Cercul de foc_RECENZIE

Smaranda LIVESCU, alias Mada CAZALI, doamna scriitoare temerară, cu al său aprig spirit şi înclinaţie către romanul dinamic, poliţist, ne surprinde a treia oară, continuând seria volumelor policier după minunatele  Destǎinuri cu scoici şi apǎ sǎratǎ şi Timpuri în goanǎ (vezi recenzie aici https://ananedelcu.wordpress.com/2016/02/24/recenzie-destainuiri-cu-scoici-%E1%B9%A3i-apa-saratatimpuri-in-goana/)

“Welcome to America” pare să spună acest volum care ne invită într-o călătorie la New York, pusă în antiteză cu spaţiul românesc, implicându-ne automat într-o aventură plină de neprevăzut şi comparaţii. Răpiri, crime, frânturi din memoriile regăsite anterior, peripeţii şi suspans livrat la foc mic ce roiesc în jurul personajului feminin ca entitate supremă, acest volum cuprinde cam tot ceea ce are nevoie o minte neobosită în căutarea unei existenţe alerte.

Firul roşu al volumelor îl reprezintă viaţa protagonistei noastre, Magdalena, femeia misterioasă care acum îşi dezvăluie bucăţi din suflul de după gratii. Feminitatea apare sub diferite forme pe care vă invităm să le descoperiţi – culmi prin care se raportează la masculinitatea din umbră. Astfel, experienţe din realitatea concretă aduc în prim-plan învăţăminte legate de cum ar trebui să ne conştientizăm laturile pozitive şi mai puţin pozitive pentru noi şi cei din jur.

Cum reuşesc personajele să treacă peste obstacolele vieţii, peste neprevăzut, dar şi peste experienţe ce le marchează cursul? Cum se raportează în final masculinitatea la feminitate şi viceversa? Ce deznodământ are povestea Magdalenei şi care este lecţia cea mai de preţ transmisă de aceasta? Ȋntrebări la care ne putem răspunde numai aflându-ne printre rândurile volumului Cercul de Foc – al treilea in seria Colectiei DIAMANT.P1260470

Povestea Magdei este îmbinată de această dată cu un nou caz de crimă ce se învârte în jurul unui al doilea personaj feminin important, Catrina.

Catrina are 18 ani, abia şi-a luat bacalaureatul şi s-a hotărât să plece spre Statele Unite. Peripeţiile de pe drum reprezintă doar începutul tumultului ce-l expune acest roman în paginile sale palpitante. În avion, Catrina o cunoaşte pe doamna Domnina şi de aici aventura capătă furtuni trăite-n suflet, minte şi simţiri.

Autoarea pune accent pe îmbinarea între prezent şi trecut … amintirea…:

Cînd era mai mica, mergea în vacanță la o altă mătușă. Acolo, diminețile urca împreună cu verișorii și prietenii lor să culeagă fragi și afine. Mîncau și aduceau și acasă cîteva trofee pe frunze de brusture.

       –      De unde ești de loc? se auzi vocea doamnei de lîngă ea.

      –     Din Zărnești – știți unde este? Urmă o pauză. Ca să o scoată din incurcătură, Catrina continuă: – Lîngă Brașov, nu departe de Bran, știți, castelul …Apropos, mă cheamă Catrina.

În paralel cu viaţa Catrinei pe meleaguri americane, intervine echipa de poliţie binecunoscută din romanele anterioare – Danilov, Alex şi Douglas – sosiţi în Manhattan pentru un curs de perfecţionare.

După modelul fabuloasei serii marca Louis de Funès şi a episodului “Jandarmul la New York”, poliţiştii români intră în conjuncturi care mai de care mai ciudate:

Prezentările celor șapte echipe de criminaliști veniți din America de Sud, Asia, Canada, Europa și Statele Unite a durat destul. În zumzetul microfoanelor, mișcarea hîrtiilor pe mese aproape că nu se observa. Fiecare echipă avea cite doi participanți, singura cu patru fiind a Rusiei. “Totdeauna vor sa impresioneze” își spuse Alex.

Programul pe zile era încărcat ca un sac umplut vîrf. Fuseseră desemnați pe sectoare și echipe să însoțească echipele locale în diferite incidente pentru evaluare si ajutor. Urmau sa meargă prin rotatie pînă cînd epuizau sectiile de politie. Li s-au explicat practicile de lucru, au primit walky-talky-uri și telefoane celulare de servici.

Una dintre circumstanţe îi pune faţă în faţă cu un caz ce necesită rezolvare urgentă:

Emergency in Queens … urgență în Queens!răsună vocea polițistei de la Dispecerat. Douglas se opri din mers si le arătă calea spre ieșire.

       –      Come on! Let’s go! Haidem!

       –     Era prima lor implicare directă.

Între timp, Catrina este găzduită de un amic al părinţilor ei, Bucur, care îşi are locuinţa chiar în cartierul Queens:

      –     Hei, sunt Bucur, prietenul părinţilor tăi.

     (…)

      –    Gata! Aceasta este intrarea în blocul meu. Cartierul Queens.

Apartamentul nu era mare. Catrina se gândea la casa din Zărneşti. Camera ei şi cea de la intrare în care mama Doina făcuse sufrageria, erau împreună mult mai încăpătoare decât acest loc minuscul. Ȋn bucătăria asta newyorkeză se intra pe o parte şi două persoane nu încăpeau decât dacă erau cam ca ea. Când a mers să ia cafelele în primire, nenea trecu atât de aproape că o strivi de uşa frigiderului.

De aici, intriga se desfăşoare în mod surprinzător, femeia ajungând în conjuncturi nebănuite, chiar în mijlocul conflictelor criminale din Queens, unde se va intersecta cu echipa de poliţie venită la training:

Cu puţin înainte de miezul nopţii, soneria de la uşă întrerupse dansul. Gazda se grăbi să deschidă deşi ştia că toţi invitaţii sosiseră deja.

Un strigăt scurt şi în camera mare dădură buzna cîţiva indivizi în pantaloni negri şi cămăşi albe cu motive contorsionate că un fel de gîndaci pe umeri. Purtau măşti.

Catrina se retrase după colţul dulapului de vitrină de unde, uimită, privea ca la un film. Unul din “Ninja” avea un pistol pe care îl tot agită arătînd cu el peretele opus al camerei, împingînd cu mînă liberă lumea adunată ca o armonică.

Romanul ne oferă personaje multiple, desfăşurare de forţe, multe planuri prin care se conturează un puzzle extraordinar de palpitant pentru cititor:

Era ahtiată după aventură, filme poliţiste, cărţi de Agatha Chritie… mama le avea acolo în casa din Zărneşti.

(…)

Păţaniile specifice romanului policier sunt îmbinate cu fluxul amintirilor şi latura afectivă a personajelor:

Este zece dimineaţa acasă” gîndi Alex. Magda probabil citeşte scrisoarea  trimisă de el. Oare a primit-o? Cît de ciudate gîndurile legate de ea! Parcă ar cunoaşte-o dintr-un tare demult. Nu dintotdeauna, evident. Şi-ar fi dorit acest lucru. Poate că nimic din cele întîmplate nu ar fi intrat în viaţă lor. Poate. Acum ea scria o carte …cu gratii.

Şi aşa intrăm într-un alt plan al romanului nostru, unde autoarea analizează două cazuri de sinucidere comise în penitenciar. În acest context, Magda pare a fi considerată vinovată. Magdalena însă se dovedeşte a avea un comportament exemplar: ea are activitate de voluntariat la orfelinatul de lângă închisoare:

Copiii de la orfelinatul de lîngă închisoare erau acolo, îngeri fără aripi, vizibili, cu bucurii şi momente înlăcrimate încercînd să prindă în minute raze imaginare sau fluturi galbeni şi bleu din grădina care transformă edificiul într-un mic palat pentru fetiţe şi băieţei pierduţi printre bucăţi de lego şi turnuleţe din lemn, păpuşi cu picioare lungi, creioane şi hârtii – o altă lume, liberă să viseze, neştiind îngrădirea temporară.

Magda şi încă douăsprezece colege erau transportate de un microbus cu geamuri acoperite de film publicitar – lumea văzută dinăuntrul maşinii trecea prin dreptul lor – viaţă de neatins. Dinafară, ele, cele 13 femei încarcerate, nu existau – invizibile.

Drumul pînă la grădiniţă dura cam jumătate de oră. De patru ori pe săptămînă înainte să se amestece printre minunile acelea ambulante, masa le era servită la ora şase ca să poată ajunge la timp să ajute copiii cu micul dejun. Apoi jumătate de zi de fericire.

…din New York spre Atlanta:

În Atlanta, unităţile de Poliţie se confruntau cu o situaţie foarte dificilă: un puşti de 18 ani fusese împuşcat de un ofiţer tânăr, în legitimă apărare, tocmai declarat nevinovat de tribunal, deşi grupuri de demonstranţi destul de violenţi ca limbaj şi care îl acuzau de omucidere estompau marşurile paşnice din alte oraşe.

Capitolul 17 ne aduce în prim plan profilul fratelui Magdei, un personaj misterios ce va cântări greu spre finalul poveştii şi pentru deznodământul acesteia:

S-a trezit din vis pe marginea patului, aproape să atingă podeaua de linoleum cu tălpile. Un vis care năpustea anii ultimi în somnul nevoit din celulă strâmtă, joasă destul ca să o sufoce.

Îşi revenea greu, cu imaginea fratelui Cristi înaintea ochilor. În aceşti trei ani şi ceva de cînd se află orbitând ca o planetă pe altă traiectorie decît cea obişnuită, Magdalena nu lăsase gândul absenţei familiei să o năpăstuiască. Ei erau acolo, în lumea de peste pădure şi drum… şi zid… şi sârmă ghimpată … şi celule…

Cristian va avea un rol decisiv în parcursul firului narativ:

După trei zile, fratele Magdalenei intră pe ușa clădirii impunătoare, nu doar prin vârstă, a Secției de Investigații.

…Vă invit să lecturati cu plăcere şi interes…

Finalul volumului de faţă este absolut surprinzător, şocant chiar. El ne dezvăluie adevăruri despre existenţa umană şi ne ridică co serie de întrebări referitoare la alegerile pe care fiecare le face în viaţă.

Cartea se încheie într-o notă melodioasă, lirică şi cu speranţa unui cerc de foc îmblânzit:

Început?

În ziua aceasta – o ultimă seară…

Ne văzută pe cer, în mine coboară.

Auzi? Bat grindini dinspre moara

Deșănțată, uitată între gratii…

Macină și scrîșnește și geme la lumină.

Cu grijă iși ridică brațele în lutul straniu, deloc cel dumnezeiesc,

Construind întuneric în jurul trupului meu omenesc.

~~~

Mai am un răgaz – respir – deschid brațele în zbor liber …

Și se face lumină – Ziua de mîine!

Binecuvîntată trecere în altă dimensiune!

recenzie de ©LiterAnART  P1260471

 

 

Lansare de carte ~ “Trapezul vietii”

Va invitam cu drag in cadrul lansarii romanului “Trapezul vietii” (editura Limes Cluj), semnat de distinsa doamna Maria Pana.
~~~
Autoarea Maria Pană ne surprinde din nou, a treia oară în ciclul apariţiei literaturii sale, după volumul de poezii “Cioburi de iubire” şi povestirea scurtă “O călătorie într-o ureche” apărută în paginile antologiei naţionale “Jurnal de călătorie” 2016.
“Trapezul vieţii” – despre viaţă aşa cum este ea şi cu ceva în plus, un episod existential sugestiv ce ne aduce în prim plan un tip de literatură pe cât de extrovert şi dinamic în exprimare, pe atât de profund şi sensibil în trăire… (Ana-Lucretia Nedelcu – prefatator)
~~~
Va asteptam cu drag, joi 6 aprilie, la ora 18/00 la biblioteca N.Iorga Ploiesti, pentru o seara literara deosebita.
~~~
Iata si cateva imagini din cadrul lansarii primului volum de poezie semnat Maria Pana https://www.facebook.com/pg/LiterAnART/photos/?tab=album&album_id=800447373424126

17498422_969565839845611_651258622092765062_n

Lansare de carte ~ Aripi smulse (vol. I si II)

Vă invităm cu drag, in ziua de 14 ianuarie, în cadrul lansării romanului Corinei Savu, Aripi smulse (vol. I si II).

“Aripi smulse” este un cocktail literar fermecător, cu tuşe de policier, marcat de aroma exotismului locului geografic, despre putere şi puterea dragostei, despre vise numite sau nenumite, ascunse în cotloanele întortocheate ale unor suflete fragile, despre trufie şi nostalgii delicat tăinuite, despre rătăcire ca drum al regăsirii, dar şi despre rătăcire ca fundătură întunecată, despre sentimente şi resentimente, despre pierzanie şi moarte, despre vinovăţie.” – Mihail Soare

Invitat special: Ana Nedelcu – filolog, scriitoare, editor de carte, traducător, trainer în Scrierea Creativă şi reprezentant în România al World Poetry Canada & International

Proiect realizat în parteneriat cu editura “Smart Publishing” Bucureşti şi Anticaffe New Experience Ploieṣti.

Detalii event aici https://www.facebook.com/events/1139239989458295/?active_tab=about

Va asteptam cu drag!

15420768_1816481625234688_7149936522235848096_n

RECENZIE ~ Destǎinuiri cu scoici ṣi apǎ sǎratǎ/Timpuri în goanǎ…

Sunt onorată să o fi cunoscut pe d-na Smaranda Livescu ~ fondatoare şi Preşedintă a Centrului Cultural Româno-American “Athenaeum” din Atlanta, Georgia, SUA şi a Uniunii Internaţionale a Femeilor Române, UNIFERO Inc. ~ şi să am ocazia de a scrie recenziile celor două minunate romane poliţiste ale dânsei. D-na Livescu face parte şi din proaspăta antologie literară “Cuplul, în căutarea paradisului pierdut”, coordonată la ed. Karta Graphic Ploieşti 2016.

Mulţumim pentru colaborare! 

~~~

Mada Cazali, o scriitoare feroce, cu un aprig spirit şi înclinaţie către romanul dinamic, poliţist.
Cele două volume de faţă, Destǎinuri cu scoici şi apǎ sǎratǎ şi Timpuri în goanǎ, reprezintă un ansamblu de peripeţii cu tentă poetică în care autoarea adunǎ fapte, memorii, crime, suspans, confuzii şi poezie într-un amalgam frumos structurat, rezultat într-un film poliţist ideal de urmărit în serile friguroase de sâmbătă, ideal, într-un acopaniament muzical săltăreţ, învăluit în mister. P1190934

Dimensiunea palpitantă a romanelor, sau, mai bine spus, a romanului în două volume, este completată de superba liricǎ şi imagine a naturii, a unui spaţiu mirific, încântător ochiului şi simţurilor.

Destăinuiri cu scoici şi apă sărată începe chiar în acest ton, cu o minunată descriere – ,,linia orizontului părea un fir de mătase în ochii întredeschişi pentru a filtra culorile de neînchipuit ale răsăritului de la <2Mai>’’. Şi cei doi îndrăgostiţi, trecuţi de tinereţile vremii, Irina şi Petru, chipuri perfecte într-un spaţiu mirific, plaja şi marea mângâindu-le trupurile. O prezenţă agreabilă lângă acest cuplu, Pufa, căţeluşa lor lângǎ aproape treizeci de ani de căsnicie…
Din spaţiul poetic, romanul face saltul către realitatea momentului, găsirea unei fete decedate într-o curte de zarzavaturi – ,,Un hoţ?…Ei nu, o femeie pe care vom fi rugaţi să o identificăm pentru că nu este unul dintre oaspeţii casei.’’

Un element important al romanului este şi prezenţa mai multor cupluri puse în paralel dar şi în antitezǎ, în funcţie de preocupări, preferinţe, vârstǎ sau naţionalitate – Irina şi Petru, Martha şi Jim, mama Zou şi nepoata Gulnaz, ofiţerul Matei Danilov şi Dana, Magda şi tatăl Petrescu. Personajele sunt parcă extrase din marile scrieri ale Agathei Christie, personaje ce poartă armonios mai multe mǎṣti – cea comică, cea înfricoşătoare sau cea conspirativǎ.

O tehnicǎ demnă de remarcat se găseşte în formularea legăturilor profunde dintre prezent şi trecut, dintre acţiunea palpabilă, vizibilă şi amintirea lirică ce ne dezvăluie latura psihologică a personajelor ce tinde către melancolie, reverie, nostalgie sau regret. Totodată, edificator pentru cititor este construcţia jurnalului unui personaj, fapt ce construieşte romanul că pe un tot unde nimic nu este neglijat, lăsat deoparte, tocmai pentru a înţelege pe deplin natura conflictului prezentat – ,,Cahul, 29 iunie 2012…’’.
Personajele d-nei Cazali nu sunt numai părtaşe la crime odioase, nu sunt numai investigatori sau martori, ei sunt şi filosofi, gânditori, poeţi – ,,Aşezată confortabil în fotoliul de rafie de pe terasă, începu să scrie. Din facultate publica sub pseudonimul Alba. Poezii, proze scurte, povestioare. Primea critică bună şi invitaţii să publice, dar niciodată nu s-a gândit să o facă.’’

Dacă în primul volum al romanului întâlnim o poveste poliţistă mai uşor digerabilǎ, volumul al doilea ne aduce în prim plan un caz mai greu de desluşit – cinci oameni ucişi şi o făptură ciudată. Curiozitatea şi atenţia ne sunt reţinute în mod evident de această intrigǎ colosală, de supoziţii, interes pentru elucidarea cazului şi pentru descoperirea acestei femei misterioase, Magdalena. Cine este ea şi ce se ascunde în spatele unui chip ,,perturbat’’ de masca unui strident machiaj? Care poate fi legătura dintre descrierile substanţiale adresate concretului puse în antiteză cu imaginea poetică a femeii-mister, a naturii, a intimităţii dar şi a amintirii poetice lăsate să încruzeascǎ sufletul în timp? – ,,Investigăm un număr de omucideri care sunt aparent legate de un incident întâmplat cândva în 1987, în lagărul de refugiaţi de la Traiskirchen, în Austria…’’, ,,Ea, Gabriela Magdalena, era acum, la 35 de ani, o femeie care îşi alegea relaţiile cu atenţia unui bijutier…Se privi în oglinda stil veneţian, fixată pe un scrin suport. Ca într-un ritual yogin, îşi trecu palmele peste sâni şi şolduri lăsându-le să atingă coapsele, desprǎfuindu-le parcă de energiile zilei stinse în valurile întunecate…’’.

Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns pierderea subtilă a cititorului în labirintul acestor stiluri literare inconfundabile, romanul nostru poposeşte acum şi la marginea vieţii ofiţerului de serviciu, investigatorul nostru care, nu numai că ne ajută să rezolvăm cazul multiplelor crime, ci ne este înfăţişat ca un personaj vulnerabil, ca un om simplu cu probleme de familie, cu o soţie instabilă psihic şi cu gânduri istovitoare pentru un om–cheie în elucidarea unui caz grav de crimă atroce. Cum face faţă personajul nostru celor două lumi prin care se scaldă zi de zi? Cum îl ajută statutul social să-şi depăşească slăbiciunile emoţionale în faţa unui tumult provocat de întâmplări care mai de care mai vulcanice?

Stilul inconfundabil al scriitoarei noastre omniprezente în acţiunea relatată la persoana a III-a, ne duce cu gândul la analiza dinamicii vieţii cotidiene, ne portretizează o posibilă societate în care ne regăsim, pe străzile cu întâmplări stranii pe care poposim. Ne inundǎ cu informaţie precisă şi rapidă despre starea de fapt, că într-o relatare jurnalistică de la faţa locului. Urâtul situaţiei cotidiene descrisă în stil detectiv, se armonizează subit prin folosirea persoanei I în cazul introspecţiilor personajelor, a jurnalului personal care parcă ne transpune într-o altă lume de basm, cu versuri şi amintiri poetice. Un nivel existenţial aparent detaşat de restul dinamicii propriu-zise, ce însă vine în sprijin în mod miraculos în rezolvarea cazurilor descrise.

Un stil multidisciplinar greu de abordat pentru un scriitor, pe care d-na Cazali îl stăpâneşte cu desăvârşire, prezentându-ni-l cu o uşurătate şi o simplitate demne de marile romane ale istoriei literare.
Recomand cu căldură scrierile d-nei Mada Cazali, scrieri pline de suspans, dinamism şi poezie.

(decembrie 2015 – recenzie de
©Ana-Lucreţia Nedelcu –filolog/poetǎ/jurnalist/traducător/antologator)

,,PAGINI DESPRE SUFLETUL ROMÂNESC”- C-tin Noica (extras recenzie)

Filosofia, în accepţiunea lui Noica, se naşte dintr-un haos, o tensiune, o zbatere interioară,  ce-şi pune în permanenţă întrebări şi cauta răspunsuri. Numai aşa se poate naşte filosofia, concept ce pare să nu existe în mod real în germenul sufletului românesc. Există un conflict între două dimensiuni, ce păgână şi cea creştină, autorul identificându-se mai degrabă cu cea păgână, numai acolo unde se manifestă zbaterile lăuntrice. Noica a constatat că nu avem propriu- zis o filosofie ci, mai degrabă, o gândire filosofică care ar putea duce către un rezultat viabil. El a indicat însă numai punctele de interferenţă, locurile în care sensibilitatea românească se precipită în nişte cărţi, nimic mai mult. 

Noica este atât omul subiectiv, cât şi cel obiectiv; el este de accord cu anumite aspecte, însă critică altele, fapt întâlnit în analiza fiecăruia în parte. Nu este de mirare că armonizarea anumitor aspecte culese de la fiecare ar face portretul ideal al unui popor român cu suflet de filosof: asceza lui Basarab, însă nu fanatismul, activismul lui Cantemir, însă nu cel excesiv, misterul lui Blaga care însă, poate fi păstrat pe deplin, având rolul său de echilibru în tot acest tablou.

Românul s-a născut păstor, ca orice popor rural până la urmă, popor ce-şi găseşte existenţa legată în primul rând de doină, dor şi jale, de basme şi ziceri adunate din generaţie în generaţie. Înainte de agricultură a fost scâncetul de copil la naştere care nu este altceva decât primul sunet (primordial) din popor. Apoi ne-am ocupat de hrana biologică. 

Ceasul umbla, loveşte, şi vremea stă, vremuieşte. Proverbul românesc nu face decât să accentueze opinia autorului despre staticul românesc: ‘Vremea nu-i pare curgere, ci stare pe loc, fixitate, permanenţă. […] A vremui nu aduce nimic nou faţă de vreme. O repetă, o defineşte ca neîntâmplare, ca repaus. […] Toate veacurile se înţeleg ca ziua de ieri.’ În acest context static, omul ruralului românesc nu poate progresa, nu poate cunoaşte, nu se poate desăvârşi.

(©Ana-Lucretia Nedelcu/LiterAnART)