Despre sistemul de protecţie a copilului s-au spus şi scris multe, dintre cele mai negative şi mai puţin fericite. Şi pe bună dreptate în măsura în care acest sistem ajutǎ prea puţin pe aceşti copii “năpăstuiţi”. Statisticile oficiale din 2015 spun că există aproximativ 60 de mii de copii în sistemul de protecţie a copilului în România, atât în servicii de tip rezidenţial cât în cele de tip familial.
În momentul în care abordăm aceastǎ tematicǎ sensibilă şi având totodată un număr impresionat de copii instituţionalizaţi, este necesar să ne gândim în primul rând la cauzele acestui fenomen îngrijorător. De ce ajung atât de mulţi copii în centrele de plasament? Ce se întâmplă cu părinţii care le dau viaţǎ? Dacă ne uităm la statisticile europene privind naşterile printre minore, constatăm că România are rata cea mai ridicatǎ de mame minore, iar numărul este în creştere. Majoritatea mamelor minore îşi părăsesc copiii deoarece cu greu face faţă un copil în a-l creşte pe un altul. Pe lângă acest aspect, multe dintre familiile acestor fete refuzǎ cu desăvârşire alţi copii. O primă concluzie reiese de aici: lipsa educaţiei pentru sănătate şi a educaţiei sexuale care să prevină aceste cazuri îngrijorătoare. Ştim cu toţii că parametrii educaţiei româneşti au o multitudine de lacune ce trebuie umplute prin noi abordări inteligente pentru a schimba ceva în mentalitatea colectivǎ.
O a doua cauză majoră, am putea spune cea mai importantă în acest context, este sărăcia. Mulţi dintre viitorii părinţi îşi abandonează copiii încă de la naştere pe motiv de sărăcie extremă, lipsa oportunităţilor şi a asigurǎrii traiului zilnic.
Ce face statul în tot acest context? Concluzia la care am ajuns după dezbaterea acestei tematici timp de 4 zile în cadrul proiectului “Se poate şi altfel” şi al cursului “Abilităţi de viaţǎ independentă”, este destul de pesimistă şi sumbră: statul se ocupă prea puţin de acest sector atât de important pentru societate. Nu vorbim aici de lipsa panseluţelor în parcuri, ci vorbim de 60 de mii de tineri care pot deveni viitorii delicvenţi/puşcăriaşi ai societăţii româneşti. Ce face statul în mod real cu aceşti tineri după ce ei părăsesc sistemul de protecţie a copilului? Din câte am aflat, unui tânăr în această situaţie i se pune în braţe suma de 1000 de lei şi este trimis la plimbare, având în buzunar, eventual, o meserie învăţată în centru care însă, nu este recunoscută dacă nu există cursuri de recalificare ulteriore. Unde va dormi acest tânǎr în prima noapte după revocare, unde va locui ulterior, ce va face, unde se va duce, cât timp îi pot ajunge cei 1000 de lei, ce poate face mai întâi cu ei, există sau nu persoane/asociaţii din exterior la care să apeleze acest tânǎr? Asociaţii există, însă prea puţine aş spune, ca să acopere un număr considerabil de tineri în situaţie de risc.
Tinerii prezenţi în cadrul cursului mai sus amintit, şi-au exprimat dorinţa de a propune îmbunătăţiri ale legislaţiei în domeniu pentru a o aduce cât mai aproape de realitate şi pentru a fi în beneficiul tuturor. Iată câteva dintre propuneri la ceea ce există deja din partea sistemului.
Ce avem:
– legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicata în 2014 (acces lege aici http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_protectiei_copilului.php)
– susţinerea până la vârsta de 26 de ani pentru cei ce aleg să urmeze studii superioare
– barem părăsire sistem – 1000 de lei
– o meserie/o calificare
– un număr de apartamente sociale
– acces la indemnizaţia de şomaj după părăsirea sistemului
– acces la cursuri de recalificare după părăsirea sistemului
Propuneri de îmbunǎtǎţire a legislaţiei în domeniu:
– integrarea tinerilor pe piaţa muncii de la vârsta de 16 ani, fără a primi revocarea
– crearea unei strategii pentru integrarea pe piaţa muncii şi în societate a tinerilor ce împlinesc 18 ani
– obligativitatea DGAGPC (Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului) de formare vocaţionala pentru tineri
– implicarea tinerilor în acţiuni de voluntariat conform legii 78/2014
– mărirea alocaţiei conform programei
– salarizarea corespunzătoare a celor ce lucrează în sistem care se ocupă zi de zi de aceṣti copii/tineri
– facilitarea accesului la locuinţe sociale şi suport în accesarea lor (modificarea criteriilor de alocare a unei locuinţe sociale)
– integrarea tinerilor din acest sistem în baza legii 448/2006, republicatǎ în 2008, lege privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (acces lege aici http://www.dreptonline.ro/legislatie/lege_protectia_persoane_handicap_448_2006_rep_2008.php)
– realizarea unui plan financiar diferenţiat în funcţie de vârstă şi studii/calificări
– realizarea şi aplicarea unui plan eficient de reinserţie socio-profesională şi o nouă abordare în programul de reintegrare a tinerilor ieşiţi din centre
– îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în centre, crearea unui mediu propice pentru cunostererea şi dezvoltarea persoanelor instituţionalizate
– consiliere vocaţionalǎ pentru tineri
– o mai mare vizibilitate în rândul centrelor de plasament în ce priveşte târgurile de locuri de muncă pentru tinerii ce urmează să părăsească sistemul (acces la piaţa muncii)
– mărirea baremului la părăsirea din sistem (+1000 de lei)
– alocarea de mentori/îndrumători pentru tinerii care ies din sistem şi nu au pe nimeni care să-i consilieze
Acestea sunt câteva dintre îmbunătăţirile propuse de către tineri aflaţi în situaţie de risc la părăsirea sistemului, de către cei care încă fac parte din sistem, de către cei proveniţi din sistem aflaţi pe picioarele lor, dar şi de oameni angajaţi ai sistemului. Implicarea în acest demers dǎ dovadă de dorinţǎ de schimbare a acestui domeniu şi acordarea unei atenţii mărite în acest sector. Ca orice alt tânăr dornic de schimbare şi implicare socială, toţi aceşti tineri au nevoie de un dialog structurat eficient cu autorităţile pentru a ajunge la unele concluzii pozitive care să fie în beneficiul atât al tinerilor în situaţie de risc cât şi al societăţii per ansamblu.
Proiectul amintit se va finaliza cu o broşurǎ despre sistemul de protecţie a copilului din România, activitatea asociaţiilor în domeniu şi despre poveşti de viaţǎ de la oameni trecuţi prin sistem. Dorim ca prin aceastǎ broşurǎ să atenţionăm autorităţile publice, primǎriile şi societatea în ansamblul ei asupra problematicii reale a acestui sector în România. Cele câteva asociaţii din ţarǎ care se ocupă de acest domeniu, ajutând un număr prea mic de tineri în situaţie de risc, se confruntă mai degrabă cu indiferenţa autorităţilor decât cu rezolvarea concretă a cazurilor existente, acest lucru împiedicând dezvoltarea acestor tineri ca fiinţe umane integre.
Este lăudabil că mulţi dintre cei care conduc asociaţii ṣi dezvoltǎ parteneriate cu fundaţii, cei dedicaţi acestei problematici sociale (integrare DGASPC) sunt chiar oameni proveniţi din sistem care au ales să îşi ajute semenii în cunoştinţă de cauză, un model practicat frecvent mai ales în SUA. Multe dintre fondurile alocate implementării de proiecte sunt provenite din străinătate. Un aspect lăudabil, însă nu ar trebui să ne intereseze chiar pe noi soarta copiilor din România, deci, al generaţiilor urmǎtoare? De ce trebuie sǎ îi facem pe aceṣti copii sǎ se simtǎ încǎ o datǎ defavorizaţi dupǎ pǎrǎsirea unui sistem “de defavorizaţi”?
Articol de Ana Nedelcu –
Formator curs “Abilitǎţi de viaţǎ independentă” şi
Ambasador al Dialogului Structurat cu TINErii Prahova
~~~
Proiect iniţiat de Asociaţia “Viitorul tinerilor” PH în parteneriat cu Asociaţia “Un pas spre viitor” BV, finantat de DJTS PH.
Poze proiect/curs aici https://www.facebook.com/ana.nedelcu.89/media_set?set=a.10209383827529164.1073741870.1128430269&type=3&pnref=story
