Smaranda LIVESCU, alias Mada CAZALI, doamna scriitoare temerară, cu al său aprig spirit şi înclinaţie către romanul dinamic, poliţist, ne surprinde a treia oară, continuând seria volumelor policier după minunatele Destǎinuri cu scoici şi apǎ sǎratǎ şi Timpuri în goanǎ (vezi recenzie aici https://ananedelcu.wordpress.com/2016/02/24/recenzie-destainuiri-cu-scoici-%E1%B9%A3i-apa-saratatimpuri-in-goana/)
“Welcome to America” pare să spună acest volum care ne invită într-o călătorie la New York, pusă în antiteză cu spaţiul românesc, implicându-ne automat într-o aventură plină de neprevăzut şi comparaţii. Răpiri, crime, frânturi din memoriile regăsite anterior, peripeţii şi suspans livrat la foc mic ce roiesc în jurul personajului feminin ca entitate supremă, acest volum cuprinde cam tot ceea ce are nevoie o minte neobosită în căutarea unei existenţe alerte.
Firul roşu al volumelor îl reprezintă viaţa protagonistei noastre, Magdalena, femeia misterioasă care acum îşi dezvăluie bucăţi din suflul de după gratii. Feminitatea apare sub diferite forme pe care vă invităm să le descoperiţi – culmi prin care se raportează la masculinitatea din umbră. Astfel, experienţe din realitatea concretă aduc în prim-plan învăţăminte legate de cum ar trebui să ne conştientizăm laturile pozitive şi mai puţin pozitive pentru noi şi cei din jur.
Cum reuşesc personajele să treacă peste obstacolele vieţii, peste neprevăzut, dar şi peste experienţe ce le marchează cursul? Cum se raportează în final masculinitatea la feminitate şi viceversa? Ce deznodământ are povestea Magdalenei şi care este lecţia cea mai de preţ transmisă de aceasta? Ȋntrebări la care ne putem răspunde numai aflându-ne printre rândurile volumului Cercul de Foc – al treilea in seria Colectiei DIAMANT.
Povestea Magdei este îmbinată de această dată cu un nou caz de crimă ce se învârte în jurul unui al doilea personaj feminin important, Catrina.
Catrina are 18 ani, abia şi-a luat bacalaureatul şi s-a hotărât să plece spre Statele Unite. Peripeţiile de pe drum reprezintă doar începutul tumultului ce-l expune acest roman în paginile sale palpitante. În avion, Catrina o cunoaşte pe doamna Domnina şi de aici aventura capătă furtuni trăite-n suflet, minte şi simţiri.
Autoarea pune accent pe îmbinarea între prezent şi trecut … amintirea…:
Cînd era mai mica, mergea în vacanță la o altă mătușă. Acolo, diminețile urca împreună cu verișorii și prietenii lor să culeagă fragi și afine. Mîncau și aduceau și acasă cîteva trofee pe frunze de brusture.
– De unde ești de loc? se auzi vocea doamnei de lîngă ea.
– Din Zărnești – știți unde este? Urmă o pauză. Ca să o scoată din incurcătură, Catrina continuă: – Lîngă Brașov, nu departe de Bran, știți, castelul …Apropos, mă cheamă Catrina.
În paralel cu viaţa Catrinei pe meleaguri americane, intervine echipa de poliţie binecunoscută din romanele anterioare – Danilov, Alex şi Douglas – sosiţi în Manhattan pentru un curs de perfecţionare.
După modelul fabuloasei serii marca Louis de Funès şi a episodului “Jandarmul la New York”, poliţiştii români intră în conjuncturi care mai de care mai ciudate:
Prezentările celor șapte echipe de criminaliști veniți din America de Sud, Asia, Canada, Europa și Statele Unite a durat destul. În zumzetul microfoanelor, mișcarea hîrtiilor pe mese aproape că nu se observa. Fiecare echipă avea cite doi participanți, singura cu patru fiind a Rusiei. “Totdeauna vor sa impresioneze” își spuse Alex.
Programul pe zile era încărcat ca un sac umplut vîrf. Fuseseră desemnați pe sectoare și echipe să însoțească echipele locale în diferite incidente pentru evaluare si ajutor. Urmau sa meargă prin rotatie pînă cînd epuizau sectiile de politie. Li s-au explicat practicile de lucru, au primit walky-talky-uri și telefoane celulare de servici.
Una dintre circumstanţe îi pune faţă în faţă cu un caz ce necesită rezolvare urgentă:
Emergency in Queens … urgență în Queens!” răsună vocea polițistei de la Dispecerat. Douglas se opri din mers si le arătă calea spre ieșire.
– Come on! Let’s go! Haidem!
– Era prima lor implicare directă.
Între timp, Catrina este găzduită de un amic al părinţilor ei, Bucur, care îşi are locuinţa chiar în cartierul Queens:
– Hei, sunt Bucur, prietenul părinţilor tăi.
(…)
– Gata! Aceasta este intrarea în blocul meu. Cartierul Queens.
Apartamentul nu era mare. Catrina se gândea la casa din Zărneşti. Camera ei şi cea de la intrare în care mama Doina făcuse sufrageria, erau împreună mult mai încăpătoare decât acest loc minuscul. Ȋn bucătăria asta newyorkeză se intra pe o parte şi două persoane nu încăpeau decât dacă erau cam ca ea. Când a mers să ia cafelele în primire, nenea trecu atât de aproape că o strivi de uşa frigiderului.
De aici, intriga se desfăşoare în mod surprinzător, femeia ajungând în conjuncturi nebănuite, chiar în mijlocul conflictelor criminale din Queens, unde se va intersecta cu echipa de poliţie venită la training:
Cu puţin înainte de miezul nopţii, soneria de la uşă întrerupse dansul. Gazda se grăbi să deschidă deşi ştia că toţi invitaţii sosiseră deja.
Un strigăt scurt şi în camera mare dădură buzna cîţiva indivizi în pantaloni negri şi cămăşi albe cu motive contorsionate că un fel de gîndaci pe umeri. Purtau măşti.
Catrina se retrase după colţul dulapului de vitrină de unde, uimită, privea ca la un film. Unul din “Ninja” avea un pistol pe care îl tot agită arătînd cu el peretele opus al camerei, împingînd cu mînă liberă lumea adunată ca o armonică.
Romanul ne oferă personaje multiple, desfăşurare de forţe, multe planuri prin care se conturează un puzzle extraordinar de palpitant pentru cititor:
Era ahtiată după aventură, filme poliţiste, cărţi de Agatha Chritie… mama le avea acolo în casa din Zărneşti.
(…)
Păţaniile specifice romanului policier sunt îmbinate cu fluxul amintirilor şi latura afectivă a personajelor:
Este zece dimineaţa acasă” gîndi Alex. Magda probabil citeşte scrisoarea trimisă de el. Oare a primit-o? Cît de ciudate gîndurile legate de ea! Parcă ar cunoaşte-o dintr-un tare demult. Nu dintotdeauna, evident. Şi-ar fi dorit acest lucru. Poate că nimic din cele întîmplate nu ar fi intrat în viaţă lor. Poate. Acum ea scria o carte …cu gratii.
Şi aşa intrăm într-un alt plan al romanului nostru, unde autoarea analizează două cazuri de sinucidere comise în penitenciar. În acest context, Magda pare a fi considerată vinovată. Magdalena însă se dovedeşte a avea un comportament exemplar: ea are activitate de voluntariat la orfelinatul de lângă închisoare:
Copiii de la orfelinatul de lîngă închisoare erau acolo, îngeri fără aripi, vizibili, cu bucurii şi momente înlăcrimate încercînd să prindă în minute raze imaginare sau fluturi galbeni şi bleu din grădina care transformă edificiul într-un mic palat pentru fetiţe şi băieţei pierduţi printre bucăţi de lego şi turnuleţe din lemn, păpuşi cu picioare lungi, creioane şi hârtii – o altă lume, liberă să viseze, neştiind îngrădirea temporară.
Magda şi încă douăsprezece colege erau transportate de un microbus cu geamuri acoperite de film publicitar – lumea văzută dinăuntrul maşinii trecea prin dreptul lor – viaţă de neatins. Dinafară, ele, cele 13 femei încarcerate, nu existau – invizibile.
Drumul pînă la grădiniţă dura cam jumătate de oră. De patru ori pe săptămînă înainte să se amestece printre minunile acelea ambulante, masa le era servită la ora şase ca să poată ajunge la timp să ajute copiii cu micul dejun. Apoi jumătate de zi de fericire.
…din New York spre Atlanta:
În Atlanta, unităţile de Poliţie se confruntau cu o situaţie foarte dificilă: un puşti de 18 ani fusese împuşcat de un ofiţer tânăr, în legitimă apărare, tocmai declarat nevinovat de tribunal, deşi grupuri de demonstranţi destul de violenţi ca limbaj şi care îl acuzau de omucidere estompau marşurile paşnice din alte oraşe.
Capitolul 17 ne aduce în prim plan profilul fratelui Magdei, un personaj misterios ce va cântări greu spre finalul poveştii şi pentru deznodământul acesteia:
S-a trezit din vis pe marginea patului, aproape să atingă podeaua de linoleum cu tălpile. Un vis care năpustea anii ultimi în somnul nevoit din celulă strâmtă, joasă destul ca să o sufoce.
Îşi revenea greu, cu imaginea fratelui Cristi înaintea ochilor. În aceşti trei ani şi ceva de cînd se află orbitând ca o planetă pe altă traiectorie decît cea obişnuită, Magdalena nu lăsase gândul absenţei familiei să o năpăstuiască. Ei erau acolo, în lumea de peste pădure şi drum… şi zid… şi sârmă ghimpată … şi celule…
Cristian va avea un rol decisiv în parcursul firului narativ:
După trei zile, fratele Magdalenei intră pe ușa clădirii impunătoare, nu doar prin vârstă, a Secției de Investigații.
…Vă invit să lecturati cu plăcere şi interes…
Finalul volumului de faţă este absolut surprinzător, şocant chiar. El ne dezvăluie adevăruri despre existenţa umană şi ne ridică co serie de întrebări referitoare la alegerile pe care fiecare le face în viaţă.
Cartea se încheie într-o notă melodioasă, lirică şi cu speranţa unui cerc de foc îmblânzit:
Început?
În ziua aceasta – o ultimă seară…
Ne văzută pe cer, în mine coboară.
Auzi? Bat grindini dinspre moara
Deșănțată, uitată între gratii…
Macină și scrîșnește și geme la lumină.
Cu grijă iși ridică brațele în lutul straniu, deloc cel dumnezeiesc,
Construind întuneric în jurul trupului meu omenesc.
~~~
Mai am un răgaz – respir – deschid brațele în zbor liber …
Și se face lumină – Ziua de mîine!
Binecuvîntată trecere în altă dimensiune!
recenzie de ©LiterAnART 
ilor de toate varstele;
nisational team:
