Quijote ~ dintr-un stup fizic limitativ într-unul vast vizionar_RECENZIE FILM #CinEd

Un Quijote al Spaniei rurale prăfuite de vânturile puternice, descris subtil în anii `70 prin intermediul unui stil regizoral inconfundabil – Víctor Erice, un regizor spaniol renumit, acum în vârstă de 77 de ani care, în 1973, își face debutul cu pelicula “El espiritu de la colmena” în traducere “Spiritul stupului”.

Un film cu greutate, plin de simboluri despre umanitate și despre (non)valorile societății de atunci, dar cu mari repercursiuni în era actuală. Pe scurt: anii `40, un sătuc din Spania rurală, o fetiță de 7 ani rămâne marcată de vizionarea filmului Frankenstein (1931), fapt ce îi intensifică lumea interioară deja destul de profundă și imaginativă.

Deoarece în analiza filmului am descoperit o listă consistentă de idei și mijloace de punere a acestora în peliculă, am să decurg la bunul obicei de a clasifica analiza filmului în chiar aceste două categorii: idei și mijloace de expresie vizuală. Nu înainte de a explica, cum se cuvine de altfel, titlul.

Spiritul Stupului (afiș)“Spiritul stupului” – prima dată când am auzit acest titlu, m-am dus automat cu gândul la Steiner și a sa filosofie asupra umanității ca fiind în formă perfectă, imaginea stupului de albine: organizare clară, muncă, precizie, ierarhizare și un rezultat pe măsură: mierea – alimentul suprem. Cu alte cuvinte, dacă omenirea ar fi organizată după modelul stupului de albine, ar fi perfectă și ar produce și ceva ultra calitativ, tradus prin bunăstarea de toate tipurile și iubirea ce învăluie acest context mirific.

De data aceasta însă, și venind în totală contradicție cu teoriile lui Steiner, am descoperit la Erice un stup de albine cu o conotație negativă: un cazon-stup de tip cazon-armată (luând în considerare timpul în care este plasat filmul), unde stupul reprezintă practic și în esență un șablon de tip “patul lui Procust” – ierarhie asupritoare și nedreaptă, muncă în exces, supraveghere, hiper-organizare, robotizare, închisoare, geometrizare, rigoare – care nu poate produce deci ceva bun, respectiv mierea, rezultatul final.

Metafora stupului este reprezentată aici atât ca o consecință a războiului și impactul asupra individului, cât și ca familia- nucleu în tot acest context, unde iubirea este inexistentă, ea nu se mai pune în discuție. Nu în ultimul rând, dar în cel mai concret sens, familia portretizată aici de Erice este crescătoare de stupi de albine, mai precis tatăl fiind acela care se ocupă integral de această muncă. Familia este reprezentată prin cei doi părinți, femeia fiind cu mult mai tânără decât bărbatul, și cele două fiice: Ana și Isabel.

Ana, o fire interiorizată, cu o lume imaginativă profund intuitivă și apăsătoare pentru un copil de doar 7 ani, este prezentată în antiteză cu sora ei, o fire realistă, avidă de jocuri periculoase și morbide duse către extrem, către înscenarea propriei morți. Într-un mod evident, regizorul ne pune în față cele două variante posibile de supraviețuire ale generațiilor tinere, un “așa da” și un “așa nu”: simțind profund și posedând o intuiție ce poate schimba lumea în bine sau perpetuând greșelile trecutului istoric, implicit al părinților expuși la pierderea umanității și supuși la un sec amar. Acest aspect face din peliculă să reprezinte un avertisment clar asupra creșterii și dezvoltării generațiilor viitoare, mai ales în context socio-politic precar (anii `40).

Regizorul se bazează mult pe valorile esențiale ale copilăriei regăsite aici în fetița Ana: inocența și mai ales intuiţia ce-i permite unui copil să cunoască cu mult mai bine lumea din jurul ei, să o ghicească, să se uite la ea ca la o carte deschisă și să și știe ce are de făcut mai departe. Oare ce se întâmplă cu omenirea de-și pierde capacitatea intuitivă devenind adult? O întrebare la care să reflectăm… Oare educația are un rol important aici?

Dramele războiului sunt colosale: dincolo de impactul mental și emoțional puternic pe care-l lasă un război în conștiința omului, regizorul creează un al doilea cadru, sugerat doar prin intermediul unei scrisori și a apariției unui posibil dezertor: povestea clasică a femeii îndrăgostită de un bărbat ce pleacă la război și nu se mai întoarce, ea fiind nevoită să se căsătorească cu un alt bărbat mai în vârstă pentru a putea supraviețui. A tânji după cineva pe care l-ai iubit și pe care l-ai pierdut, și a sta cu cineva pe care-l detești, creează de data aceasta o dramă personală. Și de aici, dacă ne uităm puțin în urmă, vom observa că fiecare personaj își poartă drama proprie, trăiește și acționează din povestea proprie: suntem împreună și totuși singuri, un cadru redat de regizor prin ezitarea totală de a filma întreaga familie la masă în momentul cinei, ci mai degrabă pe fiecare în parte, fiecare având propria expresie a feţei despre care nu știi unde se uită și către ce membru al familiei. Un tablou al singurătății și al lipsei de dialog.

Simbolul dezertorului ce se ascunde într-o casă părăsită aflată în ruină în mijlocul dezert al Castiliei rurale, și peste care dă Ana în peregrinările ei de copil curios și intuitiv, reprezintă un îndemn clar al regizorului: dezertarea de la rău; sunt șanse să dezertăm din calea răului, să-l anticipăm, să-i perturbăm cursul? …

Dezertul spațiului ales nu este întâmplător: el reprezintă atât nimicul în sens de dispariție umană, cât și vastul, spațiul ce-ți oferă viziune spre a pleca, spre a schimba viitorul. În afara peisajelor de acest tip, pelicula ne duce mereu către calea ferată, pe unde trece trenul, din care sare dezertorul, pe unde se plimbă cele două surori, jucându-se chiar în pericolul iminent al trenului, lipindu-și urechea de sinele prin care anticipăm venirea acestuia. Până și trenul își anunță venirea, are un sunet, vibrează, anunță într-un fel, numai sufletul omului nu spune nimic…

Geometria stupului este prezentă în tot ce înseamnă cadru filmat: case, uși, ferestre în formă de fagure, interiorul casei, uși după uși deschise ce nu se mai termină, ca într-un șir nesfârșit din care vrei să ieși, să dai de ultima ușă ce va duce afară, în libertatea supremă. Orice ochi de fereastră, precum și de ușă este negru, semn că înăuSpiritul Stupuluintru stupul nu este deloc ce pare a fi, este lipsit de libertate și consistenţă, iar interiorul omului pare a fi lipsit de substanță.

Ȋntr-o lume ultra-ierahizată, jocul firesc al copilelor este interzis, deși nu are cine a fi deranjat de chicotelile unor fete de 7 respectiv 11 ani, scenă pusă în valoare de servitoarea casei ce țipă în a se face liniște.

Un simbol demn de remarcat este al personajului Frankenstein, simbolul răului ce aici reprezintă imaginea acestui tată tiran, al unui tată bătrân ce nu poate ieși din obsesia creșterii albinelor sale ce nu dau nici un rezultat pentru el şi a sa familie. Totodată, tatăl este și cel ce comite acte barbare aplicate din deduceri greșite, presupuneri eronate (revenind la dramele personale și filmele proprii interioare), şi anume omorârea dezertorului. Cine este și ce reprezintă dezertorul? Filmul va dezvălui acest lucru.

Ca și mijloace cinematografice, în afara celor menționate deja (cadrele statice geometrizate, trenul ca și simbol al călătoriei, peisajul dezert, cina), recunosc că mai rar am văzut într-o peliculă, atâta profunzime transpusă prin imagini:

  • Folosirea tehnicii “teatru în teatru” prin regizarea unor situații ce aparent nu pot fi considerate regii, însă cinefilul are parte de surprize; a recurge la această metodă se traduce întotdeauna prin dilema stabilirii graniței dintre realitate și ficțiune; cât procent incumbă fiecare?, se întrepătrund?, se resping?…
  • Erice alege copii spre a-și plasa ideile în film; o metodă cu puternic impact emoțional, luând în considerare alegerea celor două fete de o vârstă fragedă ce joacă absolut magistral;
  • Alegerea a trei femei frumoase, diafane (mama și fetele ei) în contrast cu un tată urât, hidos, bătrân; pesemne regizorul își pune speranța și încrederea în femeie ca și element cheie de schimbare a lumii;
  • Culorile folosite de regizor sunt de mare impact: bejul dezertului ce tinde spre un galben auriu, simbol al mierii și al posibilei creații a unui viitor diferit, binefăcător, prosper;
  • Spaţiul geografic ales, ne spune nouă că omul se identifică cu el și este conturat, format de acest spațiu, influențându-i direct modul de a fi, a gândi și a acţiona;
  • Ȋn legătură cu vestimentația, de remarcat uniformele fetelor de la școală sub forma unor trenciuri alb murdar, având în mâna o mică servietă roșie, o imagine ce personal mi-a sugerat un paramedic ce aleargă neîncetat către un pacient pe care să-l salveze, precum alerga Ana spre a-l vizita și îngriji pe acest bărbat dezertor; cu adevărat o imagine frapantă, unde un copil de 7 ani își asumă vindecarea lumii și a oamenilor ei;
  • Nu cred că filmul are mai mult de 15 replici, deși durata lui este de 1h/40; regizorul are un mod de creare al dialogului din sunete, muzică de fundal, lătratul câinelui (ce de multe ori pare mai preocupat de context decât omul), și nu în ultimul rând, mimica, un joc desăvârșit al privirilor ce traduce un dialog profund interior;
  • Cadrele surprinse în interiorul casei reprezintă tablouri inspirate, după cum afirmă chiar regizorul, din operele lui Johannes Vermeer, pictor olandez ce a trăit între anii 1623-1675, cunoscut pentru picturile sale de interior; poate că staticul surprins de pictori în tablourile lor reprezentând fie natura moartă, persoane sau interiorul unei camere, este criticat aici de Erice în contextul blocării evoluției ființei umane;

CinEd_logoAs vrea să pun accent pe scena-cheie a filmului unde mierea nu există ca aliment de consum în familie, dar există un înlocuitor al acestuia: zahărul în exces. Despre cum mimăm cadrul familial, fericirea și bunăstarea…  

Daca ar fi să realizez o asemănare a acestui film cu un alt tip, l-aș alătură stilului de film englezesc bazat pe obscuritate, case bântuite și povești cu fantome. Un stil pe care-l putem observa cu ușurință în orice film britanic din seriile prea cunoscute recent: “Midsomer Murders”, “Miss Marple” sau “Poirot”.

Si ca să închei în mod simetric, am să revin asupra simbolului quijotesc și să afirm că acest personaj magnific al istoriei literare, Don Quijote evadează, precum copila noastră Ana, într-un spațiu imaginativ extrem de vast, dar într-un spațiu fizic limitat, apropiat în fapt, în comunitatea sa. Întrebarea este: ai unde să pleci mai departe de spațiul imediat? … Cel puțin cu imaginația, da. Se poate oare ca din imaginație și vizualizare profund calculată să creezi realități fizice noi? … S-ar putea…

 ©LiterAnART/10-12-2017

photo credits #CinEd

Advertisements

CinEd România: primele formări destinate profesorilor și bibliotecarilor publici din județul Prahova vor avea loc pe 9 decembrie

CinEd, programul european de educație cinematografică pentru tineri, a ajuns la cel de-al treilea an de activitate și va organiza în luna decembrie o serie de formări destinate facilitatorilor educaționali din țară. Prima sesiune va avea loc la Ploiești, sâmbătă 9 decembrie, în intervalul 10:00 – 18.00. Participarea este gratuită.

Sesiunea de formare va avea loc la Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” Prahova (str. Erou Sublocotenent Călin Cătălin, nr. 1), Sala Meridian, și va fi coordonată de criticul de film Gabriela Filipi. La această formare sunt așteptați profesorii și bibliotecarii publici ce desfășoară activități cu elevi de gimnaziu și liceu și care doresc să organizeze activități de educație cinematografică în cadrul programului CinEd.

Formarea din 9 decembrie va cuprinde proiecția integrală a unui film din catalogul CinEd, care va fi punctul de plecare pentru o serie de discuții aplicate și exerciții practice, integrând materialele pedagogice puse la dispoziție de platformă. Toți cei prezenți la formare vor primi o diplomă de participare. Facilitatorii educaționali care se vor înscrie în program și vor organiza 3 proiecții pentru elevi în acest an școlar vor primi o diplomă de participare la programul european.

Filmul care va fi proiectat la sesiunea de formare din Ploiești este Spiritul stupului / El espiritu de la colmena (1973, Spania) în regia lui Víctor Erice, considerat unul dintre cei mai expresivi cineaști spanioli, al cărui stil este comparat adesea cu cel al regizorilor Abbas Kiarostami, Hou Hsiao-hsien sau Terrence Malick. Acțiunea filmului are loc în Spania anului 1940, într-un sat din Castilia, unde proiecția filmului “Frankenstein” devine un mare eveniment. Două surori – Ana (8 ani) și Isabel (11 ani) – descoperă în urma acestei experiențe fascinante pragul dintre realitate și ficțiune și cum acesta poate fi interpretat diferit de fiecare din noi.

CinEd își propune ca un număr tot mai mare de copii și tineri din Europa să aibă acces la filmele din catalogul programului, prin proiecții în săli de clasă și de bibliotecă, dar și în afara lor. Astfel aceștia vor deveni spectatori activi, cu viziuni critice și un orizont cultural mai larg, nu doar cel propus de blockbuster-urile atât de la îndemână. În cei 2 ani de activitate în România programul a facilitat peste 150 de proiecții în întreaga țară.
La platforma CinEd și la resursele oferite de aceasta (filme, materiale pedagogice, îndrumare etc.) au acces atât bibliotecarii publici, cât și cadrele didactice, proiectul adresându-se tuturor celor care pot facilita educația audio-vizuală a elevilor.

CinEd este un proiect inițiat de Institutul Francez din Paris, în parteneriat cu Cinemateca Franceză şi implementat în România de Societatea Culturală NexT (pentru nivelul gimnazial și liceal) și de Asociaţia Culturală Macondo (pentru nivelul primar).

CinEd este un program co-finanţat de programul Europa Creativă/MEDIA al Uniunii Europene.

Cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei din România.
Parteneri: Ambasada Franței în România, Institutul Francez din România, EduCaB
Parteneri locali: Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” Prahova, Ana Nedelcu – formator și lucrător de tineret, membru în Fundația Județeană pentru Tineret Prahova.
***
Pentru informații suplimentare despre activitățile CinEd dedicate profesorilor și elevilor de gimnaziu și liceu, ne puteţi scrie la: cined@nextproject.ro Pentru informații suplimentare despre activitățile CinEd dedicate profesorilor și elevilor din ciclul primar, ne puteţi scrie la: cined.macondo@gmail.com

CinEd – formare în educație cinematografică în jud. Prahova

 

Dragi profesori și bibliotecari,

CinEd, inițiativa europeană de educație cinematografică pentru tineri, începe anul 3 de activitate în România cu o serie de sesiuni de formare adresate facilitatorilor educaționali.

Pe 9 DECEMBRIE, de la 10:00 la 18:00, în SALA MERIDIAN a Bibliotecii Județene “Nicolae Iorga” (Str. Erou Sublocotenent Călin Cătălin, nr. 1, Ploiești) va avea loc o sesiune de formare adresată profesorilor și bibliotecarilor din județul Prahova care desfășoară activități cu elevii de gimnaziu și liceu.

Participarea este GRATUITA, iar training-ul va fi condus de criticul de film Gabriela Filippi.

Evenimentul este dedicat celor care doresc să descopere abordarea pedagogică a programului CinEd și elemente noi de cinematografie. Sesiunea va include proiecția unui film din catalogul programului și va fi urmată de discuții și de activități practice ce vor putea fi desfășurate cu elevii.

Pentru a participa la aceasta formare trebuie doar sa trimiteti un email de INSCRIERE la cined@nextproject.ro cu numele dvs, datele de contact si denumirea școlii sau a bibliotecii. Înscrierile se primesc până pe 6 DECEMBRIE. Se vor elibera adeverințe de participare.

CinEd – European Cinema Education for Youth (http://event.institutfrancais.com/cined/ro/ ) este o inițiativă de cooperare europeană, care a debutat în 2015 prin efortul comun al mai multor organizații culturale din 7 state – Franța, Portugalia, Spania, Italia, Bulgaria, Republica Cehă şi România. Începând cu 2017, Finlanda și Lituania s-au alăturat efortului comun pentru dezvoltarea educaţiei cinematografice în randul tinerilor. În România proiectul este coordonat de Societatea Culturală NexT pentru nivelul gimnazial și liceal şi de Asociaţia Culturală Macondo pentru nivelul primar.

Filmele din catalogul CinEd sunt disponibile în formate ce vor putea fi proiectate în spaţii diverse, inclusiv în săli de clasă sau biblioteci. Platforma online este ușor de folosit de către facilitatorii educaționali care doresc să participe la inițiativă și să organizeze proiecții pentru elevi. Accesul este gratuit atât pentru descărcarea filmelor, cât și pentru accesarea materialelor pedagogice.

Vă așteptăm!

CinEd-coverphoto

O lună de #CreativeWriting ~ maraton de creaţie literară

INVITATIE DESCHISA SCOLILOR SI LICEELOR DIN PLOIESTI/PRAHOVA

Ȋn această perioadă, marcăm două evenimente importante legate de educaţie:
• Săptămâna Educaţiei Non-formale (SET) – 13-19 noiembrie 2017
• Săptămâna Educaţiei Globale – 18-26 noiembrie 2017

Totodată, marcăm sărbătorile de iarnă mult aşteptate, avand aproximativ o luna pana la vacanta de iarna.
Astfel, intre 20 noiembrie si 20 decembrie, #AtelierulPlayART – firmă cu activitate în domeniul artei, educaţiei şi formării, cu sediul în Ploieşti – propune un #maraton de #educatie non-formala axat pe ateliere de Scriere Creativă dedicate elevilor cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani (clasele VIII-XII).
~~~
Atelierele se pot susţine la orice clasă, pe parcursul celor 50 de minute alocate unei ore, şi pot fi coordonate de către domnii profesori diriginţi sau profesori de orice disciplină dornici de o activitate nouă dedicată elevilor. Activitatea este ideală pentru orele de #dirigenţie.
Orele şi zilele sunt stabilite de către direcţiunea şcolii şi/sau de către profesorii doritori împreună cu trainerul, şi sunt anunţate cu cel putin 3 zile înainte pe adresa şi/sau la nr. de telefon disponibile mai jos.

~~~ Iniţiativa are ca scop dezvoltarea laturii creative a elevilor şi implicarea lor într-o activitate plăcută de creaţie literară şi lectură. Totodată, promovăm metodologia educaţiei non-formale folosită în activitatea de faţă. Tematica abordată va fi axată pe evenimentele perioadei de iarnă.


~~~ Atelierele vor fi susţinute de poeta, scriitoarea şi formatoarea în scriere creativă, Ana Lucreţia Nedelcu. Filolog de formaţie, cu o experienţă de aproximativ 10 ani în domeniul literar, artistic şi educaţional, reprezentant în România al asociaţiei World Poetry Canada and Intl., membru în board-ul director al asociaţiei UNIFERO (Uniunea Internaţională a Femeilor Române – Atlanta, SUA) şi trainer în scrierea creativă, d-ra Nedelcu urmează a tipări la începutul anului 2018 primul manual de Scriere creativă din România, în calitate de coordonator şi în colaborare cu 8 co-autori.

***Menţionăm că activitatea este certificată printr-o #adeverinţă oferită profesorilor coordonatori implicaţi.

~~~ Pentru detalii legate de costul unui atelier, va asteptam la ana.nedelcu2013@gmail.com si/sau la 0745 436 393.
Taxa include toate materialele aferente activitatii si sunt asigurate de trainer.

Va asteptam cu drag!
https://atelierulplayart.wordpress.com/

https://www.facebook.com/events/854022598099787/
#
sharingiscaring Apreciem distribuirea acestui eveniment catre persoanele/institutiile interesate. Va multumim! 🙂

school-916678_960_720

Lansare de carte ~ TriRoman policier la Gaudeamus 2017

Duminica, 26 noiembrie, intre orele 12/00 si 13/00 va asteptam cu drag in cadrul lansarii a trei romane din colectia “policier” a doamnei Mada CAZALI.
Cunoscuta pentru romanele sale politiste, pline de aventura si suspans, Mada CAZALI este o scriitoare feroce, cu un aprig simt pentru neprevazut si surprinzator.
In cadrul lansarii, ne vom bucura de povesti inspirate din viata autoarei, ce urmaresc un fir rosu si pun in prim plan problematici sociale pornind de la individ ca entitate creatoare de destin.
Asadar, duminica la standul editurii CORESI, ne vom delecta cu o intalnire dinamica in prezenta invitatilor: Mada CAZALI, Ana Lucretia NEDELCU SI Vasile POENARU.
Va asteptam!
~~~
Pentru lista completa a lansarilor de carte ale editurii Coresi in cadrul Targului de Carte GAUDEAMUS 2017 (22-26 noiembrie), va invitam sa accesati acest link: http://www.epublishers.info/Gaudeamus2017/

Eveniment aici https://www.facebook.com/events/660698864318162/

23518941_1104333266368867_3557894556241472138_n

Confesiuni – #breakingnews dubla 1_RECENZIE film

“Lumea-ntreagă e o scenă și toți oamenii-s actorii”, spune Shakespeare. Pe bună dreptate, there`s a great show in us în traducere cuprindem un întreg spectacol în noi înşine, ca să aduc un alt citat spre completare marelui dramaturg englez.

  • Dar oare, noi oamenii, ne jucăm rolurile ce chiar merită în societate, raportate atât la binele personal cât și la cel colectiv?
  • Purtăm măşti permanente, de ocazie sau deloc?
  • Ne învățăm bine replicile, știm să le livrăm, știm să creăm povești în seri de #storytelling demne de a fi ascultate?
  • Avem capacitatea de a observa reacția publicului pe scena socială?
  • Cum interacționăm cu acest public?
  • Ce înseamnă #senzațional în existența fiecăruia?
  • Cat la % din autenticitate mai purtăm ca și actori sociali?…

… Sunt întrebări pe care filmul recent lansat pe marile ecrane, “Breaking News” al tinerei regizoare Iulia Rugină, le adresează și poate deopotrivă răspunde la ele dintr-o perspectivă mai mult sau mai puțin fericită.

“Breaking News” face parte din categoria analizelor succinte de tip “ia de-aici, scurt și la obiect”, prin care te lovește pe tine ca și cetățean consumator, în moalele capului: “cam asta e situația. tu ce faci în acest sens?” ți se spune. Filmul este despre “aici și acum, cam asta se întâmplă”, un nivel al societății actuale care a cam deviat major de la normele umane general valabile, alegând #senzaționalul pe post de protagonist.

Pelicula îl are în centru pe reporterul Alex Mazilu (Andi Vasluianu), pus în situația de a rămâne fără operatorul său, în urma unui tragic accident chiar la locul de muncă (pe teren). În timpul unui reportaj transmis dintr-o fabrică, are loc o explozie ce se soldează cu rănirea reporterului și cu moartea colegului său, operatorul.

Ne aflăm în preajma Crăciunului când, dintr-o dorință absurdă şi mult prea cunoscută de senzațional, tabloidizare și povești tragice “poposite” în vremuri sensibilo-lacrimogene, televiziunea în cauză dorește să pună pe sticlă (nu-i așa?) viața acestui om și nefericita sa întâmplare. Nimic surprinzător… Parcă sună cunoscut. Sună din viață… Astfel că Alex, reporterul nostru, pornește într-o investigație detaliată prin care își dorește să REformeze puzzle-lul existenţei colegului său. În peripețiile sale de jurnalist, el are de-a face în mod direct și dur, aș putea spune, cu fiica decedatului, o adolescentă rămasă cu traume din relația șubredă cu tatăl ei. În mod inevitabil în contextul dat, Alex Mazilu devine, pentru câteva zile, un fel de tată pentru Simona (Voica Oltean). Cum poate rezolva el problemele acestei familii? Cum înțelege drama unei adolescente?

Ȋn primul rând, aș vrea să remarc contribuția în acest film a trei actori din urbea natală, din echipa teatrului Toma Caragiu Ploiești, și să-i felicit pentru această colaborare într-un film de lungmetraj (Andi Vasluianu, Constantin Cojocaru și Oxana Moravec).

Ȋn al doilea rând, aș vrea să mă raportez la unul dintre locurile de filmare ale peliculei: litoralul românesc, cu precădere faleza Eforie Sud unde se află o casă de patrimoniu lăsată în paragină (una dintre multele din această zonă). De ce m-am oprit aici? Pentru că aproape an de an, întâmplându-mă pe această faleză, am admirat cu lacrimi în ochi degradarea lentă dar sigură a unei astfel de clădiri lăsate, ca de obicei în România, “în plata Domnului”. Pentru cei ce cunosc această zonă, puteți confirma existența unei multitudini de clădiri de acest tip părăsite pur și simplu de autoritatea publică. Eforie Sud este un locșor minunat, plin de verde și de case batrâneşti, dar care arată ca după război, înnecat într-o mizerie de nedescris și în case aflate în putrefacție, precum și în clădiri noi pe jumătate construite. O imagine de vis…

… Ca după război se arată și pelicula, prin subiectul tratat, prin cotloanele devastate surprinse pe cameră, prin imaginea #blurred ce ni se înfățișează ca un strigat acut după claritate: o mamă care-și pierde uzul rațiunii după moartea fiului, o adolescentă rebelă prinsă în ghearele traumelor familiale și sociale, apartamente și scări de bloc “comuniste”, devastate la propriu și la figurat, patrimoniu distrus și, nu în ultimul rând, o Media devastată de foamea după senzațional, un aspect tot mai des întâlnit în care Media iese întotdeauna răvășită fără să-și dea seama. Acesta este un film dedicat, în primul rând, jurnaliştilor.

breaking-news-478188l-1600x1200-n-623e84c2Tema de bază a peliculei este deci, aparență vs. esență a unei problematici, introdusă într-o prima subtemă jurnalismul de fațadă și într-o secundă subtemă – educația. Până la urmă, cât la % din jurnalismul din România mai reprezintă o adevărată educație pentru public? Oare jurnalismul și-a uitat rolul sau primordial: de a reprezenta o voce a comunității și deci, de a educa și sprijini comunitatea în mod constructiv?

Dar nu… moartea unui om reprezintă aici totul pentru #raiting și livrarea senzaționalului pe micul ecran: un operator TV mort într-o explozie la locul de muncă. Ce poate fi mai de impact decât expunerea lui lumii întregi, expunerea familiei către ochiul larg, expunerea problemelor intime unui public avid de scandal şi bârfă?…

Vom spune: asta cere publicul. În adevăr, publicul cere exact “ceva-ul” cu care s-a obișnuit din ce i se oferă. Deci, unde este vina și unde este responsabilitatea primă?

Deopotrivă frumuseţea cât și oripilarea sunt reprezentate aici de îmbinarea exteriorului cu interiorul, a mass-mediei și știrilor (exteriorul, vizibilul, expusul) cu drama particulară a unei adolescente (intimitatea Eu-lui). Cât putem expune din această dramă? Se cuvine să o expunem până la urmă? Cum anume? … Pare să fie și întrebările lui Alex Mazilu pus în dificila situație de a răspunde și corespunde normei sale de jurnalist vs. normei sale de Om.

Filmul pendulează aici între relația părinte-copil, mai exact tată-fiică, Mazilu luând rolul tatălui acestei adolescente părăsite (într-o anumită măsură) de tatăl natural… acum pentru totdeauna. Aici începem să ne întrebăm: oare timpul mult petrecut la joburile noastre și obsesia banilor scuză lipsa noastră fizică, mentală și emoțională din viața copiilor noștri? Ce impact are asupra lor? Sau cum menținem o legătură sănătoasă cu copiii noștri în condițiile societății actuale?

Plecarea în investigație în prag de Crăciun, refuzul tacit de a vorbi cu familia de la București, #drive-ul pentru a investiga viața acestei persoane, motivația subtilă de a sprijini psihicul rătăcit ale acestei adolescente, sunt transpuse în pelicula “Breaking news” prin expresia meditativă a protagonistului nostru rămas și el, la rândul său, cu sechele după accident. Tocmai de aceea și gro-planurile unui #facies preocupat de ceva mai mult decât de o știre de senzaţie.

Un #breakingnews din categoria #viață, adică semnale de alarmă pe care să ni le dăm singuri când vine vorba de educație, de inter-relaționare, de empatie și de găsirea unor soluții la problemele concrete cu care ne confruntăm.

Oare într-o societate sănătoasă, călcarea peste cadavre, la propriu, poate face o știre de senzație și un #amount semnificativ de bani? … 

Filmul nu poate condamna până la capăt setea de senzațional, Simona, adolescenta noastră (jucată magistral de o tânără cu multiple resurse interioare) alegând să se confeseze publicului larg, oferind din drama proprie în relație cu tatăl ei. Oare confesiunile acestea nu puteau rămâne între patru pereti?…

Si cum apa ne salvează pe toți în momente cruciale, rămâne Marea prezentă și aici, cu vântul și valurile sale care ne mai dau câte o doză de inspirație, de speranţă, ne mai livrează un îndemn la a lua atitudine…

Noi, oamenii, unde ne poziționăm în raport cu Marea? …

©LiterAnART-01/11/2017

Forumul Cultura în Educaţie 2017_despre #educatiaaltfel

Cum ar fi să ne fie şi nouă, în România, ancorată cultura în educaţie aşa cum trebuie? Adică să formăm la ambele nivele ale individului – mental şi emoţional – un consumator de artă cu o gândire critică sănătoasă? …

În acest weekend am luat parte două zile la Forumul dedicat Culturii în Educaţie, un eveniment ce vrea să faciliteze un spaţiu de dezbatere şi învăţare vis-a-vis de cum arta şi cultura îşi pot găsi locul în actul educaţional românesc. Mi se pare mai mult decât pertinentă iniţiativa, mai ales că în România răsuflăm artă o dată la săptămână în şcoală, pentru ca la nivel liceal să dispară cu desăvârşire noţiunea actului artistic.

De ce m-a interesat acest eveniment? Pentru că eu activez în ambele sfere, atât ca artist în două domenii de activitate (design şi scriitură) cât şi ca trainer şi lucrător de tineret, fiind în permanenţă în relaţie cu instituţiile de învăţământ. De altfel, în 2014, am început periplul atelierelor de scriere creativă chiar în licee, dorind să creez un program pilot pentru ce urma să vină- un curs de 8 luni deschis nu numai şcolilor şi elevilor, ci oricărei persoane interesate de scrierea creativă. De aici şi manualul rezultat ce va fi tipărit în 2018.

Anul acesta Forumul a conţinut 12 sesiuni de prezentare şi dezbatere, dintre care am participat la 6, fiind derulate în paralel. Au existat două părţi ale Forumului: finanţări şi resurse/idei.

IMG_20171028_101544_1CSPe partea de finanţare, au fost prezentate modalităţi de a obţine finanţare şi proiecte derulate din :

  • fonduri locale – PROEDUS cu proiectul CIVITAS – Parteneriat Civic pentru Educaţie ;
  • fonduri naţionale – Administraţia Fondului Cultural Naţional
  • fonduri europene – Biroul Europa Creativă România, un program de finanţare pentru care depunerea şi selecţia proiectelor se face direct la Bruxelles, fără să fie nevoie trecerea aplicaţiei prin birocraţia naţională, de cele mai multe ori nedreaptă când vine vorba de obiectivitatea alegerii proiectelor şi implementarea lor.

… Toate acestea, nişte oportunităţi extraordinare pentru profesori, şcoli şi licee de a face educaţie de calitate prin care elevul să acumuleze nişte competenţe şi abilităţi de viaţă. De altfel, exemplele oferite mi s-au părut extraordinare, fiind implicate până la un număr de 7-8 şcoli per proiect. În plus, aici intervine cooperarea cu instituţii publice, europene şi ONG-uri care activează o întreagă comunitate şi/sau comunităţi întregi de oameni îndreptate spre un scop comun: educaţia de calitate.

Am avut surpriza să ascult diseminarea unui proiect pe o sfera foarte dragă mie, teatrul (aici, despre teatru labirint), un domeniu în care am fost şi eu implicată mulţi ani la nivel de liceu, şi care oferă cele mai bune rezultate în materie de “dezvoltare a creativităţii şi a abilităţilor practice”.

Tot în sfera de finanţare, o dezbatere interesantă şi foarte utilă a fost despre parteneriatul cu mediul business: cum obţinem finanţări mari pentru proiecte de amploare dar şi pentru proiecte mici dar de mare impact pe termen lung – atragerea de fonduri private pentru cultură şi educaţie. Aici, am avut parte de o discuţie cu mare sens, fiind invitate din partea “Parteneriat pentru Arte” – facilitator între operatori culturali şi industrii creative, precum şi o invitată din partea unor mari corporaţii în domeniul digital/telecomunicaţii, ce a expus exemple de bună practică realizate la nivel macro în proiecte de gen “Festivalul Internaţional George Enescu” sau “Biblionet”. Cum e să vină un specialist în CSR să-ţi expună din secretele aplicaţiei şi obţinerii de fonduri private?

Pe partea de resurse/idei, mi-a făcut plăcere să mă reîntâlnesc cu CoIMG_20171029_152630aliţia pentru Educaţie într-o sesiune despre gestionarea emoţiilor în actul de predare-învăţare şi crearea unui climat favorabil şi apreciativ în ce priveşte clasa ca spaţiu de facilitare, un aspect ce nouă ne lipseşte aproape cu desăvârşire în sistem, dar şi despre grupul de iniţiativă locală din #Prahova – formarea profesorilor #altfel (grup aici https://www.facebook.com/groups/REstartEduPloiesti/)

O sesiune care a cam dat peste cap şi de fapt a adus pe tapet nişte probleme sensibile în educaţie, a fost cea a Inspectoratului Şcolar al Mun. Bucureşti, având ca invitaţi profesori de muzică şi desen şi un Inspector Şcolar în arte vizuale. Aici s-a cam rupt firul, deoarece problematica numărului de ore şi a gestionării şi importanţei orelor de muzică şi desen se clatină puternic, cum de altfel a şi fost mereu. Cum facem să mărim numărul acestor ore şi să acordăm creditul cuvenit dezvoltării emisferei drepte a creierului? … Că până la urmă despre acest aspect vorbim: echilibrarea funcţiilor creierului în învăţare.

IMG_20171028_193512Studiul inteligenţei emoţionale are la bază echilibrarea raţiunii cu simţirea, deci vorbim automat de crearea armoniei între cele două emisfere ale creierului – stânga şi dreapta – care nu se exclud, din contră, ele se completează reciproc. Adică nu prea există om sănătos fără a avea activate ambele valenţe. Cum explicăm acest lucru? Ştiind că partea stângă se ocupă de raţiune, iar cea dreaptă de creativitate, de emoţii, putem să încercăm o ecuaţie simplă rezultată din următoarele întrebări:

  • cum poţi inova în ştiinţele exacte?
  • cum poţi deveni un om organizat şi responsabil (un thinker după metodă Personal Communication Model al lui Taibi Kahler) în practicarea artelor?

~~~arta este o ştiinţă şi ştiinţa este o artă~~~ ele nu se exclud

Răspunzând la aceste întrebări, ajungem şi la vitala necesitate de a activa ambele sfere cerebrale şi deci, a dezvolta inteligenţa emoţională.

Revenind la sesiunea despre care vorbeam, aici ne lovim puternic de birocraţie, de “ştiţi câte hârtii trebuie făcute ca să merg cu elevii la un concert de muzică clasică/un muzeu?”, “dar când să merg cu ei, că ne ia toată ziua?”, “nu ne dă voie afară din şcoală”, “nu avem nici măcar un casetofon în şcoală”, “educaţia artistică presupune o investiţie în plus”, “nu ţine de noi ca profesori, noi nu putem, noi nu facem…” etc. Ba ţine de noi, de fiecare dintre noi… IMG_20171029_113532_3CS

Pe de altă parte, s-a discutat despre cum putem crea transdisciplinaritate în procesul învăţării, cum putem conecta artele la materiile fixe (muzică vs. matematică), cum arta poate veni ca o #terapie în dezvoltarea unor abilităţi şi mai ales în consiliere acolo unde există probleme de comportament, cum să facem să ajungem în atelierele artiştilor pentru a învaţa direct de la ei.

Urban vs. Rural a fost firul roşu ce a condus discuţia: dacă în urban avem mai multe resurse, ce facem în rural, de unde le luăm?

Una peste alta, o dezbatere care nu prea s-a concluzionat în ceva concret, asta pentru că, în general, fie punem bariere mentale în ce priveşte iniţiativa proprie, fie pentru că ne confruntăm cu frica de a semnala nişte nereguli, fie pentru că nu ne interesează, fie pentru că “oricum nu se schimbă nimic”.

Vorba unei cunoştinţe: hai mai bine să introducem materia “Estetică” în şcoală, un fel de Istoria Artelor (cum ar trebui să existe şi Istoria Religiilor a lui Eliade, singurul care a abordat acest subiect la nivel mondial; iar noi nu-l studiem…) pe care apoi s-o defalcăm în multiple practici per domeniu. Aici însă intervine lipsa resurselor: laboratoare, ateliere şi, în general, tot ce ţine de a practică pe bune a acelei activităţi.

Per ansamblu, am rămas cu o părere bună despre organizarea şi desfăşurarea acestui eveniment, deoarece am avut şansa să aflu informaţii noi, precum şi metode noi de lucru, dar, din păcate, am rămas şi cu o replică antologică venită din următorul dialog:

–        D-na Inspector, ce ne pregăteşte Inspectoratul pe mai departe? Cum vede el schimbarea aceasta în educaţia de calitate?

–        “Teoretic” (!), nu ştiu să vă spun ce pregăteşte Inspectoratul. (“practic”, nici atât…)

… tot să lucrezi cu instituţiile publice ce-şi dau interesul…

IMG_20171029_124956_3CSȊn ceea ce mă priveşte, urmează două proiecte îndrăzneţe pe care le voi implementa în 2018 în #Ploiesti #Prahova în sfera culturii integrate în educaţie. Aşa că staţi pe receptie 🙂

Până atunci, vă invit să accesaţi categoria “produse şi servicii” ale Atelierului PlayART, în domeniul designului, al literaturii şi al educaţiei/formării aici https://atelierulplayart.wordpress.com/

©LiterAnART-30/10/2017

Album aici https://www.facebook.com/ana.nedelcu.89/media_set?set=a.10213226222546638.1073741919.1128430269&type=3&pnref=story

Previous Older Entries