#Formator@Ministerul Tineretului şi Sportului

Anul acesta am avut onoarea de a face parte din echipa de #formatori ai Ministerului Tineretului şi Sportului în cadrul Şcolii de Vară – Modul V ~ Educaţie civică şi implicare socială” – 16-21 septembrie 2017.

Album complet aici https://www.facebook.com/ana.nedelcu.89/media_set?set=a.10212941822556816.1073741916.1128430269&type=3

~~~ Servicii educaţionale şi de formare aici https://ananedelcu.wordpress.com/atelierul-playart-educatie-mediu-avangarda-local-business/

 

Advertisements

România te vrea patriot… ALIAS refugiat în ţara de baştină

“Ar trebui să ne gândim cum să ne educăm copiii în sălile noastre de curs în aşa fel încât să le creştem în mai mare măsură sentimentul acesta patriotic…

În 2016 au plecat 200 de mii de tineri…. să facem în aşa fel încât să nu mai plece şi să-şi găsească rosturile aici în ţara lor.”

Aceste cuvinte ne doare… cum ar spune un celebru #radiofonist. Păi de ce să ne doară? Le auzim, le mestecăm şi le înghiţim cu poftă pe sistem Biafra, de aproape 30 de ani. Da, Biafra, acolo unde n-au oamenii ce să mănânce sau sunt bolnavi copţi ţinuţi în stare de letargie mentală… Sau ne-au întrecut şi ăştia la progres? S-ar putea, din anumite puncte de vedere… asta pentru că România cică ar fi “Africa Europei”. Dincolo de doza crasă de discurs instigator la ura propagat de cei care afirmă aşa ceva, să fim serioşi, Africa este super dezvoltată în unele zone, cu o tehnologie de care noi nici n-am auzit. Asta pentru că noi, în România 2017, punem foc la rampele de gunoi ale oraşelor, ca să ştergem urma de neputinţă în materie de achiziţionare a tehnologiei verzi. Vine scandenţa, ce să-i faci…

Revenind la oaia noastră educaţională, ieri m-a frapat un scurt video surprins la întâlnirea secolului în România (lovitură de teatru, după limbaj jurnalistic tabloidizat): cadrele didactice faţă în faţă cu fostul şi actualul ministru al educaţiei. Hopa… ne-am c@&#t în scăldătoare, cum zice bunica la ţară, adică am ajuns şi noi, categoria “dascăli”, faţă în faţă cu ministrul de care aparţinem. Excelentă evoluţie, după atâta timp de letargie, în sfârşit se mişcă ceva…

Dar ce să vezi, că nu prea se mişcă nimic de fapt. Pe sistemul “ne întâlnim ca să ne-adunăm”, 400 de cadre didactice au respirat acelaşi aer cu miniştrii într-o cameră de consiliu, şi tot degeaba, că după mirifica adunare, tot miniştrii au rămas cu aerul mai proaspăt şi mai fin (nu de Ploieşti, evident, unde-i plin de noxe). Ce înseamnă asta? Păi că soarta educaţiei e tot aceeaşi: manual de sport avem, salarii tot de Bangladesh (mă scuzaţi), iar educaţia de calitate… nu ştiu d`astea. Trebuie totuşi să apreciem faptul că acest sistem de învăţământ românesc parcă prezintă spasme de dezgheţare având în vedere că ministerul a lansat toată luna o dezbatere publică, cu următoarele întrebări pe lista “examinării”:

 Dezbatere publică:

  1. Identificaţi cel puţin 5 puncte ŢĂRi ale Legii Educaţiei Naţionale. Argumentaţi
  2. Identificaţi cel puţin 5 puncte SLABE ale Legii Educaţie Naţionale. Argumentaţi.
  3. Manual şcolar de baza, opţional sau alternativ?Argumentaţi

Link aici https://www.facebook.com/events/371449249957511/?acontext=%7B%22ref%22%3A%224%22%2C%22feed_story_type%22%3A%22308%22%2C%22action_history%22%3A%22null%22%7D

Toate bune şi frumoase. Arată impecabil dezbaterea “scoasă” în faţa valului profesoral de gândire critică şi creativă. Jos pălăria! Acum rămâne de văzut câţi dintre noi contribuim la ea. asylum-914183_960_720

Trei (3) minute din acest video îmi arată mie cam cum s-a desfăşurat întreaga dezbatere despre şcoala românească: un om care încerca să aducă nişte adevăruri pe tapet în vederea soluţionării lor, deşi fără un plan concret, fără o listă de soluţii clare, fără un #strategicplan, cum îi spune americanul, dar cu patetismul la buzunar. Cum să rezolvi ceva cu lacrimile în palmă şi fără fermitate, argumentaţie? Pe de altă parte, o masă de oameni care aplaudau ca la Congresul 14, nu ştiu la ce, mai degrabă trebuind să ia atitudine şi să susţină, tot concret, un plan de învăţământ modern. Lipsă… Şi nu în ultimul rând, oamenii din conducerea publică care se jucau pe telefon. Halal dezbatere publică de impact. Să tot avem aşa ceva şi să tot REformăm educaţia din ţărişoară.

Nu întâmplător am început cu un citat celebru livrat în cadrul acestui #event. Ca un filolog şi profesor la “bazele de baştină”, nu pot să sar peste o analiză “literară” a acestui discurs care, promovează oratoria în toată plenitudinea ei. Va rog să studiaţi cu atenţie şi să purcedeţi ca la clasa a 8-a la analiză gramaticală. Fiecare să ajungă apoi la propriile concluzii.

“Ar trebui să ne gândim cum să ne educăm copiii în sălile noastre de curs în aşa fel încât să le creştem în mai mare măsură sentimentul acesta patriotic…

În 2016 au plecat 200 de mii de tineri…. să facem în aşa fel încât să nu mai plece şi să-şi găsească rosturile aici în ţară lor.”

Trecând peste stilistică şi #publicspeaking, să ajungem la #meaningul acestui discurs desprins parcă din piesele lui Caragiale (păi nu e Caragiale prezent peste tot în sfera noastră socială şi particulară?…păi da…) în care ironia stă la frunce şi lasă loc interpretărilor de tot genul, de la fantasmagoriile aleşilor până la idioţenia interlocutorilor.

Deci dacă n-aţi aflat, dragi tineri, se vrea ca sentimentul vostru patriotic să crească…şi să crească şi iar să crească până să explodeze într-un năduf de refugiat în propria ţară. Păi cum să nu devii patriot dacă eşti în permanenţă tratat ca un refugiat în locul în care te-ai născut? Şi dacă vrem, găsim toate contextele caragialiene care să ne confirme acest aspect.

Păi să vă spun eu, dragi aleşi, cum stăm cu patriotismul. În primul rând aş întreba, ce înseamnă “a fi patriot”? O fi sensul de pe vremea lu` împuşcatu` sau ne referim şi noi la era 2017 când “patriotism” există mai degrabă integrat într-o comunitate extinsă globală? Sau ne e frică să recunoaştem că existăm şi noi alături de alte naţii pe acest pământ?…

Bun, acum că am lămurit ce este acest “sentiment patriotic”, să trecem la întrebarea de bază: “de ce mama naibii nu-l avem, ba din contră, fugim de el ca de dracu` la poarta raiului? … oare s-a întrebat ministerul educaţiei pe bune de ce pleacă tinerii? Sau s-a trecut peste analiză că na, cercetarea presupune ceva #brains la purtător şi e destul de dificil să abordezi subiectul…

Şi pentru că vorbeam de un plan concis, iată (doar) câteva motive pentru care 200 de mii de tineri au făcut “stânga-mprejur” de pe plaiuri mioritice (numai în 2016 !!!):

… până aici rezultă DEZinteresul total al elevului pentru actul educaţional. Mai departe:

  • există o atitudine descurajantă şi DEmotivantă pentru a construi ceva de către un tânăr care poate chiar îşi doreşte acest lucru; după o perioadă de uşi închise şi flit, îşi face bagajul…;
  • nu există corelaţie sistem educaţional – piaţa muncii (şomajul în rândul tinerilor este la cote majore pentru că efectiv nu se face cercetare şi corelare pe acest sector) ;
  • ce fel de MODELE  să aibă tinerii la ce văd în jurul lor…mai ales la clasa politică;
  • tinerii care vor să devină ANTREPRENORI (aici e lungă lista), ajung la psihiatrie cu contuzii la neuroni, din cauza, evident, a birocraţiei;

în momentul în care

  • ai dosarul făcut (după vreo 2-3 încercări) şi eşti trimis acasă cu o hârtie pe care scrie ceva nesemnificativ în materie de #meaning al actelor pe care le depui ;
  • durează 3, 4 luni câteva banale schimbări din interiorul firmelor;
  • sunt `enşpe mii de foi de completat şi `enşpe mii de taxe de plătit;
  • ţi se cer aceste taxe abuziv de către sistemul public la care oricum contribui lunar cu impozite (deci, întotdeauna plăteşti dublu);
  • apar firme private ce stau ca ulii la întocmire de documentaţie pentru dosare în caz în care “publicul” are altă treaba (ca să nu mai spun că în mod expres, chiar sistemul public te trimite la ghişee ale unor firme să achiţi tot felul de chestii pe bani grei);

în momentul în care…

(aţi auzit că în alte ţări, o afacere se deschide cu un simplu telefon, iar birocraţia este aproape de 0?…vă întreb)

în momentul în care…

  • SĂNĂTATEA la care ai contribuit nu-ţi dă un sfanţ înapoi (adică practic îţi fură banii), iar condiţiile din spitale sunt de “molimă”…
  • eşti DISCRIMINAT pe diverse criterii sau eşti considerat “prea necopt, prea tânăr, prea imatur, prea fără experienţă” pentru anumite task-uri, joburi sau funcţii…(uşi închise, oportunităţi reduse) ;

ETC. lista este lungă… dar, “să facem în aşa fel încât să nu mai plece tinerii şi să-şi găsească rosturile aici în ţara lor.” Căzu totul pe profesori…

Cum anume, stimate minister al formării personale şi profesionale, să clădim « rosturile » tinerilor în ţara lor? Cu scroll-ul pe telefon în timpul dezbaterilor despre soarta sistemului însuşi?…

Câtă importanţă daţi de fapt acestor tineri refugiaţi în ţara de baştină şi totodată căutători de “rosturi” prin lume?

Dacă nu-i oferi nimic tânărului, cum să devină CU DRAG de ţara lui?… vă întreb simplu.

©LiterAnART-10/10/2017

 

 

Despre vortexul prins în mecanismul uman_Steiner şi mişcarea browniană

Ai surprins vreodată ploaia picurată din mâinile unei femei care dansează? … Eu da. Aceasta mi-a fost senzaţia vazând-o interpretând… În cadrul unui regal de dans indian la care am asistat chiar ieri, o reprezentaţie care m-a lăsat efectiv mută de uimire deşi, cu o experienţă de 20 de ani în domeniul coregrafiei, le-am văzut pe toate, ca să spun aşa: de la balet până la street dance sau flamenco, încununate cu dansul contemporan, partea de mişcare corporală şi studiul corpului îmi sunt mai mult decât familiare, sunt parte integrantă din fiinţa-mi proprie.

Însă dansul acestei femei venită tocmai de pe tărâmul sacru indian mi-a fascinat simţurile până la nirvana de care vorbeşte tradiţia budhistă. Şi dacă ne gâP1270427ndim profund, acesta îi este şi scopul tradiţiei cu pricina… să-ţi poţi integra anumiţi factori transformatori în fiinţa proprie… hrana pentru minte şi suflet.

De fiecare dată, experienţa într-un anumit domeniu, oricât de vastă ar fi ea, lasă întotdeauna loc învăţării extinse, acelei învăţări pe tot parcursul vieţii, cum ne spune foarte bine Erasmus+ (programul UE destinat tinerilor), lifelong learning alias pentru trei zile #lifelong burning (vezi mai departe).

Dansul indian tradiţional este un mix perfect între mişcarea corporală de o graţie aparte şi interpretarea teatrală a fiinţei. Un tablou pe care această femeie l-a desăvârşit: mişcare perfectă “implantată” într-un corp născut de şi pentru dans, interpretare proiectată direct din plexul solar (acel spot din corpul uman ce reprezintă fiinţa pură, după aceeaşi tradiţie budhistă, hindusă sau după cum afirmă însuşi Steiner în cartea sa “Bazele esoterismului” pe care o citesc cu interes în această perioadă: “Pe când omul era el însuşi un fel de plantă, el nu avea încă conştienţă pe planul fizic, după cum nici planta nu o are. Conştienţa superioară a dezvoltat întâi organele. În stare de transă profundă, conştienţa centrală tace. Atunci organele individuale sunt conştiente, iar omul începe să vadă cu cavitatea abdominală, cu plexul solar. (…) Plexul solar este organul corpului eteric…”…adică al înţelepciunii, al ritmului, al aplicabilităţii.

 …una peste alta, corp – minte – spirit la unison. IMG_20170926_140823

Deşi mai “filosoafă” ca de obicei, scriu acest articol dintr-o pasiune intimă pentru movement, dar şi pentru că este un moment potrivit să fac asta, având în vedere că am dezbătut tematica corpului şi a dansului în ultima săptămâna în cadrul #exploredancefestival #12 – Festivalul Internaţional de Dans Contemporan – în cadrul căruia am participat, după 4 ani de pauză, în cadrul unui workshop #lifelong burning de explorare a corpului în spaţiul imediat şi al #thevisiblethinkingbody – ce este corpul în raport cu fiinţa supremă şi cu spaţiul ce-l înconjoară (fizic/eteric/astral)? Această experienţă REluată după ceva timp, s-a armonizat perfect cu metoda #teachback, respectiv cu o dezbatere legată de experienţa concretă a fiecăruia, analiza corpului dansant, a spaţiului explorator, al instrumentelor necesare unei reprezentaţii pe scena socială dar şi pe scena de spectacol, producţia, logistica, relaţia cu publicul. La masa tratativelor: un grup de artişti boemi cu un paradoxal simt practic, veniţi din toate sferele artei (dans, teatru, arte vizuale) şi doi maeştrii de ceremonii – un coregraf român de pe tărâmul Berlinului şi un manager cultural de pe tărâmul Amsterdam-ului. Trei zile de laborator experimental în care arta se desăvârseste prin încercări repetate, prin explorare continuă a tuturor valenţelor ei, într-un black box (aşa se numeşte acest #studiowork din spaţiul de creaţie WASP – Working Art Space & Production) unde o simplă fereastră lasă loc de lumină şi “ieşire”. Tu ce poţi zămisli “aici” şi cum te poţi proiecta #smart “acolo”? sau despre responsabilitatea cu care (re)acţionezi zi de zi.

…un black box urmat de alte două reprezentaţii pe care le-am văzut cu interes pe scena Teatrului Naţional Bucureşti şi în feerica mansardă a Muzeului Naţional al Literaturii Române- spaţiu experimental pentru un IMG_20170926_140147_3CSfestival de arte experimental. De la agresivitatea mişcării masculine brute reprezentată prin nişte corpuri “sculpate-n David” ale companiei belgiene Ultima Vez, până la istoria spirituală a dansului livrată la mansardă pe acordurile limbii suave franceze, printre felinare şi mese de lemn, decoraţiuni #dreaminglike, în interpretarea unui artist francez…într-un regal de #storytelling, a experimenta lumea fascinantă a TA este o absolută încântare. De altfel, fără a-ţi cunoaşte corpul şi rostul lui pe pământ, este cam greu sa vieţuieşti cu sens.

Cum faci să-i rezişti unui flux de experimente pe corp, să asişti la frânturi de laborator de artă unde convenţionalul fuge, se ascunde cu jenă în spatele unui NEconvenţional ce tresaltă a nou, a viziune, a fabulos?… n-ai cum, te cuprinde inspiraţia şi te inundă creativitatea, te absoarbe cercetarea, literatura şi concretul pe care începi să-l preschimbi în valoare universală.IMG_20170928_195407

Ce este de fapt mişcarea? Să fie oare mecanismul vibraţional prin care funcţionează universul? Să fie mişcarea browniană haotică care, în cursul ei spre săvârşire, atinge desăvârşirea? Dar corpul uman? Să fie un micro-cosmos prin care “fulgeră” vortexul creator? Să fie el, corpul, un instrument pentru desăvârşirea universului? … Steiner spune că da: “Corpul fizic este elementul cel mai vechi şi mai desăvârşit pe care îl are omul astăzi.” Cum acordăm corpul la simţuri, mental şi mediu este o cercetare dată ca temă omului vieţuitor pe pământ. IMG_20170928_142057_1CS

Dacă ai studiat dansul clasic, oricare ar fi el, cu metodă şi tehnici sobre, şi ai dat cu nasul la un moment dat şi de dansul contemporan (aşa cum am făcut eu) pe care-l tot studiez de 10 ani încoace, vei ajunge la concluzia că acesta din urmă vine ca o încununare a mişcării în ansamblul ei, a corpului vibraţional, a stării lui în mers, în alergat, în dans, în vortexul propriu… de fapt, în construcţia unor vectori prin care şi el, contemporanul, la rândul lui, acumulează o tehnică desăvârşită de interpretare ce-şi poartă nou în componenţă co-creaţia, improvizaţia, gândirea, interpretarea prin intermediului Eu-lui tău unic.

Cam aşa dansa şi femeia din India: un tradiţional asezonat cu tehnica dansului vast, de orice tip, şi cu acea conştienţă a Eu-lui, traiectoria sa ca Om. Aşa recunoşti un Om care s-a desăvârşit pe sine…IMG_20170928_195532

Tu cum ţi-ai desăvârşit azi vortexul corpului în spaţiu? Dar în mintea ta? Dar în emoţiile tale? #thevisiblethinkingbody  

©LiterAnART-05/10/2017

Pentru cei pasionaţi de subiect, vă invit la o lectură suplimentară – revista ArtOut nr.28/2014, în care am publicat un articol pe această tematică ~ E-motion – Emoţii şi Mişcare. O analiză psiho-coregrafică a vieţii 

ArtOut-noiembrie2014

Cu Scriitura la psihiatru sau despre fanfaronada limbii…

Articolaşul acesta răsare ca o floare după un ropot abundent de ploaie, în urma lecturii unui #blogpost aparţinând unei cunoştinţe de pe meleaguri străine, post instructivo-educativ pe tematica “the power of ranting” în traducere “puterea de a declama sau a vorbi cu emfază”.

Secunda care mi-a imprimat retina pe acest articol, mi-a adus aminte de lucrarea mea de disertaţie axată pe tematica Oratoriei şi a Retoricii, o lucrare amplă de peste 100 de pagini care tratează istoria acestei tematici, precum şi studiul de caz în materie de public speaking – “SUA vs. Europa”.

Gândindu-mă astfel la lucrarea personală la care am meşteşugit aproximativ jumătate de an în urma unei cercetări aprofundate, am dat pe butonul connecting the dots, dând curs unui stream of consciousness în materie de scriitură şi vocea celui ce scrie.

În puterea de a declama stau două perspective: declami cu sens dintr-o gândire “trezită” sau declami direct din scaunul de psihiatrie. Acum depinde de fiecare cum stă cu inteligenţa emoţională.

Filologul si lingvistul, dar şi scriitorul din mine urlă şi se revoltă în faţa actului creator: de ce? cum? unde? cine? ce?

În ultima perioadă, m-am lansat des în discuţii interesante despre ce şi cum să scriem, despre importanţa mesajului din spatele actului creator. A fi sau a nu fi responsabil pentru ceea ce lansezi în lume, până la urmă sub orice formă a creaţiei, fie că este literatură, arte vizuale, muzică sau film.

Scrisul are însă o particularitate: “foaia suportă tot”, iar cititorul alege ce să extragă din “scuipăturile” frustrate sau nu ale unui scriitor. Evident, cititorul are liber arbitru şi deci, vine la pachet cu o responsabilitate pe care numai el şi-o poate asuma în momentul “îngurgitării” unor texte literare. Dar poate că aceasta este doar jumătatea din adevăr. Cititorul trage după el ceea ce deja a fost lansat de altcineva înaintea lui: o bombă aruncată de către cel ce scrie. Este acela responsabil pentru cuvintele aşternute pe hârtie? Eu zic un categoric DA.

Dacă ne uităm în istorie, remarcăm multiple scrieri care au devenit celebre tocmai pentru macabrul transpus şi transformat chiar în pelicule de succes. De ce suntem mai degrabă înclinaţi să răspândim răul decât binele? Oare pentru că omenirea încă trăieşte în acel întuneric al psihicului decăzut? Este evident că oamenii, pe cât de absurd ar suna, sunt fascinaţi de cărţile scrise de criminali în serie, de obsedaţi de care mai de care, de filmele horror care rulează obsesii ale minţii, de tabloide care batjocoresc atât pe cel expus cât şi pe emitent (jurnalistul) sau de cazuri de boli incurabile la copii. Să fie oare răul o fabrică de bani şi o maşină de spălat creiere?

La nivel psihologic colectiv, omenirea are nevoie să se debaraseze de întuneric, de frici, de obsesii, de ataşamente, defecte psihologice care, într-un fel sau altul au nevoie de debuşeu, de manifestare şi vindecare ulterioară. Probabil aceasta este explicaţia sufleurilor din salbă de minţi periculoase (vorba filmului) care aruncă cu săgeţi în dreapta şi-n stânga. De altfel, este şi indecent să-ţi expui în public şosetele murdare, iar dacă o faci, măcar să fie cu tact, cu soluţii şi cu morală.

Nu numai oamenii ajung la psihiatru, ci şi scriitura… şi apropo, dacă tot ajungem acolo, să folosim noile tehnnici ale psiho-terapiei pozitive care propun şi soluţii pentru multiple probleme… (pentru cine este interesat de astfel de exerciţii, să-i dea un search cu google, că vorba `ceea, informaţia pică pe noi).

©LiterAnART

~~~

Pentru cei interesaţi, ampla mea lucrare academică va fi publicată la un moment dat. Până atunci, voi lăsa aici un Argument elocvent…:

~~~

,,Cum mă pot face auzit?” Pare a fi o întrebare ce traversează istoria omenirii, o întrebare specifică cadrului social al ei, a ideii de ,,a avea coloană vertebrală”, în mijlocul agorei oricărui loc de pe glob. A te face auzit în adevăratul sens al cuvântului este întradevăr o artă căreia, fie i se poate atribui un talent înnăscut, fie se poate dobândi prin exerciţiu.

,,Graiul este expresia cu ajutorul cuvântului, aceeaşi în esenţa ei, fie că-i vorba de versuri, fie că-i vorba de proză”[1] sau de un discurs direct adresat unui public. ,,Graiul trebuie <lucrat> în părţile unde acţiunea lâncezeşte, şi unde nu se dă expresie nici caracterelor, nici cugetării. Altminteri, un grai prea strălucit întunecă deopotrivă relieful caracterelor şi al cugetărilor.”[2] Aşa cum afirmă şi citatul de mai sus, graiul oricăruia dintre noi trebuie lucrat în mod permanent, astfel că el devine arma noastră pozitivă pe care să o putem folosi în scopul precis de a deveni OAMENI şi a ne desfăşura o activitate optimă în mediul în care trăim. Copilul îşi exercită darul vorbirii încă de la câţiva ani, iar acest dar este dat tocmai pentru a reîntregi fiinţa umană pentru ca, prin exerciţiu, de-a lungul existenţei sale, să poată ajunge a-şi susţine cauzele în mod conştient.

Scopul personal al alegerii acestei teme se bazează tocmai pe ideea opusă: în ziua de azi, nu ştim să ne exprimăm  aşa cum trebuie, nu ne-am ,,lucrat’’ deloc în timp graiul personal, iar consecinţele acestui fapt sunt vizibile în defectoasa organizare şi desfăşurare a societăţilor de azi. Un grai cu accente puternice şi clare nu trebuie să fie specific numai anumitor categorii de oameni (preşedinţi, negociatori, mediatori etc.), ci el trebuie format, dezvoltat de către fiecare dintre noi pe parcursul vieţii.

Ca oameni, ne aflăm într-o permanentă poziţie de dialog cu noi înşine şi cu celălalt. Ce facem pentru a ne putea exprima în mod coerent şi plăcut ? Cum putem recepta un mesaj în mod conştient pentru ca mai apoi să oferim un feedback ? Dialogul interuman pare, pentru cei mai mulţi dintre noi, o dimensiune neglijabilă, firească în sensul nepăsării în faţa adevăratelor probleme ce incumbă de fapt procesul comunicării. Pornind de la dialogul cu noi înşine, care trebuie să se bazeze pe sinceritate intimă în sensul voinţei de a ne rezolva propriile probleme emoţionale şi mentale, şi terminând cu dialogul cu persoana de lângă noi, latura comunicării are valenţe extrem de dificile şi neobservabile la o primă vizionare. Astfel, comunicarea intrapersonala este acel discurs, cel mai important de altfel, care trebuie dezbătut în mod cât mai sincer, dimensiunea acestui tip de dialog cu tine însuţi fiind de fapt cea psihologică, reprezentând primul pas în auto- dezvoltare şi, în mod normal cel mai important pas în formarea ulterioară a unui discurs interuman.

Orice discurs adevărat este înlănţuit de pereţii moralei, ai eticii. El nu poate exista de sine stătător ,,ca o înlănţuire de sunete sau zgomote care să transmită idei negative şi să îndemne la violenţă fizică şi psihică. Etica este parte din ceea ce putem numi OM în adevăratul sens al cuvântului, este ceea ce caracterizează omul în esenţa lui inefabilă, filosofică. Fie că este vorba de un discurs minor, într-un  cadru familial, fie că este vorba de unul major, în cadru academic, politic, el trebuie să poarte, de-a lungul frazelor, dimensiunea morală şi asertivitatea. Aceasta din urmă înseamnă susţinerea propriilor opinii în mod civilizat, aducând argumente cât mai convingătoare. Alături de alte aspecte tehnice ale unui discurs,  argumentarea corectă a opiniilor poartă discursul spre cotele maxime ale frumuseţii lui.

Aşadar, problematica moralei în general este dată de lipsa de conştiinţă şi demnitate proprie. Un dialog intrapersonal sincer şi o educaţie optimă, formează adultul în a avea conştiinţă de sine şi demnitate, în a putea să-şi susţină cauzele ca şi actor social, în a putea astfel să schimbe lacunele din societatea în care activează. Conştiinţa civică şi cultura orgaizaţională sunt, imediat după dezvoltarea psihologică personală, părţile esenţiale ale gândirii unui om care doreşte să producă schimbare în bine acolo unde este nevoie.

Deficienţele ce se regăsesc în toate aceste dimensiuni expuse mai sus, fie că vorbim de individ needucat, de societate ,,adormită’’ sau de conducători cu influenţă negativă, m-au determinat să abordez această temă esenţială, din punctul meu de vedere, pentru o dezvoltare umană optimă. Exemplele expuse ce se regăsesc de-a lungul istoriei în materie de oratorie, retorică, discurs politic, sunt relevante în analiza temei propuse, reprezintând adevărate şi valoroase exemple de cum, fiecare dintre noi, poate deveni, prin muncă asiduă cu sine, un orator în mediul lui de activitate, cu precădere, socială.

Nu se poate vorbi însă despre oratorie fără a atinge cel mai înalt nivel de manifestare a sa, politica. Politica nu reprezintă un stâlp de sine stătător, nu este un parametru individualist, ci este strâns legată de dimensiunea morală, de binele comun al cetăţii. Astfel, discursul politic se încadrează în fundamentele moralei colective, al acelui context al societăţii domestice, unde omul este membru al societăţii politice, adică al statului. ,,Din punctul de vedere susţinut de Aristotel, binele public va câştiga o oarecare întâietate, întrucât el priveşte un număr mai mare de indivizi.’’[3] Aşadar, discursul politic pe care-l tratăm în lucrarea de faţă, în esenţă sa, este imperios necesar a fi gândit, scris şi relatat în numele omului ca membru al cetăţii, în numele actorului social, al fiecărui individ în parte, care, odată născut, se bucură de drepturile sale şi are obligaţiile sale de cetăţean conştient.

Lucrarea prezintă  un cumul semnificativ de informaţie în domeniul studiului graiului, începând cu reperele istorice, teoretice şi contemporane ale oratoriei, retoricii şi discursului, analizând cu precădere caracteristicile discursului politic în general, cel din Media, dar şi cel din Artă, continuând cu personalităţi marcante din istoria discursului de la Cicero până la Regele Mihai cu discursul său din 2011, trecând prin rolul educaţiei în formarea de buni vorbitori şi oferind chiar sfaturi concrete în elaborarea unui discurs excelent, şi încheind cu studiul de caz ce pune faţă în faţă două tipuri de discurs politic contemporan provenite din spaţii şi culturi diferite. De semenea, lucrarea oferă şi referinţe la pelicule celebre care au excelat în tematica discursurilor şi care au marcat cinematografia de-a lungul timpului, dar şi un veritabil cumul de păreri adunate ,,din popor’’.

REFERINŢE: 

[1] Duda, G., Introducere în teoria literaturii- Antologie- Aristotel- Poetica- fragmente, Ed. UPG Ploieşti 2009, p. 250, 251

[2] Idem

[3] Aristotel, Politica, Ed. Iri, Bucureşti, 2001, p.21

 

#AnARTivism pe Strada Artelor #Ploiesti

In perioada 7-8 #octombrie, #StradaArtelor, #eveniment conex cu Festivalul de fotografie “Secvențe”, invită publicul să se bucure de doua zile pline de culoare, voie bună și mai ales, de artă!
Asadar, DUMINICA, 8 OCTOMBRIE, va astept pe scările Palatului Culturii din Ploieşti cu articole marca #AnARTivism #eco craft & #design – vestimentatie, accesorii si interior d`ECOr, dar si pentru a dezbate ecologia si protectia mediului.
~~~
Event aici https://www.facebook.com/events/332960670465448/
~~~
Magazin online aici https://atelierulplayart.wordpress.com/
#atelierulplayart #ecologie #consumresponsabil #reciclarecreativa

1469830_423541681106115_488422094_n(3)

Preot cu repetiţie sau cine sunt de fapt Serafimii?_RECENZIE film

Dacă Almodóvar ar viziona acest film, probabil că prima lui reacţie ar fi “Asta-i tot?”. Poate vă întrebaţi de ce şi ce legătură are regizorul spaniol cu pelicula de faţă. Este foarte  simplu: în 2004, Almodóvar a regizat un film cu aceeaşi tematică – biserica şi educaţia, cu titlul “La mala educación” în traducere “Proasta creştere”, însă cu o îndrăzneală aparte faţă de regizorul nostru român.

Recenzia de faţă nu are ca scop principal analiza în paralel a celor două pelicule, dar pentru că subiectul este unul comun, nu am putut să nu fac asemănarea şi să sesizez anii în care cele două filme au avut premiera (2004 vs. 2017) punând astfel în antiteză cele două voci regizorale.

“Un pas în urma serafimilor” sau despre omul profan ce nu poate egala divinitatea deşi se află numai cu un singur pas înaintea ei. Atât de aproape şi totuşi atât de departe de conştiinţa extinsă… Un film despre controversata biserică din România, dar şi despre educaţia adolescenţilor care se pare că nu poate fi înţeleasă de nici un adult din jur. Oare adulţii chiar au uitat că şi ei au trecut prin această etapă a vieţii? S-ar părea că în acest caz, expresia « experienţa e mama învăţăturii » nu se aplică…

Adolescentul Gabriel (bine-vestitorul şi deschizătorul de drumuri) îşi doreşte să devină preot intrând într-un seminar teologic ortodox. Inocent şi dornic de învăţătură la început, el încearcă să se adapteze noului cadru instituţional deloc plăcut, ci mai degrabă rigid, chiar abuziv, deşi aşteptările lui fuseseră cu totul altele în materie de “religie” şi “credinţă”. Pe parcursul şederii în căminul cu pricina, el, împreună cu alţi colegi, ajung din elevi-model în elevi-problemă.

Ce-ai face dacă după cinci ani de seminar teologic ai ajunge un gen de pramatie a societăţii, un manipulator, un trădător, un arogant şi un sfidător aparţinând bisericii însăşi?

“Uite-i cum se calcă în picioare pentru D-zeu şi pentru noi.”… afirmă “pramatia” din anul cinci. Prin această replică cheie, pelicula se adresează, în primul rând, categoriei “enoriaşi” din societatea românească care tinde cu mult fast să-şi orbească propria viziune când vine vorba de biserică, religie şi credinţă. Nu numai că nu poate face diferenţa între cele trei concepte, dar merge tot înainte ca oarba cu biciul pe spate şi condusă de tineri deveniţi preoţi abuzivi… Cum formăm tinerii viitori preoţi?, ne întreabă regizorul Daniel Sandu.

Aş vrea să punctez în această recenzie, printr-un stil concis, aspectele pro şi pe cele contra ale filmului de faţă. Şi deşi pelicula pendulează nestatornic şi în mod voit între cele două categorii, aş afirma eu critic, “ca să nu supărăm doamnele”, ea lasă o dară de întrebări şi filosofii deschise nu numai despre mentalitatea societăţii mioritice dar şi despre latura spirituală a fiecăruia dintre noi în comparaţie cu …noi şi alte popoare.

Am să încep cu aspectele pro, deoarece filmul incumbă destule:21686323_10212953110839016_5632215253256256590_n

  • Ȋn primul rând, este lăudabil că un regizor s-a gândit să abordeze pentru prima dată în România această tematică controversată pe care să o ilustreze în mod concret într-un film de 2h şi jumătate. Cu atât mai mult cu cât Daniel Sandu vine din acest sistem şi are toată căderea în a se exprima pe subiect, cu bune şi cu rele. Jos pălăria pentru o voce avenita!
  • Titlul este unul extrem de inspirat, de impact asupra conştiinţei colective: accederea spre un nou nivel de conştiinţă. Cum facem? …
  • Filmul aduce în prim plan eterna şi mereu via problematică a educaţiei (adolescenţilor) prin frică, pe toate palierele ei: în familie (vom întâlni părinţi abuzivi), în şcoală (vom întâlni profesori abuzivi) dar şi în plan religios (vom întâlni îndoctrinare prin obligaţia de a se supune bisericii). Chiar aşa greu pare să fie educarea adolescenţilor şi potenţarea calităţilor lor, folosirea capacităţilor în mod constructiv şi renunţarea la critica gratuită? …
  • Subiectul modelelor false din societate este un aspect demn de a fi menţionat: ce le oferim tinerilor ca şi modele de urmat? Căutăm liniştea sau dezbinarea între religii şi oameni? …
  • “Aparenţele înşeală” ne mai transmite regizorul: făţuiala specific românească este foarte bine pusă în evidenţă prin obiceiul de “a ascunde totul sub covor” şi a calcula fiecare minciună şi lucru înfăptuit prin scrierea de declaraţii “la minut”, biserica luând aici rolul lui Big Brother şi manipularea prin “datul cu subsemnatul” îndosariat în bibliorafturi.
  • Nu în ultimul rând, gri-ul peliculei potenţează tematica prin cadre care mai de care mai “îndoctrinate” fără sare şi piper, excepţie făcând liniştea unui cadru rural unde parcă regizorul îşi găseşte liniştea mult căutată prin intermediul tânărului protagonist Gabriel.

Ca o concluzie a aspectelor pro, regia ne bagă pe gât în mod subtil dar sigur, un tip & trick prin care să realizăm că rolul bisericii nu este tocmai cel pe care-l cunoaştem în mod obişnuit, pentru că ea nu se ridică, din păcate, mai sus de cotidianul profan. Astfel că ne întrebăm: ce rol are biserica de fapt şi de drept? …

Dacă ar fi să mă refer la aspectele contra ce mie mi-au dat bătăi de cap vizionând pelicula, aş afirma că am rămas un pic dezamăgită tocmai de abordarea ambiguă pe care regizorul o îmbrăţişează aici. De ce? Gândindu-mă tocmai la filmul lui Almodóvar, aşteptările au fost prea mari pentru ca un român să fie tot atât de deschis şi îndrăzneţ în a critica sistemul bisericesc şi a pătrunde în măruntaiele sumbre ale lui. Spre comparaţie, Almodóvar este necruţător în filmul său “La mala educación”. Revenind la serafimii noştri, lăudăm sau nu atitudinea lui “Father Ivan”? Aici regizorul pare uşor timorat şi se cam spală pe mâini în stil “credincios”, lăsând la latitudinea cinefililor să ajungă la propria concluzie.

  • În mod voit sau nu, filmul are o durată destul de mare, trenează foarte mult pe anumite aspecte. Ai senzaţia că vrei negreşit să înainteze în acţiune şi simboluri. Dar, vorba ceea “repetiţia, mama învăţăturii”.
  • Veţi observa în film un accent exagerat pus pe defectele adolescenţilor, întotdeauna sunt ei cei cu idei “naşpa”, cu mişmăşăriile la buzunar. Dar, până la urmă, cum ajung ei aşa? … despre cauze şi efecte…

Imaginea de final rămâne din nou interpretabilă: “A fi sau a nu fi contra valului?” Într-o societatea dezbinată ca cea mioritică, filmul nu aduce speranţa unei schimbări radicale, de moment, ci ne transpune tot acolo, unde ştim şi unde cunoaştem regia propriilor vieţi româneşti, adică în pelicula concretă a unei eterne aşteptări întru shifturi de substanţă. Ele ar transpare din personalitatea tânărului nostru protagonist. Întrebarea ar fi însă: mai este timp pentru aşteptare? … Vorba lui: “Oamenii nu pot fi convinşi numai din cuvinte.”

©LiterAnART-24/09/2017

Trailer aici https://www.youtube.com/watch?v=wedYVEXe8ZA

Consiliu Consultativ pe Probleme de Tineret in Ploiesti/Prahova

Dupa 2 ani de mandat de #ambasador al #dialoguluistructurat cu TINEerii in judetul #Prahova, parte a retelei de ambasadori ai Forumului Tinerilor din Romania, dupa 9 luni alocate efectiv muncii de educatie civica si consultari cu tinerii la nivel local si dupa multe insistente catre autoritatile locale de a infiinta in judet un Consiliu Consultativ pe Probleme de Tineret, iata ca azi primesc in mod oficial un raspuns din partea Primarie Ploiesti, partener in demersul din anul 2017, un raspuns pozitiv – se aproba, inca din iulie (dar eu nu am fost anuntata oficial) prin Hotararea nr. 220 privind constituirea, pe langa Consiliul Local Ploiesti, a Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret al municipiului Ploiesti.
O veste buna pentru tinerii din #Ploiesti, pentru toti cei cu care am lucrat, elevi, profesori si, avand in vedere munca depusa de catre toti cei care doresc ca acestia sa aiba o voce in societate si sa se implice activ.
Pe langa Forumul Tinerilor din #Romania, aceasta solicitare a mai fost sustinuta de alte 2 entitati din Ploiesti ce lucreaza cu sectorul tineret.
~~~
Multumesc pe aceasta cale Forumului Tinerilor din Romania si lui Andrei Patrascu – coordonator retea, pentru toata sustinerea!
~~~
Pornim la un nou drum cu un nou mandat (si cu noi colegi in echipa) in care sustinem educatia tinerilor precum si implicarea activa a lor in comunitatile locale!
~~~
Un articol din presa locala la final de demers aici http://www.actualitateaprahoveana.ro/editia-electronica/actual/proiectul-caravana-cetateniei-active-dialog-structurat-cu-tinerii-in-prahova-18124#.WVPu650BUIc.facebook

CoverForumAmbasadori(1)

P1240621

Previous Older Entries Next Newer Entries