Forumul Cultura în Educaţie 2017_despre #educatiaaltfel

Cum ar fi să ne fie şi nouă, în România, ancorată cultura în educaţie aşa cum trebuie? Adică să formăm la ambele nivele ale individului – mental şi emoţional – un consumator de artă cu o gândire critică sănătoasă? …

În acest weekend am luat parte două zile la Forumul dedicat Culturii în Educaţie, un eveniment ce vrea să faciliteze un spaţiu de dezbatere şi învăţare vis-a-vis de cum arta şi cultura îşi pot găsi locul în actul educaţional românesc. Mi se pare mai mult decât pertinentă iniţiativa, mai ales că în România răsuflăm artă o dată la săptămână în şcoală, pentru ca la nivel liceal să dispară cu desăvârşire noţiunea actului artistic.

De ce m-a interesat acest eveniment? Pentru că eu activez în ambele sfere, atât ca artist în două domenii de activitate (design şi scriitură) cât şi ca trainer şi lucrător de tineret, fiind în permanenţă în relaţie cu instituţiile de învăţământ. De altfel, în 2014, am început periplul atelierelor de scriere creativă chiar în licee, dorind să creez un program pilot pentru ce urma să vină- un curs de 8 luni deschis nu numai şcolilor şi elevilor, ci oricărei persoane interesate de scrierea creativă. De aici şi manualul rezultat ce va fi tipărit în 2018.

Anul acesta Forumul a conţinut 12 sesiuni de prezentare şi dezbatere, dintre care am participat la 6, fiind derulate în paralel. Au existat două părţi ale Forumului: finanţări şi resurse/idei.

IMG_20171028_101544_1CSPe partea de finanţare, au fost prezentate modalităţi de a obţine finanţare şi proiecte derulate din :

  • fonduri locale – PROEDUS cu proiectul CIVITAS – Parteneriat Civic pentru Educaţie ;
  • fonduri naţionale – Administraţia Fondului Cultural Naţional
  • fonduri europene – Biroul Europa Creativă România, un program de finanţare pentru care depunerea şi selecţia proiectelor se face direct la Bruxelles, fără să fie nevoie trecerea aplicaţiei prin birocraţia naţională, de cele mai multe ori nedreaptă când vine vorba de obiectivitatea alegerii proiectelor şi implementarea lor.

… Toate acestea, nişte oportunităţi extraordinare pentru profesori, şcoli şi licee de a face educaţie de calitate prin care elevul să acumuleze nişte competenţe şi abilităţi de viaţă. De altfel, exemplele oferite mi s-au părut extraordinare, fiind implicate până la un număr de 7-8 şcoli per proiect. În plus, aici intervine cooperarea cu instituţii publice, europene şi ONG-uri care activează o întreagă comunitate şi/sau comunităţi întregi de oameni îndreptate spre un scop comun: educaţia de calitate.

Am avut surpriza să ascult diseminarea unui proiect pe o sfera foarte dragă mie, teatrul (aici, despre teatru labirint), un domeniu în care am fost şi eu implicată mulţi ani la nivel de liceu, şi care oferă cele mai bune rezultate în materie de “dezvoltare a creativităţii şi a abilităţilor practice”.

Tot în sfera de finanţare, o dezbatere interesantă şi foarte utilă a fost despre parteneriatul cu mediul business: cum obţinem finanţări mari pentru proiecte de amploare dar şi pentru proiecte mici dar de mare impact pe termen lung – atragerea de fonduri private pentru cultură şi educaţie. Aici, am avut parte de o discuţie cu mare sens, fiind invitate din partea “Parteneriat pentru Arte” – facilitator între operatori culturali şi industrii creative, precum şi o invitată din partea unor mari corporaţii în domeniul digital/telecomunicaţii, ce a expus exemple de bună practică realizate la nivel macro în proiecte de gen “Festivalul Internaţional George Enescu” sau “Biblionet”. Cum e să vină un specialist în CSR să-ţi expună din secretele aplicaţiei şi obţinerii de fonduri private?

Pe partea de resurse/idei, mi-a făcut plăcere să mă reîntâlnesc cu CoIMG_20171029_152630aliţia pentru Educaţie într-o sesiune despre gestionarea emoţiilor în actul de predare-învăţare şi crearea unui climat favorabil şi apreciativ în ce priveşte clasa ca spaţiu de facilitare, un aspect ce nouă ne lipseşte aproape cu desăvârşire în sistem, dar şi despre grupul de iniţiativă locală din #Prahova – formarea profesorilor #altfel (grup aici https://www.facebook.com/groups/REstartEduPloiesti/)

O sesiune care a cam dat peste cap şi de fapt a adus pe tapet nişte probleme sensibile în educaţie, a fost cea a Inspectoratului Şcolar al Mun. Bucureşti, având ca invitaţi profesori de muzică şi desen şi un Inspector Şcolar în arte vizuale. Aici s-a cam rupt firul, deoarece problematica numărului de ore şi a gestionării şi importanţei orelor de muzică şi desen se clatină puternic, cum de altfel a şi fost mereu. Cum facem să mărim numărul acestor ore şi să acordăm creditul cuvenit dezvoltării emisferei drepte a creierului? … Că până la urmă despre acest aspect vorbim: echilibrarea funcţiilor creierului în învăţare.

IMG_20171028_193512Studiul inteligenţei emoţionale are la bază echilibrarea raţiunii cu simţirea, deci vorbim automat de crearea armoniei între cele două emisfere ale creierului – stânga şi dreapta – care nu se exclud, din contră, ele se completează reciproc. Adică nu prea există om sănătos fără a avea activate ambele valenţe. Cum explicăm acest lucru? Ştiind că partea stângă se ocupă de raţiune, iar cea dreaptă de creativitate, de emoţii, putem să încercăm o ecuaţie simplă rezultată din următoarele întrebări:

  • cum poţi inova în ştiinţele exacte?
  • cum poţi deveni un om organizat şi responsabil (un thinker după metodă Personal Communication Model al lui Taibi Kahler) în practicarea artelor?

~~~arta este o ştiinţă şi ştiinţa este o artă~~~ ele nu se exclud

Răspunzând la aceste întrebări, ajungem şi la vitala necesitate de a activa ambele sfere cerebrale şi deci, a dezvolta inteligenţa emoţională.

Revenind la sesiunea despre care vorbeam, aici ne lovim puternic de birocraţie, de “ştiţi câte hârtii trebuie făcute ca să merg cu elevii la un concert de muzică clasică/un muzeu?”, “dar când să merg cu ei, că ne ia toată ziua?”, “nu ne dă voie afară din şcoală”, “nu avem nici măcar un casetofon în şcoală”, “educaţia artistică presupune o investiţie în plus”, “nu ţine de noi ca profesori, noi nu putem, noi nu facem…” etc. Ba ţine de noi, de fiecare dintre noi… IMG_20171029_113532_3CS

Pe de altă parte, s-a discutat despre cum putem crea transdisciplinaritate în procesul învăţării, cum putem conecta artele la materiile fixe (muzică vs. matematică), cum arta poate veni ca o #terapie în dezvoltarea unor abilităţi şi mai ales în consiliere acolo unde există probleme de comportament, cum să facem să ajungem în atelierele artiştilor pentru a învaţa direct de la ei.

Urban vs. Rural a fost firul roşu ce a condus discuţia: dacă în urban avem mai multe resurse, ce facem în rural, de unde le luăm?

Una peste alta, o dezbatere care nu prea s-a concluzionat în ceva concret, asta pentru că, în general, fie punem bariere mentale în ce priveşte iniţiativa proprie, fie pentru că ne confruntăm cu frica de a semnala nişte nereguli, fie pentru că nu ne interesează, fie pentru că “oricum nu se schimbă nimic”.

Vorba unei cunoştinţe: hai mai bine să introducem materia “Estetică” în şcoală, un fel de Istoria Artelor (cum ar trebui să existe şi Istoria Religiilor a lui Eliade, singurul care a abordat acest subiect la nivel mondial; iar noi nu-l studiem…) pe care apoi s-o defalcăm în multiple practici per domeniu. Aici însă intervine lipsa resurselor: laboratoare, ateliere şi, în general, tot ce ţine de a practică pe bune a acelei activităţi.

Per ansamblu, am rămas cu o părere bună despre organizarea şi desfăşurarea acestui eveniment, deoarece am avut şansa să aflu informaţii noi, precum şi metode noi de lucru, dar, din păcate, am rămas şi cu o replică antologică venită din următorul dialog:

–        D-na Inspector, ce ne pregăteşte Inspectoratul pe mai departe? Cum vede el schimbarea aceasta în educaţia de calitate?

–        “Teoretic” (!), nu ştiu să vă spun ce pregăteşte Inspectoratul. (“practic”, nici atât…)

… tot să lucrezi cu instituţiile publice ce-şi dau interesul…

IMG_20171029_124956_3CSȊn ceea ce mă priveşte, urmează două proiecte îndrăzneţe pe care le voi implementa în 2018 în #Ploiesti #Prahova în sfera culturii integrate în educaţie. Aşa că staţi pe receptie 🙂

Până atunci, vă invit să accesaţi categoria “produse şi servicii” ale Atelierului PlayART, în domeniul designului, al literaturii şi al educaţiei/formării aici https://atelierulplayart.wordpress.com/

©LiterAnART-30/10/2017

Album aici https://www.facebook.com/ana.nedelcu.89/media_set?set=a.10213226222546638.1073741919.1128430269&type=3&pnref=story

Advertisements

Despre ostilitate: de la larvă la fluture (2)

… Dar eu aş vrea să mă refer la un alt tip de ostilitate. L-am numit “profetul de sistem educaţional” sau “despre o patologie de care nu s-a vorbit până acum” dar despre acest subiect, mâine, căci mai este şi mâine o zi de scris despre viaţă… (punctul 6 – to be continued)

Deşi nu a fost chiar a doua zi, am revenit abia azi asupra punctului 6 din articolul meu anterior din data de 17 octombrie – Despre ostilitate – un subiect asupra căruia m-am oprit din varii motive, dar cel mai important, pentru că ne lovim de ostilitate zi de zi, mai ales în capsula în care vieţui de tip “mentalitate românească nocivă”.

Punctul 6 face referire la #educaţie, şi am să citez fragmentul de pornire din prima parte:

  1. Nu întâmplător am lăsat la urmă o manifestare importantă a ostilităţii, crucială (nu spun că celelalate nu sunt, mai ales cea anterioară, însă aceasta este strâns legată de toate şi este definitorie) într-un domeniu cu care operez de vreo 13 ani încoace, de când am păşit pentru prima dată în afară ţării şi am aflat dintr-un periplu al bursei universitare pe tărâmuri spaniole, cu ce mănâncă de fapt #educaţia adevărată.

Frecventând astfel mediul educaţional încă din 2005, am descoperit cu stupoare că printre noi se află patologii îmbrăcate în piele de om, care disturbă încet dar sigur minţile şi sufletele generaţiei tinere. Astfel, am pornit la o cercetare în acest sens, fiind interesată de cum influenţează adulţii tinerii din jurul lor, implicit care sunt efectele actului educaţional la nivel macro.

La “primul nivel de lectură” (vezi etapele parcurgerii şi înţelegerii unui text literar), vedem clar că generaţia tânără are probleme din cauza eternului sistem educaţional retrograd. Ok, asta ştim cu toţii deja, că a devenit o psihoză, mai ales pentru cei care chiar se luptă paşnic să schimbe ceva din interior. Când spun “adulţi”, mă refer la cei care lucrează direct cu copiii, cu elevii, dar mai ales cu tinerii, le-aş spune “vulnerabili”, cu siguranţă “cei mai vulnerabili” când vine vorba de vârstă (15-18 ani): profesori, mentori, consilieri, psihologi, lideri de opinie în materie de generaţie tânără. Astfel că aici am în vedere impactul acestor adulţi asupra tinerilor de 15-18 ani. De ce? Pentru că adolescenţii sunt ca nişte bureţi de absorbit energii, de aceea este vital să ştim şi să controlăm ce anume energii îndreptăm înspre ei. 

De-a lungul timpului, am avut discuţii, am asistat şi am primit remarci şi replici care m-au pus pe gânduri şi m-au făcut să mă întreb dacă oare unii care se auto-intitulează “lideri ai tinerilor” au ce cauta printre ei.

8a4beb02506e355b04a8eedf18103437De ce abordez acest subiect? Pentru că eu însămi sunt lider de tineret prin acţiunile pe care le-am întreprins pentru această categorie, fie că am lucrat la nivel macro pe proiecte internaţionale sau europene, fie că am lucrat în comunitatea de care aparţin, toate demersurile realizate din motivul clar de a forma cetăţeni conştienţi de potenţialul lor şi sănătoşi mental, care pot REconstrui în timp societatea în mod pozitiv. Ȋn acest context, am sesizat şi m-am lovit de patologii tip « adult ce racolează » dar şi de tip « tânăr îndoctrinat », cu care ţi-e greu să lucrezi pe un tip de psihologie pozitivă, constructivă.

Din păcate, unii auto-intitulaţi “cadre didactice”, “consilieri”, “psihologi”, “traineri” pe diferite domenii, mai mult îi strică pe aceşti copii, mai mult îi decad decât să-i ridice. Cum? Păi din prea-plin şi probabil din nişte frustrări personale adânc înrădăcinate în subconştient, aceşti “profeţi vampirişti” absorb energia tinerilor şi îi tranformă în nişte depravaţi. Nu de puţine ori am dat peste asemenea profil de « ghid ». Ce fac mai exact aceşti oameni? Dintr-un exces de zel, probabil consideră că educaţia trebuie dusă către o altă dimensiune, către a-i face pe tineri precum o familie de care să devină dependenţi, de a petrece mai tot timpul cu ei, a discuta cu ei la ore nepotrivite, a-i învăţa “de bine”, şi cine ştie ce alte măscări li se mai induc în căpşor sau discuţii despre sex ce degenerează în alte orgii. Nu este nimic exagerat aici: aceşti “învăţători” chiar există. Ce concluzie poţi să tragi de la un om care lucrează în sistem şi care, când stai de vorbă cu el, se scarpină pe toate părţile şi se duce la budă de 5 ori pe oră? Concluzia o trage fiecare…

Există şi reversul medaliei: sub masca că suntem #non-formali şi îi ajutăm pe aceşti tineri, există şi varianta în care formăm în jurul nostru de fapt un clan al tinerilor frustraţi, antisociali, adunându-i zi de zi în bisericuţe care să “evolueze” împotriva tuturor. Nu exclud aici încurajarea de a consuma droguri şi alte substanţe, pentru că nu-i aşa, numai aşa poţi supravieţui în societate… Eu pe ăştia i-aş observa cu mare atenţie şi i-aş elimina în secunda doi din sistem. Adică stai un pic: ce faci tu cu tinerii aceştia? Unde vrei să-i duci? …

Efectele pe care le expun le-am observat în multe contexte, acolo unde există un astfel de “profet” ce le disturbă minţile.

Cum îşi aleg profeţii victimele? Păi din rândul acelora mai slabi: tineri cu părinţi plecaţi, tineri care deja au tendinţe de autodistrugere, tineri frustraţi din diverse motive, tineri care nu discută cu părinţii despre problemele ce-i privesc.23ac6ee86c8de74e6337467b6a5bccaa

  • Atenţie, părinţi!! Sub ochii voştri, copilul poate să o ia pe căi greşite pentru că un ‘salvator” l-a luat sub aripa sa.
  • Atenţie, părinţi!! Indiferenţa voastră se plăteşte cu refugiul tânărului în braţele cuiva care-l ascultă, îi oferă unele altele şi poate şi mai mult…
  • Atenţie, părinţi!! Mai bine aţi avea grijă de tinerii voştri, mai bine v-aţi implica mai mult în educaţia lor, mai bine aţi lua parte la activităţile pe care spun că le au la şcoală sau în afara ei şi, mai ales, mai bine aţi avea răbdare să-i ascultaţi! În caz contrar, e posibil că tânărul nici să nu vă mai recunoască ca părinte.

Graniţa dintre a fi un profesor/mentor/lider model şi unul închipuit, este foarte fină: din exces de zel, ea poate degenera în mod periculos, numai pentru că undeva acolo în subconştient, ai tu ca adult de rezolvat nişte probleme sau poate că nu ţi-ai trăit tu însuţi adolescenţa din varii motive, iar acum furia interioară se manifestă ca o răzbunare îndreptată asupra unor nevinovaţi. Ştiai că de fapt eşti o victimă?

Tu ce vrei de fapt? Să-l ajuţi pe tânăr să se dezvolte sănătos sau să-ţi rezolvi tu nişte probleme acute? …

Cum descoperim “profeţii” de sistem educaţional? În primul rând, după modul de a vorbi despre tineri, după cum îi “gestionează”, în ce acţiuni îi implică, lipsa de seriozitate cu care lucrează, cum îi instigă la anumite fapte şi atitudini nesănătoase, sau după faptul că limbajul folosit în comunicarea cu ei este unul obscen. Dar mai ales, despre cum se comportă tinerii într-un mediu străin. Sunt ei dispuşi la cooperare, dialog deschis, sau îi observaţi a fi antisociali, rebeli fără cauză, ascunşi după o mască tristă?

Adevărul este că îţi trebuie ceva ochi de psiholog modern ca să recunoşti asemenea conjuncturi. 

Dacă eşti cunoscător şi atot-ştiutor, care este modul prin care transmiţi mai departe informaţia? Ȋntrebarea “CUM?” este esenţială. Constructiv sau distructiv?

Ştiai că… în caz extrem, tânărul de tip #brainwashed #pleaser poate comite orori pentru a-şi satisface “protectorul”? …

… Să oferim tinerilor şansa de a deveni #fluturi, în loc să-i ţinem prizonieri în starea de #larvă.

8876d069812b171e1fedb9fe6fb9f40c©LiterAnART-24/10/2017

prima parte aici

https://ananedelcu.wordpress.com/2017/10/17/despre-ostilitate-de-la-larva-la-fluture-1/

photo credits: pinterest

Despre ostilitate: de la larvă la fluture (1)

Starea de larvă înfiptă încă în stadiul de embrion imatur, reprezintă un proces cu două tăişuri: fie moare din faşă din cauze naturale sau din neglijenţă, fie creşte şi se dezvoltă în ceea ce ne bucură deseori ochiul la ciocnirea cu frumuseţea şi perfecţiunea zburătoruluifluturele. Dar ce determină un fluture să ajungă EL însuşi? Mai exact, ce face o larvă să-şi depăşească condiţia?

~~~ Într-o discuţie, cineva mi-a spus odată că #Chaplin este un om care şi-a depăşit condiţia sa de ţigan din mahalalele Londrei şi “bravo lui!”, deşi afirmaţia venea dintr-un ton destul de rasist şi ostil faţă de acest artist gigant pe care l-a dat istoria. Pesemne că Chaplin a reuşit să treacă de la larvă la fluture… Să fie destinul, să fie voinţa, să fie circumstanţele? … (spot meditativ)… Aici recomand spre lectură cartea lui Debbie Ford – “Partea întunecată a căutătorilor de lumină”.

Din păcate, mai există şi fluturi care cresc, se dezvoltă şi sunt educaţi în întuneric. Dacă ai văzut filmul “Tăcerea mieilor”, ştii la ce mă refer…

Şi ce faci cu acest întuneric care se transformă pe scena socială în ostilitate… De ce scriu eu azi despre acest concept deloc plăcut pentru auz, cu atât mai puţin pentru vederea de a fi pus în practică? Pentru că această urmă de animalitate rămasă înfiptă în liberul arbitru al omului vertical, reprezintă un tot ce se revarsă ca o cascadă peste fiecare dintre noi zi de zi; şi are nevoie de atenţie.

Ce de oare suntem ostili?

De ce devenim ostili în faţa celuilalt?

În ce circumstanţe?

Cum să ne controlăm comportamentul ostil?

M-am lovit de ostilitate la viaţa mea, ca oricare dintre noi. Astfel am început s-o şi studiez bine, atât pe chipurile oamenilor, cât mai ales în atitudinea lor bazată pe o doză mare de inconştienţă.

Dar am întâlnit şi opusul: oameni care îţi definesc prin atitudinea lor contrapartea ostilităţii. Astfel, deschid cercul scriiturii de azi cu o fotografie de suflet… despre care voi vorbi mai încolo.

 22532098_1629071920488727_965168681_o

Şi ca să fie un articol apocaliptic (apocalipsa = revelaţie, vezi Steiner – “Bazele esoterismului”), adică revelatoriu, voi începe cu definiţia din DEX: 1. Atitudine duşmănoasă, plină de ură; duşmănie, vrăjmăşie. 2. (pl.) Operaţii militare întreprinse de trupele unor state care sunt în război. 

… până aici stăm bine, are ceva legătură şi cu războiul. Din start, prima apocalipsă (revelaţie) este dezvăluită: cum războiul este inventat de o mână de retarzi ai lumii şi nu reprezintă decât (!) o joacă în urma căreia mai mor şi nişte oameni (!), un joc bolnav despre supremaţie, tot aşa ostilitatea ţâşneşte dintr-un sistem defect ce are nevoie de REsetare, respectiv mecanismul uman.  

Ostilitatea vine sub multe FORME:

 1. Ostilitate de tip EXTROvert

În primul rând şi cel mai uşor de identificat, ostilitatea ţi se împroaşcă în ochi de către cineva care nu-şi poate stăpâni defectele psihologice (despre defecte psihologice vezi doctrinele gnostice ale lui Weor) că doar de aceea sunt numite “defecte”, ca să fie naşpa. Totodată, aceste defecte necesită şi ele ceva auto-observare pentru a putea fi identificate şi întoarse la 180 de grade. Vom intreba: bun, şi cum să mă auto-observ în acele momente cruciale? Tocmai asta este şi schema: acele momente necesită trei respiraţii în plus ca să-ţi dea loc spre cei vei face #next. Devii ostil sau te abţii şi dai alte trei ture de bloc? Da, sportul, pe lângă faptul ca ai nevoie de el, este şi o formă excelentă de a-ţi depăşi o multitudine de probleme: în primul rând, îţi disciplinează mentalul. Sunt o mie şi una de alte metode despre care trebuie să te documentezi singur mai departe (pe sistem auto-didact).

La punctul 1 intră şi ostilitatea de tip “aşa vreau eu să fiu şi să acţionez. Care-i problema ta?”. Problema este că eşti adult şi nimeni nu este obligat să-ţi suporte ţie ieşirile. Ori te laşi ajutat, ori te dai mai încolo din a lua decizii în societate.

2. Ostilitate de tip INTROvert

Într-un plan doi, ostilitatea poate veni la pachet cu o fundă impecabil aranjată, asta dacă interlocutorul este mai parşiv din fire şi se ascunde sub masca manipulării şi a cuvintelor “de bine”. Mai pe româneşte spus, dacă nu te duce căpşorul, poţi fi atras în diferite contexte “împăturite” în roz bon-bon care, spre final, să te ducă “sub pământ SRL”. Atenţie la oameni falşi! Duşmănia (ostilitatea) se ascunde după vorbe dulci şi vine ca valul când nu te aştepţi, fie ca unii te invidiază pur şi simplu din diferite motive, fie că vor să obţină ceva de la tine. Este un mod de ură ascunsă asupra sinelui transpusă în practică interlocutorului.

3… tot de tip INTROvert, dar exagerat

O formă mai puţin cunoscută a ostilităţii este… lipsa ei vizibilă, în traducere “o TĂCERE” acolo unde ea nu-şi are locul. În concepţia unei ostilităţi mute, este mai uşor să o înţelegem definind-o în termenii ce azi circulă prin online ca şi comportament pasiv-agresiv”. Din păcate, este o formă de ostilitate des întâlnită, deşi nu ne dăm seama, acest tip de comportament este poate mai dăunător decât orice altceva.

De ce să fie un om ostil pe muteşte? Comportamentul pasiv-agresiv sau sintagma « agresivitate pasivă » reprezintă în analiza literară un oximoron, adică o alăturare de termeni opuşi.

Cum adică agresivitate pasivă? Acest tip de comportament îşi are originea în incapacitatea unei persoanei de a-şi exprima furia într-un mod sănătos, direct şi deschis, adică prin dialog din care să şi reiasă ceva constructiv, să se ajungă la o concluzie. Vorbim de o reprimare a sentimentelor cuiva, boală curată, aş spune eu, atât pentru psihicul persoanei în cauză, cât şi pentru fizicul său care, pe termen lung, ajunge la boală.

Dacă n-ai dat peste astfel de persoană până acum, află că ea una spune şi alta face. Această atitudine poate fi distrugătoare pentru cei din jur. Este ca şi cum îi injectezi cuiva doză de frustrare în vene zi de zi, frustrare ce pe termen lung se transformă în ură.

De cele mai multe ori, o astfel de atitudine se regăseşte în cuplurile tinere (căsătorite sau nu), acolo unde unul ţine cu tot dinadinsul să deţină controlul relaţiei şi controlul celuilalt. Teama de judecată sau de refuz îndeamnă o persoană să fie aşa, pasiv-agresivă… ostilă. Că până la urmă, sunt cei din jur care au de suferit, iar pe termen lung, acest tip de comportament devine pentru ceilalţi, repulsie. De altfel, comportamentul pasiv-agresiv este asociat cu #depresia profundă la bază (cauze întâlnite în copilărie mai ales) dar şi cu #anxietatea.

… “Tăcerea e de aur”… poate nu întodeauna… 3e0ee13b8c826db9b4a43cb7d39b93bb

Deci, ostilitatea se construieşte din vorbe grele şi din tăcere covârşitoare.

4. Ostilitatea vine de multe ori şi GRATUIT, şi te întrebi “da` ce i-am făcut eu lu` ăsta de se comportă aşa?” Dacă ostilitatea din această categorie depăşeşte limitele, să le spunem normale ale unei persoane pe care poate nici nu o cunoşti bine şi care îşi manifestă negativitatea inconştient, înseamnă că vorbim de ceva mai profund acolo. De multe ori ostilitatea vine şi pe fond karmic, aversiunea faţă de cineva cunoscut poate fi inexplicabilă, însă în prezenţa acelei persoane care poate să-ţi fie chiar membru al familiei, prezinţi repulsie şi devii ostil. Aici discuţia e lungă şi necesită de altfel şi puţină #curiozitate pentru domeniu, chiar dacă mulţi dintre noi ne înfigem aprig în scepticism şi refuz. Sfatul meu este să mergem pe principiul “nu urâ ceea ce nu cunoşti”. Pentru o mai bună înţelegere a fenomenului, recomand acelaşi manual despre viaţă: Rudolf Steiner – “Bazele esoterismului”.

5. La NIVEL MACRO, ne scăldăm într-un ocean de ostilitate, vezi războaiele care nu-şi au locul într-o conştiinţă colectivă axată pe evoluţie. Aici mai vorbim şi de naţiunile care nu se pot coagula pentru a construi ceva. Parcă sună cunoscut…

Mentalul colectiv nu este o chestie abstractă de domeniul SF, este ceva cu care operăm zi de zi, este reţeaua de computere umane care se conectează la aceeaşi sursă. Cum se manifestă ostilitatea în caz de mental colectiv? Uitaţi-vă în jur: o ţară cu educaţie precară la nivel macro, formează indivizi cu educaţie pe măsură, cu minţi goale de conţinut şi rămaşi la baza piramidei lui Maslow, adică la supravieţuire (hrană, adăpost, îmbrăcăminte). Uitaţi-vă la fenomenul “moaşte” şi veţi (sper) înţelege cu ce se mănâncă lipsa educaţiei şi bătălia pentru supravieţuire (în cazul nostru, călcare în picioare pentru pupatul oaselor, dar mai ales pentru sarmalele aferente).

De unde să se dezvolte armonia (na, că am găsit şi #antonimul) dacă individul este frustrat, se urăşte pe el însuşi dintr-un motiv sau altul, în primul rând din NEcunoaştere? Pentru asta încercăm să studiem şi noi mai mult această #inteligenţă emoţională care încearcă din răsputeri să ne conştientizeze emoţiile şi manifestarea lor în #social. Deci, ostilitatea la nivel macro reprezintă neputinţa de a evolua ca şi naţie, ca şi popor, reprezintă o stagnare şi deci, o involuţie. Astfel, devii ostil ţie însuţi, celor din imediat cât şi celor din afara graniţelor (şi se vede clar…).

… Gândeşte-te la un câine NEscos din casă deloc sau ţinut permanent în lanţuri, care, pe măsură ce i se degradează sistemul, aleargă într-un cerc continuu cu scopul precis de a-şi muşca coada… cam aşa sunt şi oamenii de cele mai multe ori. Ostilitatea înseamnă să muşcăm cu sete şi dramă din noi înşine şi din ceilalţi.

6. Nu întâmplător am lăsat la urmă o manifestare importantă a ostilităţii, crucială (nu spun că celelalate nu sunt, mai ales cea anterioară, însă aceasta este strâns legată de toate şi este definitorie) într-un domeniu cu care operez de vreo 13 ani încoace, de când am păşit pentru prima dată în afară ţării şi am aflat dintr-un periplu al bursei universitare pe tărâmuri spaniole, cu ce mănâncă de fapt #educaţia adevărată.

~~~Ca o paranteză, în 2004 aflam pentru prima dată ce este educaţia non-formală şi cum se aplică ea concret pentru a rămâne cu ceva pentru viaţă: 3 săptămâni ca bursier într-una dintre cele mai prestigioase universităţi din Andalucía, m-au luminat; învăţasem în 3 săptămâni cât într-un an universitar din ţară, deşi cursurile la facultate erau oricum excelente, practice, nu aveai voie să vorbeşti deloc în lb. română (eu fiind la lb. străine), profesori unu` şi unu`. Mă întrebam: se poate mai bine de atât?… (şi vorbesc de Univ. Spiru-Haret Bucureşti, unde am făcut şcoală mai ceva ca la liceu. Acum, na, cum te nimereşte norocul).

Revenind la subiectul nostru de dezbatere: ostilitatea în cadru educaţional este ceva des întâlnit. Poate credeţi că mă voi referi la conflictele dintre profesori şi elevi, la fenomenul de bullying, la agresiune, la violenţă etc. Nu, ar fi prea simplu. Ar fi prea bine cunoscut şi răs-cunoscut contextul de noi toţi. Evident că ostilitatea în raport cu cele enumerate mai sus este prezentă, este logic şi clar că ea există şi se manifestă în majoritatea şcolilor din România, cum auzim, vedem şi experimentăm de altfel.

Dar eu aş vrea să mă refer la un alt tip de ostilitate. L-am numit “profetul de sistem educaţional” sau “despre o patologie de care nu s-a vorbit până acum”… dar despre acest subiect, mâine, căci mai este şi mâine o zi de scris despre viaţă…

(punctul 6 – to be continued)

Ȋnchid astfel cercul întorcându-mă la fraza de început: Dar am întâlnit şi opusul: oameni care îţi definesc prin atitudinea lor contrapartea ostilităţii. 22532098_1629071920488727_965168681_o

Poate vă întrebaţi ce legătură are poza acestui articol cu subiectul tratat. Ce observăm în poză? Un grup de tineri în cadru #verde, având în mijloc o bătrânică zâmbăreaţă 🙂

Cadrul este imortalizat în Poiana Braşov, pe Postăvaru, acolo unde, în cadrul Şcolii de Vară a Ministerului Tineretului şi Sportului din septembrie anul acesta, sesiunea de #public speaking am ţinut-o, împreună cu colegul formator, în aer liber. Un curs adevărat de #public speaking, cu tehnici de mişcare a trupului, cu urlete şi exerciţii de dicţie, cu teatru şi discursuri improv, este imortalizat aicihttps://www.facebook.com/ana.nedelcu.89/media_set?set=a.10212941822556816.1073741916.1128430269&type=3

În drumul nostru spre “poiana de curs”, am dat peste această bătrânică de 93 de ani (!). Mai lucidă ca orice adult pe care îl ştiam, bătrânica ne-a observat de departe şi, ca o pasăre cu un mesaj în cioc, venea spre noi ca teleghidată, aruncând petale de trandafiri din gura-i aurită… Mi-e greu să redau exact sentimentul de #nirvana pe care această fiinţă l-a trezit în noi ca şi colectiv, şi în propriul interior la auzul unui adult rostind numai de bine de tineret. Mai rar aud aşa ceva din partea adulţilor, cu atât mai puţin din partea vârstnicilor care nu molfăie decât negativisme despre biata tinerime. “Ce minunăţie de tineri, ce amintiri de dascăl mi-aţi trezit (era o fosta profesoară), ce tineri luminoşi” etc. + câteva sfaturi de viaţă tip #empowering. Că tot urma curs de #public speaking… avurăm un model de #discurs pe cinste + ne pregăteam pentru un curs #nohatespeech. Pesemne ne aflam într-un vârtej de coincidenţe cosmice.

M-am întrebat pentru o clipă dacă bătrânica n-o fi trăit pe alte mealeaguri cu aşa lipsă de ostilitate şi entuziasm contagios. Ea adora pur şi simplu tinerii şi nu înceta să îi încurajeze în demersurile lor sociale şi educaţionale constructive. După ce i-am explicat ce căutăm noi prin creierii munţilor, i-a mai crescut entuziasmul şi admiraţia de câteva ori, că mi-era frică să nu aibă repercursiuni la vârstă ei. Nicidecum. Bătrânica era mai tânăra în spirit ca noi toţi la un loc. De altfel, avea o lumină pe faţă care îi confirma tipul de gândire. Mai că vroiam să o luăm cu noi la cursuri.

Având în vedere că acele 4 zile de formare au fost magice din toate punctele de vedere, această doamna s-a ivit ca magul la poarta discipolilor în căutare de adevăr…

Cum arată ostilitatea fugărită, muşcată de coadă şi prinsă-ntr-o larvă ce se pregăteşte a deveni fluture… sustras apoi dintr-o floare într-un spirit evolutiv? …

©LiterAnART-17/10/2017

photo credits: pinterest & Andrei Gabriel Stupu

#Formator@Ministerul Tineretului şi Sportului

Anul acesta am avut onoarea de a face parte din echipa de #formatori ai Ministerului Tineretului şi Sportului în cadrul Şcolii de Vară – Modul V ~ Educaţie civică şi implicare socială” – 16-21 septembrie 2017.

Album complet aici https://www.facebook.com/ana.nedelcu.89/media_set?set=a.10212941822556816.1073741916.1128430269&type=3

~~~ Servicii educaţionale şi de formare aici https://ananedelcu.wordpress.com/atelierul-playart-educatie-mediu-avangarda-local-business/

 

România te vrea patriot… ALIAS refugiat în ţara de baştină

“Ar trebui să ne gândim cum să ne educăm copiii în sălile noastre de curs în aşa fel încât să le creştem în mai mare măsură sentimentul acesta patriotic…

În 2016 au plecat 200 de mii de tineri…. să facem în aşa fel încât să nu mai plece şi să-şi găsească rosturile aici în ţara lor.”

Aceste cuvinte ne doare… cum ar spune un celebru #radiofonist. Păi de ce să ne doară? Le auzim, le mestecăm şi le înghiţim cu poftă pe sistem Biafra, de aproape 30 de ani. Da, Biafra, acolo unde n-au oamenii ce să mănânce sau sunt bolnavi copţi ţinuţi în stare de letargie mentală… Sau ne-au întrecut şi ăştia la progres? S-ar putea, din anumite puncte de vedere… asta pentru că România cică ar fi “Africa Europei”. Dincolo de doza crasă de discurs instigator la ura propagat de cei care afirmă aşa ceva, să fim serioşi, Africa este super dezvoltată în unele zone, cu o tehnologie de care noi nici n-am auzit. Asta pentru că noi, în România 2017, punem foc la rampele de gunoi ale oraşelor, ca să ştergem urma de neputinţă în materie de achiziţionare a tehnologiei verzi. Vine scandenţa, ce să-i faci…

Revenind la oaia noastră educaţională, ieri m-a frapat un scurt video surprins la întâlnirea secolului în România (lovitură de teatru, după limbaj jurnalistic tabloidizat): cadrele didactice faţă în faţă cu fostul şi actualul ministru al educaţiei. Hopa… ne-am c@&#t în scăldătoare, cum zice bunica la ţară, adică am ajuns şi noi, categoria “dascăli”, faţă în faţă cu ministrul de care aparţinem. Excelentă evoluţie, după atâta timp de letargie, în sfârşit se mişcă ceva…

Dar ce să vezi, că nu prea se mişcă nimic de fapt. Pe sistemul “ne întâlnim ca să ne-adunăm”, 400 de cadre didactice au respirat acelaşi aer cu miniştrii într-o cameră de consiliu, şi tot degeaba, că după mirifica adunare, tot miniştrii au rămas cu aerul mai proaspăt şi mai fin (nu de Ploieşti, evident, unde-i plin de noxe). Ce înseamnă asta? Păi că soarta educaţiei e tot aceeaşi: manual de sport avem, salarii tot de Bangladesh (mă scuzaţi), iar educaţia de calitate… nu ştiu d`astea. Trebuie totuşi să apreciem faptul că acest sistem de învăţământ românesc parcă prezintă spasme de dezgheţare având în vedere că ministerul a lansat toată luna o dezbatere publică, cu următoarele întrebări pe lista “examinării”:

 Dezbatere publică:

  1. Identificaţi cel puţin 5 puncte ŢĂRi ale Legii Educaţiei Naţionale. Argumentaţi
  2. Identificaţi cel puţin 5 puncte SLABE ale Legii Educaţie Naţionale. Argumentaţi.
  3. Manual şcolar de baza, opţional sau alternativ?Argumentaţi

Link aici https://www.facebook.com/events/371449249957511/?acontext=%7B%22ref%22%3A%224%22%2C%22feed_story_type%22%3A%22308%22%2C%22action_history%22%3A%22null%22%7D

Toate bune şi frumoase. Arată impecabil dezbaterea “scoasă” în faţa valului profesoral de gândire critică şi creativă. Jos pălăria! Acum rămâne de văzut câţi dintre noi contribuim la ea. asylum-914183_960_720

Trei (3) minute din acest video îmi arată mie cam cum s-a desfăşurat întreaga dezbatere despre şcoala românească: un om care încerca să aducă nişte adevăruri pe tapet în vederea soluţionării lor, deşi fără un plan concret, fără o listă de soluţii clare, fără un #strategicplan, cum îi spune americanul, dar cu patetismul la buzunar. Cum să rezolvi ceva cu lacrimile în palmă şi fără fermitate, argumentaţie? Pe de altă parte, o masă de oameni care aplaudau ca la Congresul 14, nu ştiu la ce, mai degrabă trebuind să ia atitudine şi să susţină, tot concret, un plan de învăţământ modern. Lipsă… Şi nu în ultimul rând, oamenii din conducerea publică care se jucau pe telefon. Halal dezbatere publică de impact. Să tot avem aşa ceva şi să tot REformăm educaţia din ţărişoară.

Nu întâmplător am început cu un citat celebru livrat în cadrul acestui #event. Ca un filolog şi profesor la “bazele de baştină”, nu pot să sar peste o analiză “literară” a acestui discurs care, promovează oratoria în toată plenitudinea ei. Va rog să studiaţi cu atenţie şi să purcedeţi ca la clasa a 8-a la analiză gramaticală. Fiecare să ajungă apoi la propriile concluzii.

“Ar trebui să ne gândim cum să ne educăm copiii în sălile noastre de curs în aşa fel încât să le creştem în mai mare măsură sentimentul acesta patriotic…

În 2016 au plecat 200 de mii de tineri…. să facem în aşa fel încât să nu mai plece şi să-şi găsească rosturile aici în ţară lor.”

Trecând peste stilistică şi #publicspeaking, să ajungem la #meaningul acestui discurs desprins parcă din piesele lui Caragiale (păi nu e Caragiale prezent peste tot în sfera noastră socială şi particulară?…păi da…) în care ironia stă la frunce şi lasă loc interpretărilor de tot genul, de la fantasmagoriile aleşilor până la idioţenia interlocutorilor.

Deci dacă n-aţi aflat, dragi tineri, se vrea ca sentimentul vostru patriotic să crească…şi să crească şi iar să crească până să explodeze într-un năduf de refugiat în propria ţară. Păi cum să nu devii patriot dacă eşti în permanenţă tratat ca un refugiat în locul în care te-ai născut? Şi dacă vrem, găsim toate contextele caragialiene care să ne confirme acest aspect.

Păi să vă spun eu, dragi aleşi, cum stăm cu patriotismul. În primul rând aş întreba, ce înseamnă “a fi patriot”? O fi sensul de pe vremea lu` împuşcatu` sau ne referim şi noi la era 2017 când “patriotism” există mai degrabă integrat într-o comunitate extinsă globală? Sau ne e frică să recunoaştem că existăm şi noi alături de alte naţii pe acest pământ?…

Bun, acum că am lămurit ce este acest “sentiment patriotic”, să trecem la întrebarea de bază: “de ce mama naibii nu-l avem, ba din contră, fugim de el ca de dracu` la poarta raiului? … oare s-a întrebat ministerul educaţiei pe bune de ce pleacă tinerii? Sau s-a trecut peste analiză că na, cercetarea presupune ceva #brains la purtător şi e destul de dificil să abordezi subiectul…

Şi pentru că vorbeam de un plan concis, iată (doar) câteva motive pentru care 200 de mii de tineri au făcut “stânga-mprejur” de pe plaiuri mioritice (numai în 2016 !!!):

… până aici rezultă DEZinteresul total al elevului pentru actul educaţional. Mai departe:

  • există o atitudine descurajantă şi DEmotivantă pentru a construi ceva de către un tânăr care poate chiar îşi doreşte acest lucru; după o perioadă de uşi închise şi flit, îşi face bagajul…;
  • nu există corelaţie sistem educaţional – piaţa muncii (şomajul în rândul tinerilor este la cote majore pentru că efectiv nu se face cercetare şi corelare pe acest sector) ;
  • ce fel de MODELE  să aibă tinerii la ce văd în jurul lor…mai ales la clasa politică;
  • tinerii care vor să devină ANTREPRENORI (aici e lungă lista), ajung la psihiatrie cu contuzii la neuroni, din cauza, evident, a birocraţiei;

în momentul în care

  • ai dosarul făcut (după vreo 2-3 încercări) şi eşti trimis acasă cu o hârtie pe care scrie ceva nesemnificativ în materie de #meaning al actelor pe care le depui ;
  • durează 3, 4 luni câteva banale schimbări din interiorul firmelor;
  • sunt `enşpe mii de foi de completat şi `enşpe mii de taxe de plătit;
  • ţi se cer aceste taxe abuziv de către sistemul public la care oricum contribui lunar cu impozite (deci, întotdeauna plăteşti dublu);
  • apar firme private ce stau ca ulii la întocmire de documentaţie pentru dosare în caz în care “publicul” are altă treaba (ca să nu mai spun că în mod expres, chiar sistemul public te trimite la ghişee ale unor firme să achiţi tot felul de chestii pe bani grei);

în momentul în care…

(aţi auzit că în alte ţări, o afacere se deschide cu un simplu telefon, iar birocraţia este aproape de 0?…vă întreb)

în momentul în care…

  • SĂNĂTATEA la care ai contribuit nu-ţi dă un sfanţ înapoi (adică practic îţi fură banii), iar condiţiile din spitale sunt de “molimă”…
  • eşti DISCRIMINAT pe diverse criterii sau eşti considerat “prea necopt, prea tânăr, prea imatur, prea fără experienţă” pentru anumite task-uri, joburi sau funcţii…(uşi închise, oportunităţi reduse) ;

ETC. lista este lungă… dar, “să facem în aşa fel încât să nu mai plece tinerii şi să-şi găsească rosturile aici în ţara lor.” Căzu totul pe profesori…

Cum anume, stimate minister al formării personale şi profesionale, să clădim « rosturile » tinerilor în ţara lor? Cu scroll-ul pe telefon în timpul dezbaterilor despre soarta sistemului însuşi?…

Câtă importanţă daţi de fapt acestor tineri refugiaţi în ţara de baştină şi totodată căutători de “rosturi” prin lume?

Dacă nu-i oferi nimic tânărului, cum să devină CU DRAG de ţara lui?… vă întreb simplu.

©LiterAnART-10/10/2017

 

 

Consiliu Consultativ pe Probleme de Tineret in Ploiesti/Prahova

Dupa 2 ani de mandat de #ambasador al #dialoguluistructurat cu TINEerii in judetul #Prahova, parte a retelei de ambasadori ai Forumului Tinerilor din Romania, dupa 9 luni alocate efectiv muncii de educatie civica si consultari cu tinerii la nivel local si dupa multe insistente catre autoritatile locale de a infiinta in judet un Consiliu Consultativ pe Probleme de Tineret, iata ca azi primesc in mod oficial un raspuns din partea Primarie Ploiesti, partener in demersul din anul 2017, un raspuns pozitiv – se aproba, inca din iulie (dar eu nu am fost anuntata oficial) prin Hotararea nr. 220 privind constituirea, pe langa Consiliul Local Ploiesti, a Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret al municipiului Ploiesti.
O veste buna pentru tinerii din #Ploiesti, pentru toti cei cu care am lucrat, elevi, profesori si, avand in vedere munca depusa de catre toti cei care doresc ca acestia sa aiba o voce in societate si sa se implice activ.
Pe langa Forumul Tinerilor din #Romania, aceasta solicitare a mai fost sustinuta de alte 2 entitati din Ploiesti ce lucreaza cu sectorul tineret.
~~~
Multumesc pe aceasta cale Forumului Tinerilor din Romania si lui Andrei Patrascu – coordonator retea, pentru toata sustinerea!
~~~
Pornim la un nou drum cu un nou mandat (si cu noi colegi in echipa) in care sustinem educatia tinerilor precum si implicarea activa a lor in comunitatile locale!
~~~
Un articol din presa locala la final de demers aici http://www.actualitateaprahoveana.ro/editia-electronica/actual/proiectul-caravana-cetateniei-active-dialog-structurat-cu-tinerii-in-prahova-18124#.WVPu650BUIc.facebook

CoverForumAmbasadori(1)

P1240621

M-am născut în ziua limbii române

Am pornit spre Odorheiu Secuiesc cu gândul să vorbesc tot în limba română, că doar suntem în România…ce mama naibii… Surpriză: de ziua mea, a limbii române, nu avusei voie să mă exprim în limba maternă, oricât de europenizată şi americanizată ar fi devenit ea, pe motiv că aş avea obligaţiunea să vorbesc în dialectul minorităţii de pe teritoriul în care mă născui… Şi uite aşa, un pamflet cu iz de mârşăvie fu “plantat” şi de Ziua Limbii Române, adică ieri, 31 august. Ce să-i faci, cineva se joacă la butoanele batjocurei…

Din tot acest scenariu, cel mai grav aspect mi se pare însă lipsa de atitudine acolo unde trebuie ea “răsărită” şi luarea de atitudine acolo unde ea nu se cuvine (noi, tot pe dos…) ale unor persoane importante pentru ţara asta, cât mai ales importante pentru biata limbă română şi rolul ei în societate: Academia.

O dată pe an sau cel mult de 3 ori, membri importanţi ai Academiei Române – cea mai înaltă instituţie culturală şi educaţională dintr-o ţară – ies şi se exprimă în legătură cu diversele aspecte ale urbei, îndeosebi cu deficitul din domeniul culturii şi al educaţiei.

O zi importantă de ieşit “pe sticlă” este chiar 31 august, Ziua Limbii Române când, cu un efort probabil semnificativ pentru vârsta şi comoditatea specifică academicianului român, însuşi un mare nume al acestei instituţii susţine un discurs “mare şi lat” în cadrul unui eveniment dedicat zilei în cauză.

Aş vrea să cred că în Academie nu se preumblă numai octogenari cu idei de secol XIX, ci şi oameni care trăiesc în anul 2017 şi care se pot adapta din mers unei societăţi în continuă schimbare. Din fericire, a existat un om care a dorit să schimbe ceva şi a trăit cât de cât în prezent (poate nu a făcut destule totuşi), reputatul Solomon Marcus care, din nefericire de dată asta, a plecat (deşi la o vârstă venerabilă) prea devreme pentru a avea un impact cu adevărat semnificativ în societatea românească, respectiv în sfera educaţiei unde, la momentul actual, este nevoie de cea mai mare atenţie şi implicare.

În 31 august a anului 2017, limba română este dezbătută, după părerea mea, cu idei mult prea învechite pentru generaţiile actuale. …Că dacă nu dezbatem, nu analizăm şi nu creăm pentru generaţiile noi, atunci înseamnă că suntem distruşi ca naţie… Din discuţiile care au însă loc în mai marile şi importantele instituţii din România, reiese faptul că tinerii au prea puţină importanţă în procesul educaţional, cultural, şi whatever alt domeniu în care sunt cuprinşi şi îşi desfăşoară activitatea…(uite că am americanizat şi eu acest discurs)

…ca spre exemplu: << “Se întâmplă lucruri care ne îngrijorează. Am auzit că se organizează, în momentul de faţă, o nouă reforma. S-a întâmplat cândva când un guvern a interzis oamenilor mai în vârstă să mai lucreze. Este o măsură atât de iraţională… împotriva culturii. Pentru că, dacă noi vrem să menţinem la institutele noastre oameni mai în vârstă, este că ei ştiu carte. Noi nu putem face marile dicţionare fără aceşti oameni. Se anunţă că trebuie să-i scot iarăşi pe oamenii ăştia, să-i oblig să renunţe la pensie. Dar ei au muncit 50 de ani pentru pensia asta. Iar acum îi obligăm să iasă, când avem nevoie de ei”, a afirmat Simion, director al Institutului de Istorie şi Teorie Literară “George Călinescu” al Academiei Române, în cadrul unei dezbateri dedicate limbii române, găzduită de Clubul Academicienilor. >>

Sursă: https://www.agerpres.ro/cultură/2017/08/31/eugen-simion-către-premier-trebuie-să-rămânem-o-naţiune-culturală-nu-ne-obligaţi-să-ne-concediem-specialiştii-14-44-54

Sincer afirm că mă cam îngrijorează aceste cuvinte, mă cam îngrijorează că nu se oferă suficientă importanţă unei generaţii despre care se spune numai că este “distrusă”, că este “pierdută” şi alte apelative de gen, fără a medita măcar asupra faptului că poate aceste generaţii tinere şi foarte tinere, dacă li se oferă prilejul, este posibil să vină cu soluţii, idei şi paradigme de care octogenarii să nu fi auzit niciodată şi care, spre surprinderea lor şi a tuturor, să fie şi de folos în societate (!!!). Mă întreb oare ce fac domnii academicieni în afară ieşitului de sub “plapumă” de 3 ori pe an?…

Tot într-o pledoarie “demascată” şi tot domnul în cauză, a dezbătut ideea că limba română se pierde, ea se dizolvă, se amestecă necontenit cu “vulgul” altor limbi pentru că, nu-i aşa, există această era a globalizării “care ne distruge fiinţa”…în care folosim “k” în loc de “ca”, “tz” în loc de “ţ” etc. Greşit, domnule academician. Eu v-aş întreba simplu: ce este limba? Păi ea este un instrument de comunicare. UN INSTRUMENT, adică un organism viu supus schimbării şi adaptării la mediu. Aţi auzit de noile joburi ale secolului XXI care presupun multă altă terminologie de care d-voastră nu aţi auzit? …

Dacă vreţi să vorbim despre “anularea” limbii române că limbă “imaculată” a poporului mioritic, rog să ne întoarcem un pic în istorie şi să reflectăm la următoarele (vi le scriu aşa pe puncte, că aşa îmi place mie să explic, clar şi concis, ca reprezentant al generaţiei tinere):

  1. De ce aţi lăsat să se propage limbajul de lemn al erei comuniste care, din nefericire, reprezintă o etapă defavorabilă, o deteriorare în schimbările aduse limbajului de care vorbiţi? Da, exact, este vorba despre limbajul de lemn folosit încă în manualele din care studiază asiduu generaţiile tinere şi foarte tinere de azi, din anul 2017 (!!!); ce aţi făcut ca să schimbaţi această stare de fapt care dăinuie în timp şi spaţiu mioritic?
  2. Ce « întreprindeţi » (ca să folosesc un limbaj adecvat şi pe înţelesul octogenarilor) azi, de Ziua Limbii Române – 31 august 2017, pentru a schimba dezastrul analfabetismului funcţional la care s-a ajuns, tocmai din lipsă de gândire, creativitate şi discurs public? Vă întreb…
  3. Aţi auzit de existenţa unui sistem juridic tip Curte cu Juri de care România duce lipsă? Poate vă întrebaţi, domnilor academicieni, ce legătură are Curtea cu Juri cu subiectul de faţă… Păi are cea mai strânsă legătură: un sistem juridic sănătos are o Curte cu Juri în care există un avocat pledant şi nişte cetăţeni care gândesc responsabil şi cu capul lor; pledantul, adică un om care a fost pregătit în şcoală să devină orator, să stăpânească argumentaţia, practic să ştie să se exprime. Aţi avut vreodată un cuvânt de spus în acest sens? În a exista o cultură a argumentaţiei, un manual, o materie şcolară care să formeze liderii societăţii de mâine (advoco=a chema, a convoca_greacă veche)? 0… Va invit să vizionaţi nişte filme de referinţă în domeniu, ca spre exemplu “12 oameni furioşi” serialul “Ally McBeal” şi poate daţi un research mai departe…
  4. Domnilor academicieni, această instituţie pe care o formaţi, Academia Română, este un organism viu (şi el din fericire) şi are datoria şi responsabilitatea de a se implica în absolut orice domeniu din societate care are nevoie de atenţie şi « ajustare », practic sunteţi supraveghetorii şi « profesorii » unui sistem întreg. V-aţi gândit la acest aspect? Aţi format vreodată un grup de presiune, un grup responsabil cu a veghea la buna funcţionare a societăţii în toate sectoarele ei? Aţi încurajat şi întâmpinat vreodată pe lângă d-voastră tineri care să reprezinte liantul între generaţii şi cu care să lucraţi cot la cot pentru o Românie sănătoasă? 0…
  5. D-voastră ce credeţi despre formarea jurnalistică din România ? V-aţi implicat în discursul public “de pe sticlă”? Aţi venit cu soluţii la gramatica stâlcită care se propagă în presă de către oameni formaţi şi ei pe băncile şcolii româneşti fără intervenţie? 0…
  6. V-aţi gândit vreodată care sunt cauzele aşa-zisei degradări a limbii române de care tot amintiţi dar pentru care nu aveţi soluţii? Păi eu v-aş spune că, în ultimii 10 ani, cauza principală ar fi migraţia forţei de muncă. Ea reprezintă o sursă importantă de degradare a limbii materne. De ce permiteţi aşa ceva şi ce aţi făcut pentru români ca să prospere în ţară lor? 0…
  7. În acest moment, as we speak ca să fiu pe subiect, limba română se degradează în Ardeal sub ochii d-voastră. Şi dacă luăm în calcul istoria de care vă tot legaţi, hai să ne gândim la ruşinea care ni se aduce acum prin incidentul de ieri: un român nu este servit în limba română în ţara lui, într-un supermarket venit din Germania (!!??) pentru că romanul nu ştia maghiară. Cum explicaţi acest incident şi ce faceţi în acest sens? Da, vorbim tot de limba română şi preservarea ei. Şi cu Şcoala Ardeleană ce facem, d-lor academicieni ?…

… Zilele trecute, când am întâmpinat vizita preşedintelui Franţei în România, a lui Macron, tot ce am putut debita ca naţie au fost criticile de tip cancan cum că “tinerelul şi baba” nu se potrivesc; cum că nu ştiu ce fustă purtau primele doamne şi nu ştiu ce “genunche” se lăsau la vedere… E bine că ne preocupă estetica, mai puţin estetica morală…

Dar cea mai făină cancanărie a fost faptul că am criticat acerb faptul că Macron a venit să-şi susţină cauza ţării lui în context de colaborare politică. Păi nu e normal? Vă întreb… Şi noi ce-aveam de nu ne-am susţinut cauza ca naţie? Dar ştiţi cum e… e mai uşor să criticăm virtuţile altora de care noi ducem lipsă…

Din păcate, domnilor academicieni şi dragă Academie Română, acesta este adevărul crunt: nu aţi contribuit cu nimic la educaţia naţiei româneşti, deci nu aveţi nici un drept să veniţi să criticaţi că tinerii sunt inculţi, proşti, distruşi, că limba e pierdută, distorsionată etc…. este ruşinos să faceţi aşa ceva. Nu de alta, dar octogenari care se apropie vertiginos de suta de ani şi nu au fost în stare să tipărească un simplu manual de oratorie până acum, nu sunt demni de a critica pe nimeni, cu atât mai puţin de a reprezenta cea mai înaltă instituţie de cultură şi educaţie dintr-o ţară.

… iar eu, da, vorbesc din poziţia unui tânăr al societăţii româneşti care, la 30 de ani şi-un pic, e pe cale să tipărescă un manual de Scriere creativă la care a lucrat concret, în teren şi apoi intenţionează să-l aducă pe tapet ca instrument practic şi viu şi ca un exemplu de bună practică util, domnilor academicieni, pentru sistemul de învăţământ românesc care se “târăşte” pe coate şi “genunche” de 27 de ani, după cum este stipulat cu absurd şi umor caragialistic de către noul prost spus “manual” de educaţie fizică. Apropo, cum aţi lăsat să se tipărească un asemenea manual???… Va întreb… Aveţi pretenţia să se vorbească o limbă română imaculată cu asemenea publicaţii ale unui Minister de Ȋnvăţământ?…

fake-30346_960_720©LiterAnART-01/09/2017

Previous Older Entries