20 de MOTIVE pentru care să te dezvolți prin #teatru

Acum 12 ani, mi-am început munca în lucrul cu tinerii prin a coordona o trupă de teatru liceal, chiar până la momentul în care am scris propriul scenariu pe care l-am montat cu elevii. Tematica nu era una simplă și nici la îndemână, ci era una socială cu care ne confruntăm încă și azi: migrația forței de muncă și contextul în care se află un copil/tânăr român atunci când părinții nu sunt lângă el.

De ce am ales această tematică? Deoarece m-am uitat în jur, am ascultat niște drame ale unor tineri aflați în această situație, unii având chiar probleme de comportament.

Am rămas foarte plăcut surprinsă să observ că erau dornici, la momentu respectiv, să ia parte într-un asemenea proiect. Mulți căutau răspunsuri pentru ei înșiși…

De atunci, de când am observat primele rezultate în abordarea teatrului ca instrument de dezvoltare a adolescenților, am hotărât că acesta reprezintă chiar instrumentul suprem în evoluția fiecăruia dintre noi, oricare ar fi problemele cu care ne confruntăm.

Recomand teatrul oriunde mă duc. Recomand jocul interior, teatrul forum ce azi face furori printre metodele de educaţie non-formale (eu îl numesc “teatru comunitar inovator”; mai multe despre el aici http://www.nonformalii.ro/metode/teatru-forum), cât și strădania de a te pune în pielea altuia… măcar pentru a vedea cum este, cum te simți.

Azi, 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului, am întocmit o listă cu 20 de motive pentru care teatrul merită încercat (cu siguranţă, lista rămâne deschisă).

Nu în ultimul rând, recomand teatrul ca materie şcolară obligatorie. De ce? Să vedem…

20 de MOTIVE pentru care să te dezvolți prin teatru:

  1. Depăşirea stărilor de timiditate și anxietate;
  2. Gestionarea emoțiilor și dezvoltarea inteligenței emoționale;
  3. Depășirea tracului de a te afla în fața unui public;
  4. Îmbunătățirea dicției, a abilităţilor lingvistice și a tonului vocii;
  5. Dezvoltarea argumentației și a discursului public;
  6. Dezvoltarea abilităților de a comunica eficient și de a lucra în echipă;
  7. Dezvoltarea empatiei;
  8. Dezvoltarea capacității de a rezolva probleme (neprevăzute) și de a lua decizii;
  9. Dezvoltarea memoriei de scurtă și lungă durată;
  10. Dezvoltarea atenției față de tot ce te înconjoară;
  11. Conștientizarea aprofundată a mediului imediat în care îți desfăşori activitatea; 
  12. Menținerea formei și cultivarea rezistenței fizice, cât și a cunoștințelor nutriționale; 
  13. Stimularea imaginației și a creativității;
  14. Dezvoltarea simțului estetic – viziune asupra scenografiei și a costumelor;
  15. Dezvoltarea altor abilități artistice – cânt, dans, scris;
  16. Îmbogățirea culturii generale prin lectură și cercetare asupra unui rol;
  17. Dezvoltarea capacității de analiză a personajului, implicit la nivel psihologic;
  18. Descoperirea sinelui și auto-responsabilizare;
  19. Abordarea cu sinceritate a problemelor personale și de grup/de comunitate;
  20. Abordarea unor teme și subiecte de interes comun și identificarea unor posibile soluții; 

+ atingerea unora dintre cele 8 competenţe-cheie, pe care le poţi parcurge în documentul de aici https://ananedelcu.wordpress.com/2018/01/17/propuneri-privind-imbunatatirea-curriculei-scolare-in-16-puncte-nivel-liceal/

©LiterAnART-27/03/2018

theatre-430552_960_720

Leave a comment