Actual(ly)

ziduri de fier construit-am în cale
că să nu mai ieşim prin nicio gură de vale
zidit-am în forţă straturi în mii
acum le dăm jos să le călim de vii.
oamenii vin în cohorte atrag
arme din fum în a năpusti acest vag
colţ de umbră din minţi
să vină oamenii să rupă-n profani şi-n sfinţi
asfalturile goale de conţinut
cu sufletele-n cor zic “zis şi făcut”.
trecut-am poduri în şoşoni încâlciţi
construind noi forme şi dărâmând vădit
tot ce nu mai e actual în contemporan
să păşim noi şi noi în Uman.

©LiterAnART-01/02/2017
~~~
“…walls come crumbling down…”
Gif – original art by Daniel Arsham ~ “Wall Excavation” installation, a large-scale, architecturally responsive installation in which the artist has carved into a repeated series of faux-concrete walls. http://www.scadmoa.org/art/exhibitions/2016/daniel-arsham-sculpture

tumblr_od3ywjqww31txeruoo1_r1_500

Advertisements

RECENZIE ~ “Cioburi de iubire”

…de Maria Pană

Un complex de imagini poetice ce te îndeamnă la meditaţie despre viaţǎ, sine, univers şi condiţia omului pe pământ. Aceasta poate fi descrierea pe scurt a creaţiei literare aparţinând d-nei Maria Pană, o poetă “de cursă lungă” ce a decis să aştearnă pe hârtie viziunea sa de viaţă, complexul poetic ce traduce percepţiile întregii existenţe personale.

Scriitura de faţă a doamnei Pană este una clasicǎ, o poezie “cuminte” de o muzicalitate des întâlnitǎ, cunoscută auzului, smulsă din momente ale istoriei secolelor. De cum începem lectura acestui volum, suntem “loviţi” de o dinamică aparte a unei iubiritragedii, o iubire pierdutǎ, un regret profund, o dorinţă de nestăvilit, o amintire a unei vieţi apuse (,,…Dar drumul e pustiu, hain poştaş/Şi plec în suflet cu păreri de rău…”).

Imaginile iubirii, a dragostei şi a celui drag apar ca un bumerang de tristeţi implacabile din care nu ne rămâne decât să extragem esenţa pozitivă, transmutarea benefică a imaginii unei vieţi sumbre, a unui ,,…cimitir mi-e sufletul/De doruri ne-mpletite,/De ce să figurezi şi tu,/În el prinde morminte.”

Iubind, omul poate pica în deznădejdea firii, în patima unui eros înţeles greşit, ce parcă rupe din rădăcini frumuseţea şi puritatea acestui sentiment dominant de…dor (,,Spre tine vrea năvalnic dor/Din pieptul meu să scape”).P1210199

Iubirea pierdută este percepută ca un drum anevoios al vieţii, înnegurat de umbre, de o mie şi una dezamăgiri, de haosul interior ce dominǎ neîmplinirea reciprocă a dragostei eterne (,,Ieri, ţi-a bătut la poartǎ un drumeţ/Să-ţi spună ce dorea, el n-avea glas.”). Drumeţul, călătorul sunt metamorfoze ale iubirii fără de glas, un popas mut, clădit în adâncurile sufletului şi în centrul inimii. De ce iubirea n-are sunet, n-are vorbǎ, când ar putea răcni de furie, de pasiune, când ar putea ţipa versurile propriei lumi? Este o întrebare pe care trebuie să ne-o adresǎm în călătoria printre aceste versuri.

În viziunea d-nei Maria Pană, iubirea poate exista numai în eternitatea divinităţii (,,Apoi, urcuşu-i tot mai greu,/Iubirea este floare rară,/Nu-i nici aiurea, nici în ţară./Ci, poate doar la Dumnezeu.”). Altfel, iubirea este atât de greu de manifestat, înfǎţiṣându-ni-se ca un copil timid, un fugar implorând…,,Lasă-mă te rog să te iubesc”.

Călătoria sentimentului unic al iubirii este atât o curiozitate, o candoare, însă poate fi şi o deziluzie, un episod efemer, o sânzianǎ ce apare şi dispare ademenind nebunul îndrăgostit întru pierzanie. Unde se aflǎ călătorul nostru în momentele de popas? Dar în momentele de freamăt al şinelor pe sol?… (,,Gara-nseamnă o-ntâlnire/Cu cel drag sau o iubită,/Înseamnă şi despărţire,/Dar şi-o veşnică ispită.”)

Tragismul acestei scriituri transpare în sarcasm, într-un comic în lacrimi, unde atât poeta cât şi cititorul sunt nevoiţi să să aşeze la o masă a tăcerii, într-o gară pustie întrebânduse prin semne “de ce aşa?”

Într-un dialog mai profund, tristeţile vieţii ce se traduc în aceste versuri sunt “cosmetizate” de câte o rază de speranţă târzie, cu o floare de primăvarǎ sau cu o ploaie de vară, scurtă, îmbietoare şi caldă (,,Aş vrea să mă prefac în floare,/În curtea ta să mă sădeşti,…/Aş vrea să mă prefac în floare,/Să-ţi cresc la geam şi pe poteci,…/Aş vrea să mă prefac în floare,/Să-ţi cresc gingaşă lângă prag,…/Aş vrea să mă prefac în floare,/Brodată pe cămaşa ta,…”), un zâmbet suav prefăcut în dorinţa perpetuǎ de a fi alături de iubirea pierdută.

Poeta este într-o continuă căutare a identităţii proprii ṣi a iubirii, atribuind poveṣti păsărilor (,,Printre crengi şi rămurele,/Şi-a făcut un cuib firav,/Un cuplu de turturele…”), animalelor, necuvântătoarelor, anotimpurilor, cu precădere toamnei cele ruginii, melancolice ce aruncǎ îndrăgostiţii într-un abis fără de ieşire ṣi speranţe deşarte, ploioase, reci şi ruginite (,,Toamna vieţii plouă-ntr-una/Cu regrete şi poveri,/Gonind una câte una/Bucuriile de ieri.”) Întâlnim un număr semnificativ de poezii dedicate anotimpului muribund în viziunea d-nei Maria Până, ,,trista şi eterna toamna” (,,Venit-a iarăşi toamna prea curând,/Cu veşnicu-i şi dezolant tablou,/Cu zile mohorâte, nori plângând,/Şi vechi melancolii cu trist ecou.”)

Spre finalul lecturii noastre, sesizǎm o adiere de speranţă mistificată în iarna ce pare că este mai agreatǎ de poetǎ, aducând cu sine ,,În cuptor…mere coapte,/Prichindeii obosiţi,/Moţăie cu nasu-n lapte,/În sfârşit, sunt potoliţi.”. O imagine ce reflectǎ o iarnă pe uliţa lui Alecsandri, cu clinchete de copii şi albul ce-ţi luminează sufletul.

Călătoria noastră prin tunelul vieţii este spulberat de “reflecţiile” poetei ce aduc bătrâneţea în calea popasului iernii (,,Mă strânge iarna vieţii ca p-un sloi/Şi cum trecut-au anii chiar nu ştiu./În van mă cheamă doruri înapoi,/Că-n suflet lupii urlă a pustiu.”). Imaginea lupilor în iarnǎ precum mesageri ai morţii, stǎ în opoziţie cu cea a lupilor reali, jucǎtori ai unei ierni vesele, lupi ce adorǎ zăpada în freamǎtul stelelor înceţoşate.

Cioburi de iubire, titlul volumul de faţă, se regăseşte şi în poezia ce încununează scriitura d-nei Maria Pană, prin versuri ce îmbinǎ imaginea pozitivă a iubirii (,,E primăvară iarăși în păduri/Și păsări ciripesc prin lăstăriș./Din soare vrei iubirea iar s-o furi,/Serotonina crește pe furiș.”) cu cea negativă, cu vise deşarte, cu un timp ce se scurge mult prea repede, cu viaţa răpusă de implacabilul destin (,,Finalul ne arată crud și clar,/Că-n viață și în mâini doar cioburi strângi./La urmă toate au un gust amar,/Căci pe destin, nicicând n-ai să-l înfrângi.”)

Un volum de poezie ce poate ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă asupra viziunii vieţii, a alegerii ochiului ce priveşte neîncetat în interiorul omului, viziunea sa proprie asupra existenţei. Un volum de poezie ce te pune pe gânduri şi îţi ridică întrebări – Este viaţa atât de neagră sau poate fi şi altceva decât o înşiruire de evenimente sumbre? Este omul un neputincios în faţa destinului sau destinul este însuşi alegerea omului? Este iubirea un blestem pentru om sau reprezintă de fapt o celebrare a vieţii pe pământ? Cine eşti tu? Dar cel de lângă tine? … Întrebări la care fiecare trebuie să mediteze în urma acestei lecturi şi poate să devinǎ curios a descoperi şi altă latură a existenţei, latura ei magnifică.

Prefaţǎ de Ana-Lucreţia Nedelcu –
scriitoare, antologator, reprezentant în România al World Poetry Canada & International

articol lansare@http://promovamprahova.ro/cioburi-de-iubire-lansare-de-carte-la-biblioteca-judeteana-nicolae-iorga-ploiesti/

Androgin

Iubite, aştept să te revăd 6
Din mii de luni
Pe cer scânteie-n coruri
S-a aşternut al vremurilor fler
Peste gândurile mele plouă.
Te-ador aşa de mult, iubite,
Ceriului stele-i trimit
Din inima-mi cântat veşmânt
Ţi-acopăr sufletul zidit.
Din flori de rouă zbate-se-n ierbar
Al crizantemelor în sere
Abia aştept să-ţi cânt
Hai, vino,
Din iubirile mele perene!
Vino, cald trup scǎldat întru mirific
Fii jumǎtatea mea acum
Din gânduri, fapte ṣi abisuri
Sǎ-mi fii mereu un androgin!
Sǎ-nfǎptuim universul
Ca un tot ce nu apune
Peste planetele toate
Sǎ cântǎm peste cunune.
Paradis…sǎ-l readucem
Aici, apoi, pe pǎmânt
Unde mereu îṣi are oaza
Linǎ, scǎldatǎ-n descânt.

(©LiterAnART/20-12-2015@Antologia “Cuplul, in cautarea paradisului pierdut” 2016, ed. Karta Graphic)

Brancusi ~ 140 de ani si inca o eternitate

banner-site-brancusi-140
Brancusi – geniul mondial al sculpturii, omul care a cucerit lumea, omul strabatut de pasiunea artei sale ce a cutreierat dimensiunile globului pentru a invata … simplitatea, firescul cosmosului, universalitatea gandului, vibratia neintelesului
Brancusi – omul universal, format in decursul calatoriei sale spirituale, ce vindeca suflete si minti prin creatia sa
Brancusi – omul spiritual al unei dimensiuni eterice, sacrul din profanul rutinei, cumintenia din neastamparul firii, sarutul din poarta visului, maiestria pasarii eterne, coloana armoniei vesnice, masa tacerii intelepte, divinul busturilor crescute din lut si din dalta nemarginirii
Brancusi – arta prin care descoperim universul
Brancusi – 140 de ani si inca o eternitate
©LiterAnART/19-02-2016

Alter ego

Tu, te legeni limpede pe versuri 12 - Copy
De dor, ceaţă şi nebunie.
Strigi necontenit culmile,
Sfredeleşti vârfurile ṣi curmi stâncile.
Cutremuri codrii de magie,
Cânţi zorii ṣi mişti lunile
Norii-ţi stau pântece ṣi mamǎ peste ploi,
Peste dune şi curmali-n doi.
Cânţi neîncetat aura argintie
A unei vremi-fantasmǎ ṣi totuşi atât de vie
Palpabilǎ-n umbră, -n negură…
Tu, numai pe tine te caut neîncetat
Şi de fiecare dată te regăsesc
În plicul inimii, pe timbrul sufletului
Viu în regăsire, mort în revedere,
Calm în tihna timpului static,
Vibrant în melancolia fumului de fantasmǎ…
Novicele tău etern,
Profesorul tău în infern,
Călăuză pe drumul pietrelor,
Zburător pe aripa cosmosului,
Călcător de banal ṣi vopsitor de avangardǎ.
Eşti un fir de sunet, o baladă-n mişcare,
Eşti geometrie în vis ṣi om în paradis.
De mult te ştiu, te caut, te-(a)dor, te sfredelesc
Am cultivat decimale-n iubirea ce nu ţi-o contenesc
Flamandǎ-n verdele codrului
Sălăşluitǎ-n şoaptele ropotului
…de roşul obrazului timid.

(©LiterAnART/13-07-2015@Antologia “Cuplul, in cautarea paradisului pierdut” 2016, ed. Karta Graphic)

 

UN VERS ÎNCREMENIT ÎN NOAPTE

În prispa unei nopţi limpezi de varǎP1190483
Zǎceau falnici ṣi cuminţi
Un ceas al timpului nesfârṣit
Şi o cǎlimarǎ arsǎ de soarele dogoritor.

Ceasul pǎrea de veacuri trǎsnit
Ancorat într-un timp static, leneṣ,
Ameţitor.
Iar cǎlimara îṣi aṣtepta creatorul
Ca pe o utopie fireascǎ … sǎ vinǎ…

…Sǎ vinǎ pentru a-I scrie istoria fǎrǎ noimǎ …
Diurnul mângâia blând
Aceastǎ creaţie încǎ rǎtǎcitǎ
Într-o zare ṣi pe o cale
De neîntrezǎrit
Pentru un observator absent …

Iubirea zǎcea ṣi ea adormitǎ
Adulmecând un cer înstelat,
O trǎsǎturǎ nedefinitǎ
De pe un vers plutitor
Ale cǎrui litere cereau
Un apostrof nou, îmbietor.

(Copyright©All rights reserved by LiterAnART/16-09-2014)

Vifor dulce

Aṣ vrea să ştiu de ce cobori P1190169
În jos pe ritm de lună
Prea încet păşeşti, drag dor
Suspendat te laşi în cumpănă.
Ce vifor dulce
Cântu-ţi aduce
În valuri ṣi adieri de rouă…
În lanurile inimii tresar
Şi mii de cânturi plouă.
Mi-e dor de glasul tău suav
De dulcele trăsnet în zori
Clădindu-ţi pe vârfuri
Amaruri şi plânset
În ropotul vieţii vifor.

(LiterAnART/08-11-2015©All rights reserved)

Previous Older Entries