceea ce mă priveşte, urmează două proiecte îndrăzneţe pe care le voi implementa în 2018 în #Ploiesti #Prahova în sfera culturii integrate în educaţie. Aşa că staţi pe receptie 🙂

Până atunci, vă invit să accesaţi categoria “produse şi servicii” ale Atelierului PlayART, în domeniul designului, al literaturii şi al educaţiei/formării aici https://atelierulplayart.wordpress.com/

©LiterAnART-30/10/2017

Album aici https://www.facebook.com/ana.nedelcu.89/media_set?set=a.10213226222546638.1073741919.1128430269&type=3&pnref=story

Despre ostilitate: de la larvă la fluture (2)

… Dar eu aş vrea să mă refer la un alt tip de ostilitate. L-am numit “profetul de sistem educaţional” sau “despre o patologie de care nu s-a vorbit până acum” dar despre acest subiect, mâine, căci mai este şi mâine o zi de scris despre viaţă… (punctul 6 – to be continued)

Deşi nu a fost chiar a doua zi, am revenit abia azi asupra punctului 6 din articolul meu anterior din data de 17 octombrie – Despre ostilitate – un subiect asupra căruia m-am oprit din varii motive, dar cel mai important, pentru că ne lovim de ostilitate zi de zi, mai ales în capsula în care vieţui de tip “mentalitate românească nocivă”.

Punctul 6 face referire la #educaţie, şi am să citez fragmentul de pornire din prima parte:

  1. Nu întâmplător am lăsat la urmă o manifestare importantă a ostilităţii, crucială (nu spun că celelalate nu sunt, mai ales cea anterioară, însă aceasta este strâns legată de toate şi este definitorie) într-un domeniu cu care operez de vreo 13 ani încoace, de când am păşit pentru prima dată în afară ţării şi am aflat dintr-un periplu al bursei universitare pe tărâmuri spaniole, cu ce mănâncă de fapt #educaţia adevărată.

Frecventând astfel mediul educaţional încă din 2005, am descoperit cu stupoare că printre noi se află patologii îmbrăcate în piele de om, care disturbă încet dar sigur minţile şi sufletele generaţiei tinere. Astfel, am pornit la o cercetare în acest sens, fiind interesată de cum influenţează adulţii tinerii din jurul lor, implicit care sunt efectele actului educaţional la nivel macro.

La “primul nivel de lectură” (vezi etapele parcurgerii şi înţelegerii unui text literar), vedem clar că generaţia tânără are probleme din cauza eternului sistem educaţional retrograd. Ok, asta ştim cu toţii deja, că a devenit o psihoză, mai ales pentru cei care chiar se luptă paşnic să schimbe ceva din interior. Când spun “adulţi”, mă refer la cei care lucrează direct cu copiii, cu elevii, dar mai ales cu tinerii, le-aş spune “vulnerabili”, cu siguranţă “cei mai vulnerabili” când vine vorba de vârstă (15-18 ani): profesori, mentori, consilieri, psihologi, lideri de opinie în materie de generaţie tânără. Astfel că aici am în vedere impactul acestor adulţi asupra tinerilor de 15-18 ani. De ce? Pentru că adolescenţii sunt ca nişte bureţi de absorbit energii, de aceea este vital să ştim şi să controlăm ce anume energii îndreptăm înspre ei. 

De-a lungul timpului, am avut discuţii, am asistat şi am primit remarci şi replici care m-au pus pe gânduri şi m-au făcut să mă întreb dacă oare unii care se auto-intitulează “lideri ai tinerilor” au ce cauta printre ei.

8a4beb02506e355b04a8eedf18103437De ce abordez acest subiect? Pentru că eu însămi sunt lider de tineret prin acţiunile pe care le-am întreprins pentru această categorie, fie că am lucrat la nivel macro pe proiecte internaţionale sau europene, fie că am lucrat în comunitatea de care aparţin, toate demersurile realizate din motivul clar de a forma cetăţeni conştienţi de potenţialul lor şi sănătoşi mental, care pot REconstrui în timp societatea în mod pozitiv. Ȋn acest context, am sesizat şi m-am lovit de patologii tip « adult ce racolează » dar şi de tip « tânăr îndoctrinat », cu care ţi-e greu să lucrezi pe un tip de psihologie pozitivă, constructivă.

Din păcate, unii auto-intitulaţi “cadre didactice”, “consilieri”, “psihologi”, “traineri” pe diferite domenii, mai mult îi strică pe aceşti copii, mai mult îi decad decât să-i ridice. Cum? Păi din prea-plin şi probabil din nişte frustrări personale adânc înrădăcinate în subconştient, aceşti “profeţi vampirişti” absorb energia tinerilor şi îi tranformă în nişte depravaţi. Nu de puţine ori am dat peste asemenea profil de « ghid ». Ce fac mai exact aceşti oameni? Dintr-un exces de zel, probabil consideră că educaţia trebuie dusă către o altă dimensiune, către a-i face pe tineri precum o familie de care să devină dependenţi, de a petrece mai tot timpul cu ei, a discuta cu ei la ore nepotrivite, a-i învăţa “de bine”, şi cine ştie ce alte măscări li se mai induc în căpşor sau discuţii despre sex ce degenerează în alte orgii. Nu este nimic exagerat aici: aceşti “învăţători” chiar există. Ce concluzie poţi să tragi de la un om care lucrează în sistem şi care, când stai de vorbă cu el, se scarpină pe toate părţile şi se duce la budă de 5 ori pe oră? Concluzia o trage fiecare…

Există şi reversul medaliei: sub masca că suntem #non-formali şi îi ajutăm pe aceşti tineri, există şi varianta în care formăm în jurul nostru de fapt un clan al tinerilor frustraţi, antisociali, adunându-i zi de zi în bisericuţe care să “evolueze” împotriva tuturor. Nu exclud aici încurajarea de a consuma droguri şi alte substanţe, pentru că nu-i aşa, numai aşa poţi supravieţui în societate… Eu pe ăştia i-aş observa cu mare atenţie şi i-aş elimina în secunda doi din sistem. Adică stai un pic: ce faci tu cu tinerii aceştia? Unde vrei să-i duci? …

Efectele pe care le expun le-am observat în multe contexte, acolo unde există un astfel de “profet” ce le disturbă minţile.

Cum îşi aleg profeţii victimele? Păi din rândul acelora mai slabi: tineri cu părinţi plecaţi, tineri care deja au tendinţe de autodistrugere, tineri frustraţi din diverse motive, tineri care nu discută cu părinţii despre problemele ce-i privesc.23ac6ee86c8de74e6337467b6a5bccaa

  • Atenţie, părinţi!! Sub ochii voştri, copilul poate să o ia pe căi greşite pentru că un ‘salvator” l-a luat sub aripa sa.
  • Atenţie, părinţi!! Indiferenţa voastră se plăteşte cu refugiul tânărului în braţele cuiva care-l ascultă, îi oferă unele altele şi poate şi mai mult…
  • Atenţie, părinţi!! Mai bine aţi avea grijă de tinerii voştri, mai bine v-aţi implica mai mult în educaţia lor, mai bine aţi lua parte la activităţile pe care spun că le au la şcoală sau în afara ei şi, mai ales, mai bine aţi avea răbdare să-i ascultaţi! În caz contrar, e posibil că tânărul nici să nu vă mai recunoască ca părinte.

Graniţa dintre a fi un profesor/mentor/lider model şi unul închipuit, este foarte fină: din exces de zel, ea poate degenera în mod periculos, numai pentru că undeva acolo în subconştient, ai tu ca adult de rezolvat nişte probleme sau poate că nu ţi-ai trăit tu însuţi adolescenţa din varii motive, iar acum furia interioară se manifestă ca o răzbunare îndreptată asupra unor nevinovaţi. Ştiai că de fapt eşti o victimă?

Tu ce vrei de fapt? Să-l ajuţi pe tânăr să se dezvolte sănătos sau să-ţi rezolvi tu nişte probleme acute? …

Cum descoperim “profeţii” de sistem educaţional? În primul rând, după modul de a vorbi despre tineri, după cum îi “gestionează”, în ce acţiuni îi implică, lipsa de seriozitate cu care lucrează, cum îi instigă la anumite fapte şi atitudini nesănătoase, sau după faptul că limbajul folosit în comunicarea cu ei este unul obscen. Dar mai ales, despre cum se comportă tinerii într-un mediu străin. Sunt ei dispuşi la cooperare, dialog deschis, sau îi observaţi a fi antisociali, rebeli fără cauză, ascunşi după o mască tristă?

Adevărul este că îţi trebuie ceva ochi de psiholog modern ca să recunoşti asemenea conjuncturi. 

Dacă eşti cunoscător şi atot-ştiutor, care este modul prin care transmiţi mai departe informaţia? Ȋntrebarea “CUM?” este esenţială. Constructiv sau distructiv?

Ştiai că… în caz extrem, tânărul de tip #brainwashed #pleaser poate comite orori pentru a-şi satisface “protectorul”? …

… Să oferim tinerilor şansa de a deveni #fluturi, în loc să-i ţinem prizonieri în starea de #larvă.

8876d069812b171e1fedb9fe6fb9f40c©LiterAnART-24/10/2017

prima parte aici

https://ananedelcu.wordpress.com/2017/10/17/despre-ostilitate-de-la-larva-la-fluture-1/

photo credits: pinterest

“L`Atelier” ~ metodologii de REcreare a vieţii_RECENZIE film (de Cannes à Bucarest)

Paris —> Marsilia – călătoria din nordul până în sudul Franţei de aproximativ 800 de km reprezintă îngurgitarea unei doze de fantasy world ce-ţi dezvăluie peisaje mirifice ale Franţei rurale, presărate cu zborul şi senzaţia de levitaţie dată de TGV-ul francez (Train à Grande Vitesse). Tu ai parcurs vreodată 800 de km în trei ore #sharp? Dacă nu, merită să încerci şi să guşti câte puţin din civilizaţia suavă şi #peaceful a Franţei.

Odată ajuns pe tărâmul fantastic al Marsiliei mediteraneene, acest oraş aparte al ţării, de altfel al doilea cel mai mare din Franţa (după Paris), nu ai cum să nu observi din depărtări formaţiunile muntoase les Calanques, sau “sărutul mării cu muntele”, după cum am denumit eu acest peisaj rupt dintr-o realitate meditativă interioară.

1525685_10202170697085411_1005346632_nParcul Naţional din această zonă se întinde pe aproximativ 20 de km lungime şi 4 km lăţime şi, dacă eşti destul de curios şi curajos, poţi străbate formaţiunile muntoase la picior şi poţi traversa distanţa dintre Marsilia şi Cassis spre exemplu, drumeţie ce durează cam o zi întreagă.

Dincolo de Massif des Calanques, dacă priveşti de sus, de deasupra mării, ca un “Ion” peste #landurile moştenite, vei zări micuţul oraş La Ciotat, aflat la aproximativ 23 de km de Marsilia.

… Ȋmi amintesc cu mare drag şi extaz de ziua în care am străbătut aceste formaţiuni muntoase, oprindu-mă la ceas de oboseală în micile golfuri de mare, într-un peisaj de lagună care îmi dezvăluia noi şi noi romane despre viaţa mea însăşi dar şi despre vieţile oamenilor trăitori pe aceste meleaguri extraordinare. Cum să nu devii inspirat întru creaţie?…

… Ȋmi amintesc de ziua respectivă ca şi cum ar fi fost ieri, fiind ghidată de doi prieteni ai locului care, în mărinimia lor naturală şi autentică, mi-au dezvăluit poveştile istorice ale locului. Ajunşi la o răscruce de vârfuri muntoase, ne-am oprit pentru o clipă să privim minunea: munţii ţâşniţi din Mediterana şi uniţi cu cerul. Privind în jos, marea părea ca un covor de cer verde-albastru în care se oglindeau chipurile oamenilor, pietrele preţioase, roci şi stânci scrijelite de mesajele soarelui în sărutul perpetuu cu luciul apei. Amicul meu îşi începuse lecţia de #storytelling: “şi dacă te uiţi în dreapta, vei vedea frânturi din Cassis, iar dincolo, clădirile şi malurile îţi vor dezvălui orăşelul La Ciotat…”

353469

Acestea mi-au fost reverberaţiile minţii în momentul în care am citit zilele trecute despre o peliculă ce se profila de grand impact, difuzată în cadrul Les Films de Cannes a Bucarest 2017. Subiectul, de mare interes pentru mine, tradus ca “amintirile personale transpuse într-un film”: despre creaţia literară zămislită în sudul Franţei.

Astfel că reverberaţiile au mers şi mai departe şi s-au adâncit în amintirile despre atelierul de scriere creativă pe care l-am parcurs pe un vapor în portul Marsiliei. Deci flmul se profila a fi genial şi de interes maxim.

“L`Atelier” – un film de Laurent Cantet, acest regizor francez excepţional pentru alegerea şi folosirea unei tehnici regizorale aparte, dar şi pentru subiectele sociale abordate dintr-o perspectivă a individului: cinema politic cu mesaje induse în mod subtil din perspectiva omului cetăţean dar şi a psihologiei sale interioare.

Laurent Cantet, prezent zilele trecute în cadrul proiecţiei filmului său “L`Atelier” la Cinema Elvire Popesco, un om agreabil ca prezenţă şi discurs, afirmă că este preocupat în mod special de #educaţie, majoritatea filmelor sale având protagonişti profesori, tineri, elevi plasaţi chiar în context educaţional. El însuşi fiu de profesori, fiind evident influenţat de un background familial puternic, filmele sale poartă amprenta relaţiei între generaţii, între părinţi şi copii, între profesori şi elevi, între societate şi tineri: cum facem să ne educăm generaţiile tinere în mod corespunzător? Avem răspunsuri sau doar răspunsuri iluzorii?

“L`Atelier” răspunde nu numai întrebărilor adulţilor, ci şi preocupărilor pe care le au tinerii, adolescenţii în mod special, în alegerea drumului în viaţă.

“L`Atelier”, în traducere “Workshopul” şi în sfârşit în traducere românească “Atelierul”, este despre o scriitoare celebră, Olivia Dejazet, venită de la Paris în micuţul şi liniştitul La Ciotat (nord via sud), pentru a susţine un curs de creative writing pe parcursul verii. Cursanţii ei: şapte adolescenţi interesaţi (sau nu) de subiect, se alătură acestui atelier. Taskul lor: să creeze un roman #thriller a cărui acţiune să se desfăşoare în oraşul lor.

1484164_10202170580682501_661118445_nIncursiunea în scrierea creativă dezvăluie o multitudine de aspecte atât despre individ cât şi despre societate şi relaţia dintre ei:

  • conflicte rasiale şi religioase, dată fiind zona de sud a Franţei, co-habitată de francezi şi maghrebieni, algerienii fiind deja la a treia generaţie în zonă; astfel, cei şapte tineri sunt aleşi pentru a reprezenta diversitatea culturală a zonei;
  • istoria locului şi formarea culturii acesteia: a scrie despre oraş necesită o muncă de cercetare asiduă şi interes pentru descoperire;
  • crearea spaţiilor de reflecţie: locurile sunt ideale pentru a-ţi dezvolta latura meditativă, creativă, marea şi natura fiind ele însele personaje principale în această peliculă;
  • conflictul între generaţii: de ce tind adolescenţii să o ia pe căi greşite şi ce facem pentru a le crea un drum drept şi sănătos în relaţie cu ei înşişi şi cu socialul?
  • cum percepe un tânăr de 20 de ani lumea actuală dominată de violenţă virtuală şi reală, înfricoşată de războaie şi terorism? Aici regizorul ne pune pe tavă problematica distorsionării minţii unuia dintre tineri care, în lipsa dialogului cu părinţii/familia, în lipsa unei activităţi productive, şi pe fondul oraşului şi zonei în care s-a născut, dominate de imigranţi percepuţi ca invadatori ai spaţiului, dezvoltă agresiunea, furia şi dorinţa de răzbunare, dorinţa de accesare şi interes pentru discursurile de extremă dreaptă, dorinţa de a se delecta cu jocuri video catastrofale. Ce face un tânăr când îşi foloseşte inteligenţa dar şi tăcerea în interesul comiterii unor fapte odioase, criminale?

1525557_10202179807553167_269831616_nDimensiunea politică este puternic reprezentată de #mindsetul tuturor şi al fiecăruia în parte în acest film: mentalităţi, gânduri, decizii, opinii, sunt oglinzi ale unui context socio-politic care ne pune întrebări: oare este el bine conturat în relaţie cu educaţia? Evident că nu. Ce putem face în acest sens?

Regizorul ne propune o soluţie de eliminare a conflictelor de orice tip şi de schimbare, la o scară cât de mică, a paradigmei mentale şi de acţiune: instrumentul creativ ne poate salva vieţile, REgândirea actului de scriere în relaţie cu propriile frustrări ale fiecăruia şi cu dorinţe, fie ele bolnave sau nu, REgândirea scrierii în relaţie mai ales cu TINErii, REdefinirea lucrurilor prin cuvânt şi dialog, scriitura ca terapie.

Un element interesant folosit de Cantet este jocul video pus în oglindă cu arhivele oraşului despre care scriem, La Ciotat. Adică o paralelă între trecut şi prezent, între istoria de multe ori nefastă a oraşelor şi jocurile video care promovează violenţa. Oare s-a schimbat ceva în cultura societăţilor sau doar am transpus nişte orori în metode noi de vizionare? …

De altfel, un aspect pe care eu personal îl consider negativ în acest film, este alegerea scrierii în comun a unui roman de groază… M-am tot întrebat de ce thriller şi de ce nu altceva? Oare pentru că oamenii rămân etern fascinaţi de rău ?… Scriitoarea noastră devenise celebră tocmai pentru faptul că scrisese acelaşi tip de roman. Este ea responsabilă pentru cititorul său? … Filmul pune şi această problemă: oare ce scriem, este ok pentru societate? Este clar însă că a scrie despre elucubraţiile minţii este o puternică terapie de a scăpa de monştrii cuibăriţi în mental, însă până la “răspândirea lor în lume” este de meditat. În acest context, filmul nici nu pune accent pe ideea finală de a publica această muncă comună  a tinerilor, ci mai degrabă pune accent evident pe terapia şi rezultatele scrierii la nivel individual şi intim: foaia suportă tot în orice context, iar “răfuielile” propriei minţi rămân pentru noi, ca indivizi, scrise pe o foaie, şi ascunsă apoi într-un buzunar de pantalon.

1538929_10202170573962333_1822498738_nScena finală a filmului reprezentată de acest tânăr “problematic” aflat acum pe un vapor şi preluând frâiele propriei vieţi, denotă #decizia luată în urma unui tip de terapie necesar pentru evoluţia sa: scriitura. Marea, deci apa, reprezintă din nou şi din nou purificarea, spălarea unui context nociv în care ne-am aflat, pe care l-am conştientizat şi care ne-a dus către următoarea etapă a vieţii personale.

Nu în ultimul rând, tehnica regizorală include folosirea acestor tineri minunaţi, actori amatori, NEprofesionişti care, din înseşi spusele regizorului, au fost « culeşi » timp de câteva luni de casting din şcolile din La Ciotat. Totodată, regizorul co-creează scenariul cu non-actorii, folosind foarte mult improvizaţia şi contribuţia activă a fiecăruia la modelarea personajelor şi a situaţiilor date. Cantet şi-a încadrat filmele în curentul neorealist, o asemănare izbitoare cu tehnica dansului contemporan bazată pe co-creaţie şi pe statutul propriu al interpretului. Acesta poate fi şi viitorul cinematografiei.

“L`Atelier”, un film cu care m-am identificat în profunzime, pornind de la faptul că am locuit pe acele meleaguri sudice ale Franţei, am lucrat alături de franc1425749_10201976287825301_1534399602_nezi, le-am învăţat limba şi dialectul specific zonei (diferenţele nord-sud), am studiat alături de maghrebienii poposiţi pe malurile Mediteranei, am pătruns în lumea atelierelor lor de scriitură organizate aici.

Recenzia mea vine însă şi din perspectiva scriitoarei si a trainerului pe acest subiect al scrierii literare şi pe o abordare asemănătoare a terapiei prin scris pe care eu însămi am implementat-o pe meleagurile natale. După cum mi s-a spus de către o cursantă: “dincolo de capacitatea de scriere pe care mi-am dezvoltat-o, a fost o adevărată terapie.”

©LiterAnART-22/10/2017

Poze – arhiva personală şi http://www.allocine.fr/

Despre ostilitate: de la larvă la fluture (1)

Starea de larvă înfiptă încă în stadiul de embrion imatur, reprezintă un proces cu două tăişuri: fie moare din faşă din cauze naturale sau din neglijenţă, fie creşte şi se dezvoltă în ceea ce ne bucură deseori ochiul la ciocnirea cu frumuseţea şi perfecţiunea zburătoruluifluturele. Dar ce determină un fluture să ajungă EL însuşi? Mai exact, ce face o larvă să-şi depăşească condiţia?

~~~ Într-o discuţie, cineva mi-a spus odată că #Chaplin este un om care şi-a depăşit condiţia sa de ţigan din mahalalele Londrei şi “bravo lui!”, deşi afirmaţia venea dintr-un ton destul de rasist şi ostil faţă de acest artist gigant pe care l-a dat istoria. Pesemne că Chaplin a reuşit să treacă de la larvă la fluture… Să fie destinul, să fie voinţa, să fie circumstanţele? … (spot meditativ)… Aici recomand spre lectură cartea lui Debbie Ford – “Partea întunecată a căutătorilor de lumină”.

Din păcate, mai există şi fluturi care cresc, se dezvoltă şi sunt educaţi în întuneric. Dacă ai văzut filmul “Tăcerea mieilor”, ştii la ce mă refer…

Şi ce faci cu acest întuneric care se transformă pe scena socială în ostilitate… De ce scriu eu azi despre acest concept deloc plăcut pentru auz, cu atât mai puţin pentru vederea de a fi pus în practică? Pentru că această urmă de animalitate rămasă înfiptă în liberul arbitru al omului vertical, reprezintă un tot ce se revarsă ca o cascadă peste fiecare dintre noi zi de zi; şi are nevoie de atenţie.

Ce de oare suntem ostili?

De ce devenim ostili în faţa celuilalt?

În ce circumstanţe?

Cum să ne controlăm comportamentul ostil?

M-am lovit de ostilitate la viaţa mea, ca oricare dintre noi. Astfel am început s-o şi studiez bine, atât pe chipurile oamenilor, cât mai ales în atitudinea lor bazată pe o doză mare de inconştienţă.

Dar am întâlnit şi opusul: oameni care îţi definesc prin atitudinea lor contrapartea ostilităţii. Astfel, deschid cercul scriiturii de azi cu o fotografie de suflet… despre care voi vorbi mai încolo.

 22532098_1629071920488727_965168681_o

Şi ca să fie un articol apocaliptic (apocalipsa = revelaţie, vezi Steiner – “Bazele esoterismului”), adică revelatoriu, voi începe cu definiţia din DEX: 1. Atitudine duşmănoasă, plină de ură; duşmănie, vrăjmăşie. 2. (pl.) Operaţii militare întreprinse de trupele unor state care sunt în război. 

… până aici stăm bine, are ceva legătură şi cu războiul. Din start, prima apocalipsă (revelaţie) este dezvăluită: cum războiul este inventat de o mână de retarzi ai lumii şi nu reprezintă decât (!) o joacă în urma căreia mai mor şi nişte oameni (!), un joc bolnav despre supremaţie, tot aşa ostilitatea ţâşneşte dintr-un sistem defect ce are nevoie de REsetare, respectiv mecanismul uman.  

Ostilitatea vine sub multe FORME:

 1. Ostilitate de tip EXTROvert

În primul rând şi cel mai uşor de identificat, ostilitatea ţi se împroaşcă în ochi de către cineva care nu-şi poate stăpâni defectele psihologice (despre defecte psihologice vezi doctrinele gnostice ale lui Weor) că doar de aceea sunt numite “defecte”, ca să fie naşpa. Totodată, aceste defecte necesită şi ele ceva auto-observare pentru a putea fi identificate şi întoarse la 180 de grade. Vom intreba: bun, şi cum să mă auto-observ în acele momente cruciale? Tocmai asta este şi schema: acele momente necesită trei respiraţii în plus ca să-ţi dea loc spre cei vei face #next. Devii ostil sau te abţii şi dai alte trei ture de bloc? Da, sportul, pe lângă faptul ca ai nevoie de el, este şi o formă excelentă de a-ţi depăşi o multitudine de probleme: în primul rând, îţi disciplinează mentalul. Sunt o mie şi una de alte metode despre care trebuie să te documentezi singur mai departe (pe sistem auto-didact).

La punctul 1 intră şi ostilitatea de tip “aşa vreau eu să fiu şi să acţionez. Care-i problema ta?”. Problema este că eşti adult şi nimeni nu este obligat să-ţi suporte ţie ieşirile. Ori te laşi ajutat, ori te dai mai încolo din a lua decizii în societate.

2. Ostilitate de tip INTROvert

Într-un plan doi, ostilitatea poate veni la pachet cu o fundă impecabil aranjată, asta dacă interlocutorul este mai parşiv din fire şi se ascunde sub masca manipulării şi a cuvintelor “de bine”. Mai pe româneşte spus, dacă nu te duce căpşorul, poţi fi atras în diferite contexte “împăturite” în roz bon-bon care, spre final, să te ducă “sub pământ SRL”. Atenţie la oameni falşi! Duşmănia (ostilitatea) se ascunde după vorbe dulci şi vine ca valul când nu te aştepţi, fie ca unii te invidiază pur şi simplu din diferite motive, fie că vor să obţină ceva de la tine. Este un mod de ură ascunsă asupra sinelui transpusă în practică interlocutorului.

3… tot de tip INTROvert, dar exagerat

O formă mai puţin cunoscută a ostilităţii este… lipsa ei vizibilă, în traducere “o TĂCERE” acolo unde ea nu-şi are locul. În concepţia unei ostilităţi mute, este mai uşor să o înţelegem definind-o în termenii ce azi circulă prin online ca şi comportament pasiv-agresiv”. Din păcate, este o formă de ostilitate des întâlnită, deşi nu ne dăm seama, acest tip de comportament este poate mai dăunător decât orice altceva.

De ce să fie un om ostil pe muteşte? Comportamentul pasiv-agresiv sau sintagma « agresivitate pasivă » reprezintă în analiza literară un oximoron, adică o alăturare de termeni opuşi.

Cum adică agresivitate pasivă? Acest tip de comportament îşi are originea în incapacitatea unei persoanei de a-şi exprima furia într-un mod sănătos, direct şi deschis, adică prin dialog din care să şi reiasă ceva constructiv, să se ajungă la o concluzie. Vorbim de o reprimare a sentimentelor cuiva, boală curată, aş spune eu, atât pentru psihicul persoanei în cauză, cât şi pentru fizicul său care, pe termen lung, ajunge la boală.

Dacă n-ai dat peste astfel de persoană până acum, află că ea una spune şi alta face. Această atitudine poate fi distrugătoare pentru cei din jur. Este ca şi cum îi injectezi cuiva doză de frustrare în vene zi de zi, frustrare ce pe termen lung se transformă în ură.

De cele mai multe ori, o astfel de atitudine se regăseşte în cuplurile tinere (căsătorite sau nu), acolo unde unul ţine cu tot dinadinsul să deţină controlul relaţiei şi controlul celuilalt. Teama de judecată sau de refuz îndeamnă o persoană să fie aşa, pasiv-agresivă… ostilă. Că până la urmă, sunt cei din jur care au de suferit, iar pe termen lung, acest tip de comportament devine pentru ceilalţi, repulsie. De altfel, comportamentul pasiv-agresiv este asociat cu #depresia profundă la bază (cauze întâlnite în copilărie mai ales) dar şi cu #anxietatea.

… “Tăcerea e de aur”… poate nu întodeauna… 3e0ee13b8c826db9b4a43cb7d39b93bb

Deci, ostilitatea se construieşte din vorbe grele şi din tăcere covârşitoare.

4. Ostilitatea vine de multe ori şi GRATUIT, şi te întrebi “da` ce i-am făcut eu lu` ăsta de se comportă aşa?” Dacă ostilitatea din această categorie depăşeşte limitele, să le spunem normale ale unei persoane pe care poate nici nu o cunoşti bine şi care îşi manifestă negativitatea inconştient, înseamnă că vorbim de ceva mai profund acolo. De multe ori ostilitatea vine şi pe fond karmic, aversiunea faţă de cineva cunoscut poate fi inexplicabilă, însă în prezenţa acelei persoane care poate să-ţi fie chiar membru al familiei, prezinţi repulsie şi devii ostil. Aici discuţia e lungă şi necesită de altfel şi puţină #curiozitate pentru domeniu, chiar dacă mulţi dintre noi ne înfigem aprig în scepticism şi refuz. Sfatul meu este să mergem pe principiul “nu urâ ceea ce nu cunoşti”. Pentru o mai bună înţelegere a fenomenului, recomand acelaşi manual despre viaţă: Rudolf Steiner – “Bazele esoterismului”.

5. La NIVEL MACRO, ne scăldăm într-un ocean de ostilitate, vezi războaiele care nu-şi au locul într-o conştiinţă colectivă axată pe evoluţie. Aici mai vorbim şi de naţiunile care nu se pot coagula pentru a construi ceva. Parcă sună cunoscut…

Mentalul colectiv nu este o chestie abstractă de domeniul SF, este ceva cu care operăm zi de zi, este reţeaua de computere umane care se conectează la aceeaşi sursă. Cum se manifestă ostilitatea în caz de mental colectiv? Uitaţi-vă în jur: o ţară cu educaţie precară la nivel macro, formează indivizi cu educaţie pe măsură, cu minţi goale de conţinut şi rămaşi la baza piramidei lui Maslow, adică la supravieţuire (hrană, adăpost, îmbrăcăminte). Uitaţi-vă la fenomenul “moaşte” şi veţi (sper) înţelege cu ce se mănâncă lipsa educaţiei şi bătălia pentru supravieţuire (în cazul nostru, călcare în picioare pentru pupatul oaselor, dar mai ales pentru sarmalele aferente).

De unde să se dezvolte armonia (na, că am găsit şi #antonimul) dacă individul este frustrat, se urăşte pe el însuşi dintr-un motiv sau altul, în primul rând din NEcunoaştere? Pentru asta încercăm să studiem şi noi mai mult această #inteligenţă emoţională care încearcă din răsputeri să ne conştientizeze emoţiile şi manifestarea lor în #social. Deci, ostilitatea la nivel macro reprezintă neputinţa de a evolua ca şi naţie, ca şi popor, reprezintă o stagnare şi deci, o involuţie. Astfel, devii ostil ţie însuţi, celor din imediat cât şi celor din afara graniţelor (şi se vede clar…).

… Gândeşte-te la un câine NEscos din casă deloc sau ţinut permanent în lanţuri, care, pe măsură ce i se degradează sistemul, aleargă într-un cerc continuu cu scopul precis de a-şi muşca coada… cam aşa sunt şi oamenii de cele mai multe ori. Ostilitatea înseamnă să muşcăm cu sete şi dramă din noi înşine şi din ceilalţi.

6. Nu întâmplător am lăsat la urmă o manifestare importantă a ostilităţii, crucială (nu spun că celelalate nu sunt, mai ales cea anterioară, însă aceasta este strâns legată de toate şi este definitorie) într-un domeniu cu care operez de vreo 13 ani încoace, de când am păşit pentru prima dată în afară ţării şi am aflat dintr-un periplu al bursei universitare pe tărâmuri spaniole, cu ce mănâncă de fapt #educaţia adevărată.

~~~Ca o paranteză, în 2004 aflam pentru prima dată ce este educaţia non-formală şi cum se aplică ea concret pentru a rămâne cu ceva pentru viaţă: 3 săptămâni ca bursier într-una dintre cele mai prestigioase universităţi din Andalucía, m-au luminat; învăţasem în 3 săptămâni cât într-un an universitar din ţară, deşi cursurile la facultate erau oricum excelente, practice, nu aveai voie să vorbeşti deloc în lb. română (eu fiind la lb. străine), profesori unu` şi unu`. Mă întrebam: se poate mai bine de atât?… (şi vorbesc de Univ. Spiru-Haret Bucureşti, unde am făcut şcoală mai ceva ca la liceu. Acum, na, cum te nimereşte norocul).

Revenind la subiectul nostru de dezbatere: ostilitatea în cadru educaţional este ceva des întâlnit. Poate credeţi că mă voi referi la conflictele dintre profesori şi elevi, la fenomenul de bullying, la agresiune, la violenţă etc. Nu, ar fi prea simplu. Ar fi prea bine cunoscut şi răs-cunoscut contextul de noi toţi. Evident că ostilitatea în raport cu cele enumerate mai sus este prezentă, este logic şi clar că ea există şi se manifestă în majoritatea şcolilor din România, cum auzim, vedem şi experimentăm de altfel.

Dar eu aş vrea să mă refer la un alt tip de ostilitate. L-am numit “profetul de sistem educaţional” sau “despre o patologie de care nu s-a vorbit până acum”… dar despre acest subiect, mâine, căci mai este şi mâine o zi de scris despre viaţă…

(punctul 6 – to be continued)

Ȋnchid astfel cercul întorcându-mă la fraza de început: Dar am întâlnit şi opusul: oameni care îţi definesc prin atitudinea lor contrapartea ostilităţii. 22532098_1629071920488727_965168681_o

Poate vă întrebaţi ce legătură are poza acestui articol cu subiectul tratat. Ce observăm în poză? Un grup de tineri în cadru #verde, având în mijloc o bătrânică zâmbăreaţă 🙂

Cadrul este imortalizat în Poiana Braşov, pe Postăvaru, acolo unde, în cadrul Şcolii de Vară a Ministerului Tineretului şi Sportului din septembrie anul acesta, sesiunea de #public speaking am ţinut-o, împreună cu colegul formator, în aer liber. Un curs adevărat de #public speaking, cu tehnici de mişcare a trupului, cu urlete şi exerciţii de dicţie, cu teatru şi discursuri improv, este imortalizat aicihttps://www.facebook.com/ana.nedelcu.89/media_set?set=a.10212941822556816.1073741916.1128430269&type=3

În drumul nostru spre “poiana de curs”, am dat peste această bătrânică de 93 de ani (!). Mai lucidă ca orice adult pe care îl ştiam, bătrânica ne-a observat de departe şi, ca o pasăre cu un mesaj în cioc, venea spre noi ca teleghidată, aruncând petale de trandafiri din gura-i aurită… Mi-e greu să redau exact sentimentul de #nirvana pe care această fiinţă l-a trezit în noi ca şi colectiv, şi în propriul interior la auzul unui adult rostind numai de bine de tineret. Mai rar aud aşa ceva din partea adulţilor, cu atât mai puţin din partea vârstnicilor care nu molfăie decât negativisme despre biata tinerime. “Ce minunăţie de tineri, ce amintiri de dascăl mi-aţi trezit (era o fosta profesoară), ce tineri luminoşi” etc. + câteva sfaturi de viaţă tip #empowering. Că tot urma curs de #public speaking… avurăm un model de #discurs pe cinste + ne pregăteam pentru un curs #nohatespeech. Pesemne ne aflam într-un vârtej de coincidenţe cosmice.

M-am întrebat pentru o clipă dacă bătrânica n-o fi trăit pe alte mealeaguri cu aşa lipsă de ostilitate şi entuziasm contagios. Ea adora pur şi simplu tinerii şi nu înceta să îi încurajeze în demersurile lor sociale şi educaţionale constructive. După ce i-am explicat ce căutăm noi prin creierii munţilor, i-a mai crescut entuziasmul şi admiraţia de câteva ori, că mi-era frică să nu aibă repercursiuni la vârstă ei. Nicidecum. Bătrânica era mai tânăra în spirit ca noi toţi la un loc. De altfel, avea o lumină pe faţă care îi confirma tipul de gândire. Mai că vroiam să o luăm cu noi la cursuri.

Având în vedere că acele 4 zile de formare au fost magice din toate punctele de vedere, această doamna s-a ivit ca magul la poarta discipolilor în căutare de adevăr…

Cum arată ostilitatea fugărită, muşcată de coadă şi prinsă-ntr-o larvă ce se pregăteşte a deveni fluture… sustras apoi dintr-o floare într-un spirit evolutiv? …

©LiterAnART-17/10/2017

photo credits: pinterest & Andrei Gabriel Stupu

Previous Older Entries