“L`Atelier” ~ metodologii de REcreare a vieţii_RECENZIE film (de Cannes à Bucarest)

Paris —> Marsilia – călătoria din nordul până în sudul Franţei de aproximativ 800 de km reprezintă îngurgitarea unei doze de fantasy world ce-ţi dezvăluie peisaje mirifice ale Franţei rurale, presărate cu zborul şi senzaţia de levitaţie dată de TGV-ul francez (Train à Grande Vitesse). Tu ai parcurs vreodată 800 de km în trei ore #sharp? Dacă nu, merită să încerci şi să guşti câte puţin din civilizaţia suavă şi #peaceful a Franţei.

Odată ajuns pe tărâmul fantastic al Marsiliei mediteraneene, acest oraş aparte al ţării, de altfel al doilea cel mai mare din Franţa (după Paris), nu ai cum să nu observi din depărtări formaţiunile muntoase les Calanques, sau “sărutul mării cu muntele”, după cum am denumit eu acest peisaj rupt dintr-o realitate meditativă interioară.

1525685_10202170697085411_1005346632_nParcul Naţional din această zonă se întinde pe aproximativ 20 de km lungime şi 4 km lăţime şi, dacă eşti destul de curios şi curajos, poţi străbate formaţiunile muntoase la picior şi poţi traversa distanţa dintre Marsilia şi Cassis spre exemplu, drumeţie ce durează cam o zi întreagă.

Dincolo de Massif des Calanques, dacă priveşti de sus, de deasupra mării, ca un “Ion” peste #landurile moştenite, vei zări micuţul oraş La Ciotat, aflat la aproximativ 23 de km de Marsilia.

… Ȋmi amintesc cu mare drag şi extaz de ziua în care am străbătut aceste formaţiuni muntoase, oprindu-mă la ceas de oboseală în micile golfuri de mare, într-un peisaj de lagună care îmi dezvăluia noi şi noi romane despre viaţa mea însăşi dar şi despre vieţile oamenilor trăitori pe aceste meleaguri extraordinare. Cum să nu devii inspirat întru creaţie?…

… Ȋmi amintesc de ziua respectivă ca şi cum ar fi fost ieri, fiind ghidată de doi prieteni ai locului care, în mărinimia lor naturală şi autentică, mi-au dezvăluit poveştile istorice ale locului. Ajunşi la o răscruce de vârfuri muntoase, ne-am oprit pentru o clipă să privim minunea: munţii ţâşniţi din Mediterana şi uniţi cu cerul. Privind în jos, marea părea ca un covor de cer verde-albastru în care se oglindeau chipurile oamenilor, pietrele preţioase, roci şi stânci scrijelite de mesajele soarelui în sărutul perpetuu cu luciul apei. Amicul meu îşi începuse lecţia de #storytelling: “şi dacă te uiţi în dreapta, vei vedea frânturi din Cassis, iar dincolo, clădirile şi malurile îţi vor dezvălui orăşelul La Ciotat…”

353469

Acestea mi-au fost reverberaţiile minţii în momentul în care am citit zilele trecute despre o peliculă ce se profila de grand impact, difuzată în cadrul Les Films de Cannes a Bucarest 2017. Subiectul, de mare interes pentru mine, tradus ca “amintirile personale transpuse într-un film”: despre creaţia literară zămislită în sudul Franţei.

Astfel că reverberaţiile au mers şi mai departe şi s-au adâncit în amintirile despre atelierul de scriere creativă pe care l-am parcurs pe un vapor în portul Marsiliei. Deci flmul se profila a fi genial şi de interes maxim.

“L`Atelier” – un film de Laurent Cantet, acest regizor francez excepţional pentru alegerea şi folosirea unei tehnici regizorale aparte, dar şi pentru subiectele sociale abordate dintr-o perspectivă a individului: cinema politic cu mesaje induse în mod subtil din perspectiva omului cetăţean dar şi a psihologiei sale interioare.

Laurent Cantet, prezent zilele trecute în cadrul proiecţiei filmului său “L`Atelier” la Cinema Elvire Popesco, un om agreabil ca prezenţă şi discurs, afirmă că este preocupat în mod special de #educaţie, majoritatea filmelor sale având protagonişti profesori, tineri, elevi plasaţi chiar în context educaţional. El însuşi fiu de profesori, fiind evident influenţat de un background familial puternic, filmele sale poartă amprenta relaţiei între generaţii, între părinţi şi copii, între profesori şi elevi, între societate şi tineri: cum facem să ne educăm generaţiile tinere în mod corespunzător? Avem răspunsuri sau doar răspunsuri iluzorii?

“L`Atelier” răspunde nu numai întrebărilor adulţilor, ci şi preocupărilor pe care le au tinerii, adolescenţii în mod special, în alegerea drumului în viaţă.

“L`Atelier”, în traducere “Workshopul” şi în sfârşit în traducere românească “Atelierul”, este despre o scriitoare celebră, Olivia Dejazet, venită de la Paris în micuţul şi liniştitul La Ciotat (nord via sud), pentru a susţine un curs de creative writing pe parcursul verii. Cursanţii ei: şapte adolescenţi interesaţi (sau nu) de subiect, se alătură acestui atelier. Taskul lor: să creeze un roman #thriller a cărui acţiune să se desfăşoare în oraşul lor.

1484164_10202170580682501_661118445_nIncursiunea în scrierea creativă dezvăluie o multitudine de aspecte atât despre individ cât şi despre societate şi relaţia dintre ei:

  • conflicte rasiale şi religioase, dată fiind zona de sud a Franţei, co-habitată de francezi şi maghrebieni, algerienii fiind deja la a treia generaţie în zonă; astfel, cei şapte tineri sunt aleşi pentru a reprezenta diversitatea culturală a zonei;
  • istoria locului şi formarea culturii acesteia: a scrie despre oraş necesită o muncă de cercetare asiduă şi interes pentru descoperire;
  • crearea spaţiilor de reflecţie: locurile sunt ideale pentru a-ţi dezvolta latura meditativă, creativă, marea şi natura fiind ele însele personaje principale în această peliculă;
  • conflictul între generaţii: de ce tind adolescenţii să o ia pe căi greşite şi ce facem pentru a le crea un drum drept şi sănătos în relaţie cu ei înşişi şi cu socialul?
  • cum percepe un tânăr de 20 de ani lumea actuală dominată de violenţă virtuală şi reală, înfricoşată de războaie şi terorism? Aici regizorul ne pune pe tavă problematica distorsionării minţii unuia dintre tineri care, în lipsa dialogului cu părinţii/familia, în lipsa unei activităţi productive, şi pe fondul oraşului şi zonei în care s-a născut, dominate de imigranţi percepuţi ca invadatori ai spaţiului, dezvoltă agresiunea, furia şi dorinţa de răzbunare, dorinţa de accesare şi interes pentru discursurile de extremă dreaptă, dorinţa de a se delecta cu jocuri video catastrofale. Ce face un tânăr când îşi foloseşte inteligenţa dar şi tăcerea în interesul comiterii unor fapte odioase, criminale?

1525557_10202179807553167_269831616_nDimensiunea politică este puternic reprezentată de #mindsetul tuturor şi al fiecăruia în parte în acest film: mentalităţi, gânduri, decizii, opinii, sunt oglinzi ale unui context socio-politic care ne pune întrebări: oare este el bine conturat în relaţie cu educaţia? Evident că nu. Ce putem face în acest sens?

Regizorul ne propune o soluţie de eliminare a conflictelor de orice tip şi de schimbare, la o scară cât de mică, a paradigmei mentale şi de acţiune: instrumentul creativ ne poate salva vieţile, REgândirea actului de scriere în relaţie cu propriile frustrări ale fiecăruia şi cu dorinţe, fie ele bolnave sau nu, REgândirea scrierii în relaţie mai ales cu TINErii, REdefinirea lucrurilor prin cuvânt şi dialog, scriitura ca terapie.

Un element interesant folosit de Cantet este jocul video pus în oglindă cu arhivele oraşului despre care scriem, La Ciotat. Adică o paralelă între trecut şi prezent, între istoria de multe ori nefastă a oraşelor şi jocurile video care promovează violenţa. Oare s-a schimbat ceva în cultura societăţilor sau doar am transpus nişte orori în metode noi de vizionare? …

De altfel, un aspect pe care eu personal îl consider negativ în acest film, este alegerea scrierii în comun a unui roman de groază… M-am tot întrebat de ce thriller şi de ce nu altceva? Oare pentru că oamenii rămân etern fascinaţi de rău ?… Scriitoarea noastră devenise celebră tocmai pentru faptul că scrisese acelaşi tip de roman. Este ea responsabilă pentru cititorul său? … Filmul pune şi această problemă: oare ce scriem, este ok pentru societate? Este clar însă că a scrie despre elucubraţiile minţii este o puternică terapie de a scăpa de monştrii cuibăriţi în mental, însă până la “răspândirea lor în lume” este de meditat. În acest context, filmul nici nu pune accent pe ideea finală de a publica această muncă comună  a tinerilor, ci mai degrabă pune accent evident pe terapia şi rezultatele scrierii la nivel individual şi intim: foaia suportă tot în orice context, iar “răfuielile” propriei minţi rămân pentru noi, ca indivizi, scrise pe o foaie, şi ascunsă apoi într-un buzunar de pantalon.

1538929_10202170573962333_1822498738_nScena finală a filmului reprezentată de acest tânăr “problematic” aflat acum pe un vapor şi preluând frâiele propriei vieţi, denotă #decizia luată în urma unui tip de terapie necesar pentru evoluţia sa: scriitura. Marea, deci apa, reprezintă din nou şi din nou purificarea, spălarea unui context nociv în care ne-am aflat, pe care l-am conştientizat şi care ne-a dus către următoarea etapă a vieţii personale.

Nu în ultimul rând, tehnica regizorală include folosirea acestor tineri minunaţi, actori amatori, NEprofesionişti care, din înseşi spusele regizorului, au fost « culeşi » timp de câteva luni de casting din şcolile din La Ciotat. Totodată, regizorul co-creează scenariul cu non-actorii, folosind foarte mult improvizaţia şi contribuţia activă a fiecăruia la modelarea personajelor şi a situaţiilor date. Cantet şi-a încadrat filmele în curentul neorealist, o asemănare izbitoare cu tehnica dansului contemporan bazată pe co-creaţie şi pe statutul propriu al interpretului. Acesta poate fi şi viitorul cinematografiei.

“L`Atelier”, un film cu care m-am identificat în profunzime, pornind de la faptul că am locuit pe acele meleaguri sudice ale Franţei, am lucrat alături de franc1425749_10201976287825301_1534399602_nezi, le-am învăţat limba şi dialectul specific zonei (diferenţele nord-sud), am studiat alături de maghrebienii poposiţi pe malurile Mediteranei, am pătruns în lumea atelierelor lor de scriitură organizate aici.

Recenzia mea vine însă şi din perspectiva scriitoarei si a trainerului pe acest subiect al scrierii literare şi pe o abordare asemănătoare a terapiei prin scris pe care eu însămi am implementat-o pe meleagurile natale. După cum mi s-a spus de către o cursantă: “dincolo de capacitatea de scriere pe care mi-am dezvoltat-o, a fost o adevărată terapie.”

©LiterAnART-22/10/2017

Poze – arhiva personală şi http://www.allocine.fr/

Advertisements

21 Martie – Ziua Poeziei si a Feminitatii … la superlativ

De Ziua Mondiala a Poeziei, Feminismul a dat glas unor versuri superbe (poezie colectiva), create in cadrul atelierului dedicat femeilor de dezvoltare personala prin scriere creativa, realizat impreuna cu psihologul Ema Petrescu http://www.despresuflet.ro/cabinete-psihologice/prahova/cabinet-individual-de-psihologie-petrescu-emilia-ploiesti–817/

Multumim tuturor pentru aceasta minunata, magica intalnire!

~ Esenţa Feminitǎţii ~

Minune, armonie, blândeţe ṣi splendoare
Femeie – alb/negru, bucurie/durere, yin/yang, cer/pǎmânt …
Jongler magic al creaţiei divine
Ce muzicǎ se-aude când pe pǎmânt pǎṣeṣti …
Te trezeṣti la viaţǎ, tu, femeie!

P1150042